mfa.gov.md

Maia Sandu a discutat cu Justin Trudeau despre situația din regiune, inclusiv Transnistria

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau.

Potrivit administrației prezidențiale, oficialii au discutat despre războiul din Ucraina și consecințele economice și umanitare majore ale acestuia asupra țării noastre, precum și despre evoluțiile recente de securitate din regiunea transnistreană.

Ultima oară, oficialii au discutat la telefon în data de 26 februarie. Atunci, aceștia au condamnat ferm agresiunea militară de proporții a Rusiei împotriva integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei.

Amintim că, în ultimele 24 de ore, în regiunea transnistreană au avut loc mai multe explozii. Pe 25 aprilie,  persoane neidentificate au efectuat împușcături dintr-un aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiunea transnistreană. Nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite. Așa-numitul „Minister al Afacerilor Interne” de la Tiraspol a anunțat că explozia s-a produs în jurul orei 17:00 și a fost sparte geamurile de la etajele superioare ale clădirii responsabile de securitatea regiunii, dar și ale unui bloc din apropiere. La fața locului au intervenit miliția locală, pompierii și medicii de la ambulanță.

În dimineața de 26 aprilie, așa-numitul „Minister de Interne” de la Tiraspol a anunțat că în raionul Grigoriopol s-au produs două explozii: prima la 6:40, cea de-a doua la 7:05. La fața locului au intervenit miliția și pompierii. Deflagrațiile au avut loc pe teritoriul centrului teleradio „Maiak”. Nu au fost înregistrate victime. Tiraspolul a declarat în regiunea transnistreană „cod roșu de alertă teroristă” pentru 15 zile.

Președinta R. Moldova Maia Sandu a convocat în ședință Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană. Șefa statului a declarat că analizele Chișinăului arată că ar exista neînțelegeri între forțele din interiorul regiunii, care sunt interesate de destabilizarea situației. Liderul nerecunoscut al Transnistriei a criticat dur declarația.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Grosu compară protestele lui Dodon cu soarele și luna: „Niciodată nu se întâlnesc”. Reacție: „Uneori se suprapun” (VIDEO)

Liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comparat protestele anunțate de liderul PSRM, Igor Dodon, cu soarele și luna, care, spune el, „nu se întâlnesc niciodată”. Reacția vine după ce Dodon a anunțat, pe 17 septembrie, că formațiunea sa pregătește „proteste în masă” împotriva guvernării. Ironia lui Grosu nu a rămas fără răspuns: „Uneori, soarele și luna se suprapun. Asta se numește eclipsă”, a scris Dodon pe rețelele de socializare.

„Igor Dodon și protestele asta e soarele și luna – niciodată nu se întâlnesc. Evident, el poate organiza proteste – nimeni nu îi interzice, dar eu am impresia uneori că acest politician radiază de bucurie – cu cât e mai rău, cu atât e mai fericit. Asta nu ajută. Politicienii responsabili trebuie să vină cu soluții, să ajute”, a declarat speakerul Igor Grosu pentru NewsMaker.

La scurt timp, liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu o reacție pe rețelele sale de socializare: „Uneori soarele și luna se suprapun. Asta se numește eclipsă. Și urmatoarele proteste în masă vor putea însemna eclipsa și desființarea Guvernării rușinoase a partidului PAS”.

Amintim, Igor Dodon a avertizat, într-o postare pe rețele, publicată pe 17 septembrie, că formațiunea pe care o conduce ar putea începe „în timpul apropiat” pregătirile pentru „proteste în masă” împotriva guvernării PAS. Potrivit deputatului, manifestațiile sunt „inevitabile” din cauza prețurilor, tarifelor și incertitudinii privind lunile următoare.

La câteva ore distanță, înainte de ședința plenară, Dodon a insistat și pe alegeri anticipate. „Or faceți treabă, or dați-vă demisia. Haideți la anticipate. Nu puteți face treabă – recunoașteți, să nu suferim atât” – a declarat liderul socialiștilor, adresându-se guvernării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: