„Lucrurile se mișcă, chiar dacă mai lent” – astfel comentează lidera ALDE, Arina Spătaru, mandatul de arest emis pe numele lui Ilan Șor în dosarul finanțării ilegale a partidelor. Politiciana, care l-a investigat pe oligarhul fugar sub acoperire, spune că își dorește, la trei ani distanță, un singur lucru –
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis un mandat de arest preventiv pe 30 de zile pe numele Ilan Șor, în dosasul ALDE, în care oligarhului fugar este acuzat că ar fi organizat finanțarea ilegală a unor partide politice. Decizia a fost luată pe 24 aprilie, la solicitarea procurorilor anticorupție. Totodată,
Un bărbat din raionul Anenii Noi a fost reținut de CNA și procurori, într-un dosar ce vizează documentarea și destructurarea unui grup implicat în activități ilicite desfășurate în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Acesta este bănuit de implicare în finanțarea ilegală a partidelor politice și corupere electorală, comise
Ofițerii CNA și procurorii au descins pe 23 septembrie la peste 30 de adrese, în cadrul unei anchete care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, spălarea de bani și coruperea alegătorilor în circumstanțe agravante. Investigațiile se desfășoară cu doar câteva zile înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit probelor acumulate
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii municipiului Chișinău, au desfășurat în această dimineață percheziții pe teritoriul municipiilor Chișinău și Orhei, dar și în sudul țării, într-un dosar ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, spălarea banilor și coruperea alegătorilor. Potrivit CNA, investigațiile au vizat un grup organizat format
De Ziua Independenței Republicii Moldova, lideri de partide și mai multe formațiuni politice au transmis mesaje publice și au participat la evenimente simbolice pentru a marca cei 34 de ani de la proclamarea independenței. NewsMaker prezintă o selecție a declarațiilor și inițiativelor acestora. Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM),
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) își menține poziția de lider în preferințele alegătorilor din Republica Moldova, atât ca intenție de vot, cât și în estimările privind reprezentarea în viitorul Parlament. În schimb, Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, pierde teren și nu mai figurează printre formațiunile cu șanse de accedere
Mai mulți membri ai organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară, afiliate lui Ilan Șor, au primit bani lunar din surse obscure, nedeclarate contabil. Aceștia au fost plătiți pentru activități legate de viitoarele alegeri prezidențiale, cum ar fi participarea la mitinguri, flashmoburi și proteste. Toate acestea au fost
Oamenii legii au descins cu peste 150 de percheziții, marea majoritate la Aeroportul Internațional Chișinău, după ce au fost informați că mai multe persoane care au participat, inclusiv, la Moscova, la crearea blocului „Victoria”, urmau să aducă în țară, prin contrabandă, mijloace bănești ce depășeau 16 mii unități convenționale, echivalentul
Patru partide politice – Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor (LOC), Partidul Schimbării și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) – cer demisia lui Herman von Hebel de la șefia Comisiei Pre-Vetting. Solicitarea vine după investigația publicată recent de portalul „Anticorupție”, care pune la îndoială reputația și integritatea lui von