Ilan Șor

Mai multe partide, inclusiv afiliate lui Șor, obligate să verse în bugetul de stat peste 110 mii lei, pentru finanțarea campaniei contrar legii

Trei partide politice sunt obligate să verse în bugetul de stat peste 110 mii lei. Comisia Electorală Centrală (CEC) susține că formațiunile politice ar fi admis finanțarea campaniei electorale contrar prevederilor legale și depășirea plafonului donațiilor în numerar. Între timp, mai multe partide politice au fost sancționate de CEC, pe 27 noiembrie, pentru încălcarea prevederilor legale.

Potrivit CEC, sancțiunea sub formă de avertisment a fost aplicată concurenților electorali Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidul politic Noua Opțiune Istorică. Cei trei concurenți electorali au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (4)-(5) din Codul electoral, care se referă la deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral” și informarea în scris despre aceasta a Comisiei Electorale Centrale, precizează CEC.

Alte 14 partide politice au fost atenționate asupra necesității de a respecta prevederile legale și au fost obligate să prezinte, până la data de 30 noiembrie 2023, raportul corectat privind finanțarea campaniei electorale pentru situația din 3 noiembrie 2023:

  • Partidul Comuniștilor din Republica Moldova;
  • Mișcarea Profesioniștilor „Speranța – Надежда”;
  • Partidul Politic „Partidul Verde Ecologist”;
  • Partidul Național Liberal;
  • Partidul Politic „Democrația acasă”;
  • Partidul Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”;
  • Partidul Politic Partidul „Renaștere”;
  • Partidul Politic „Forța Diasporei”;
  • Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
  • Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”;
  • Partidul politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”;
  • Partidul politic Partidul Național Moldovenesc;
  • Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor;
  • Blocul electoral „Ruslan Codreanu”.

Potrivit CEC, pentru finanțarea campaniilor electorale contrar prevederilor legale și depășirea plafonului donațiilor în numerar, trei concurenți electorali au fost somați să verse în bugetul de stat, până la ora 17:00 a zilei de 30 noiembrie 2023, sume în mărime de:

  • 72 000,00 lei – Partidul Politic „Forța Diasporei”;
  • 29 900,00 lei – Partidul Politic Partidul „Renaștere”;
  • 8 300,00 lei – Partidul Politic Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: