Politico

Maia Sandu a fost inclusă în topul Politico – 28 cei mai puternici și influenți lideri europeni, la categoria „visători”

Președinta țării Maia Sandu a fost inclusă în clasamentul celor mai influenți oameni din Europa, întocmit de portalul Politico. Lista a fost împărțită în trei categorii: cei care acționează, visători și perturbatori. Maia Sandu a fost inclusă la categoria „visători”, pe locul 6. În top mai figurează personalități precum prim-procurorul șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kovesi, noul cancelar al Germaniei Olaf Scholz sau președintele Franței, Emmanuel Macron. Politicianul italian tehnocrat Mario Draghi este cotat în acest an drept „cea mai puternică persoană din Europa”.

Jurnaliștii de la Politico au descris-o pe președinta Maia Sandu ca fiind „persoana care merge pe funie”, cu alte cuvinte – „echilibristă”.

„În calitate de președintă a Moldovei, provocarea Maiei Sandu va fi să mențină echilibrul între Est și Vest, conducând cea mai săracă țară din Europa în apele tulburi în care a fost blocată de la sfârșitul Războiului Rece. Cel mai sincer reformist al țării de când s-a despărțit de Uniunea Sovietică în urmă cu trei decenii, Sandu are acum spațiul politic pentru a începe să-și promoveze agenda de reforme interne. Aceasta include angajamente de a pune capăt infracțiunilor și de a elimina corupția, ridicând în același timp nivelul de trai și redresând economia”, se arată în descriere.

 

Politico

De asemenea, jurnaliștii au menționat că „mersul pe funie este deosebit de important pentru securitatea energetică fragilă a țării, în timp ce Moldova urmărește un acord de furnizare a gazului din Rusia și, în același timp, caută surse alternative prin Ucraina, plătite din granturile oferite de UE”.

În articol este amintită și situația privind Transnistria: „un subiect greu de menținut în echilibru: diferendul transnistrean, o republică separatistă, susținută de trupele rusești. Chiar dacă Maia Sandu a cerut retragerea trupelor, nu există o perspectivă de soluționare a unuia dintre conflictele înghețate din Europa”.

La categoria „visătorii”, Maia Sandu este precedată de primarul Parisului, Anne Hidalgo, președintele Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Gabrielius Landsbergis (fost membru al Parlamentului European), consilierul principal pentru reziliență și durabilitate al orașul Atena, Elena Myrivili și polticianul conservator din Ungaria, Péter Márki-Zay, contracandidatul actualului premier Viktor Orban. După Maia Sandu urmează Helle Thorning-Schmidt, ex-premierul Danemarcei, Samantha Cristoforetti, aviator și astronaut din Italia și Samantha Cristoforetti, un cercetător medical britanic și director al Wellcome Trust din 2013.

Politico

Prim-procurorul șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kovesi, a fost poziționată pe locul 6, la prima categorie: „cei care acționează”. Ea este precedată de noul cancelar al Germaniei Olaf Scholz, președintele Franței, Emmanuel Macron, șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, prim-vicepreședintele Comisiei Europen, Frans Timmermans și Cancelarul Trezoreriei Marii Britanii, Rishi Sunak.

Politicianul italian tehnocrat Mario Draghi este cotat în acest an de Politico drept „cea mai puternică persoană din Europa”.

Politico

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Tauber riscă 13 ani de închisoare, Nicușor s-a pronunțat în privința interdicției lui Ceban, iar «Pobeda» vrea să participe la alegeri

Start alegeri

Ieri, 14 iulie, în Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 28 septembrie. Ce se știe despre participanții la alegeri și ce intrigi persistă — în articolul «Alegerile parlamentare din Moldova 2025: cronologie, candidați, intrigi, scenarii».

Alegeri: Blocul «Pobeda» și Guțul

În prima zi a perioadei electorale, Blocul «Pobeda» a depus actele la CEC. Blocul este format din partide apropiate lui Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească.

Dacă CEC va înregistra blocul, ceea ce este puțin probabil, lista electorală ar urma să o aibă în frunte pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Intriga constă în faptul că deja pe 5 august ar putea fi pronunțată o sentință de condamnare împotriva lui Guțul în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid «Șor». În articolul «Guțul este adusă în prim-plan», NM a analizat dacă este aceasta o încercare a lui Șor de a-și proteja aliata de închisoare sau o manevră politică bine calculată.

Tauber: 13 ani de închisoare?

Între timp, procurorii au cerut o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru o altă aliată a lui Șor — deputata Marina Tauber, în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului. Tauber nu se mai prezintă la ședințele de judecată de mai bine de jumătate de an. Potrivit unor informații, ea se află în Rusia.

În timpul ședinței de judecată, în fața instanței a avut loc un protest în susținerea lui Tauber. Poliția a declarat că unii participanți la acțiune au fost plătiți. Trei persoane, care ar fi împărțit bani, potrivit poliției, au fost reținute. În privința lor a fost deschis un dosar penal.

Ceban: povestea interdicției

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că interdicția de intrare în România aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, a fost «rezultatul unei evaluări de securitate națională». Dan a refuzat să ofere detalii despre motivele concrete ale acestei interdicții.

Între timp, Ceban a comentat declarația lui Dan, spunând că «până în prezent nu există informații oficiale despre instituția din România care a luat decizia privind interdicția». El a adăugat că președintele român, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe acest subiect, «doar s-a bâlbâit și a zâmbit ironic».

Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi pleacă la Bruxelles

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a plecat la Bruxelles, unde, în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al UE, urmează să se întâlnească cu miniștrii de externe ai statelor membre, dar și cu comisarii europeni Kaja Kallas și Marta Kos. Popșoi are planificată și o întâlnire cu diaspora moldovenească.

Vizitele externe ale Maiei Sandu

Vizitele externe ale președintei Maia Sandu și ale angajaților administrației prezidențiale în prima jumătate a anului 2025 au costat bugetul 500 de mii de lei. În șase luni, președinta și consilierii săi au efectuat 33 de deplasări în străinătate.

Războiul din Ucraina și militarii moldoveni

Ministerul Apărării al Moldovei a calificat drept falsă informația potrivit căreia 10 militari ai Armatei Naționale ar participa la războiul din Ucraina, patru dintre ei fiind deja omorâți. Potrivit ministerului, niciun militar moldovean nu participă la acțiuni militare în afara țării.

HiTech Park în Stăuceni

Lângă localitatea Stăuceni ar putea apărea în următorii cinci ani un HiTech Park — un mini-oraș pentru specialiștii IT. Parlamentul a adoptat în ultima sa ședință un proiect de lege care stabilește regimul special de funcționare pentru noul M-park. Citiți mai multe detalii în articolul «200 de milioane de euro pentru un mini-oraș pentru IT-iști».

Ștefan Vodă: «Cealaltă Moldovă» 2.0

NM a lansat și a doua serie a proiectului «Cealaltă Moldovă». Primul episod a fost filmat în Ștefan Vodă — un oraș din sudul țării, situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Fondat ca o colonie germană numită Kizil, redenumit în perioada sovietică Suvorov, astăzi este unul dintre cele mai «tinere» orașe din țară: a obținut statutul de oraș în 1990. Despre cum este orașul acum, cum își duc traiul locuitorii, cum fac față problemelor și în ce cred, priviți în reportajul video NM.

Vești bune de la NM:

Redacția NewsMaker și-a lansat propriul canal în rețeaua de socializare X.com (fostul Twitter) în limba engleză. Acum puteți afla rapid, și în engleză, cum se pregătește țara pentru alegerile parlamentare importante din această toamnă. Abonați-vă pentru a nu rata nimic și distribuiți linkul celor care vor să fie la curent cu ce se întâmplă în Moldova.

Vremea: caniculă și ploi torențiale

La începutul săptămânii, potrivit prognozelor, se va menține canicula, iar în a doua parte a săptămânii se așteaptă o scădere a temperaturilor și sunt șanse mari de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. Ar fi bine.

Agenda zilei, 15 iulie:

  • 09:30 — Conferință de presă a partidului PAS
  • 10:00 — Ședința Consiliului Audiovizualului
  • 12:15 — Conferință de presă a blocului «Alternativa»

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: