Andrei Mardari/NM

Maia Sandu a cerut Guvernului să schimbe temporar legislația din cauza protestelor Partidului ȘOR 

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a cerut Guvernului să examineze modificarea temporară a legislației „care va permite Poliției să asigure ordinea publică” în timpul protestelor Partidului ȘOR, care au loc la Chișinău începând cu 18 septembrie. 

„Solicit Guvernului să examineze modificarea temporară a legislației care va permite Poliției să asigure ordinea publică chiar și în condițiile în care unii actori din administrația locală sabotează eforturile Guvernului de a menține stabilitatea și ordinea în țară”, a spus președinta cu referire la primarul Ion Ceban. „Pacea și securitatea cetățenilor este prioritatea noastră, mai ales acum când vedem că războiul este foarte aproape”, a adăugat Sandu.

Totodată, președinta a mulțumit forțelor de ordine care au evacuat corturile, instalate de protestatari, de pe Bulevardul Ștefan cel Mare.

„Mulțumesc forțelor de ordine că au reușit să mențină ordinea publică în contextul protestelor organizate și finanțate de hoți. Le mulțumesc forțelor de ordine că au intervenit profesionist evitând violențele în evacuarea de pe carosabil a corturilor instalate ilegal pentru a bloca deplasarea chișinăuienilor”, a comunicat Sandu. „Contăm și mai departe pe polițiști și carabinieri pentru păstrarea ordinii publice și a liniștii în societate”, a conchis președinta.

De menționat că ieri, la Chișinău, relațiile dintre primarul Ion Ceban și Poliție au intrat într-o nouă rundă de contradicții, care au provocat ambuteiaje considerabile în capitală. Și toate acestea, din cauza corturilor pe care simpatizanții partidului ȘOR le-au instalat duminică pe carosabil — între Parlament și administrația prezidențială.

S-a ajuns până la faptul că primarul Ceban a blocat personal un segment al bulevardului Ștefan cel Mare, iar poliția a amintit despre faptul că pentru aceasta, edilul ar putea fi suspendat din funcție pe un termen de până la un an.

Până la urmă, poliția a demontat corturile, iar primarul a acuzat autoritățile de „impotență”, care „se mobilizează dacă le arăți pastila”. De notat că premierul a declarat deja că, Comisia pentru Situații Excepționale ar putea interzice blocarea drumurilor în timpul protestelor și astfel, „să instaureze ordinea în centrul capitalei, chiar dacă frăția penalilor și primarul de Chișinău își doresc să organizeze dezordine”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: