facebook.com/maia.sandu

Maia Sandu a înmânat drapelul Republicii Moldova sportivilor moldoveni care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit cu membrii delegației Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta le-a urat succes sportivilor moldoveni și le-a înmânat drapelul Republicii Moldova.

„Le-am urat celor 18 sportivi calificați până astăzi drum bun și mult succes în competiția acerbă care-i așteaptă, și le-am înmânat drapelul Republicii Moldova, pe care să-l poarte cu demnitate în această misiune pe cât de grea, pe atât de nobilă”, a spus Maia Sandu.

„În cei 30 de ani de independență, țara noastră a cunoscut nu o dată sentimentul de mândrie, datorită victoriilor obținute de sportivii moldoveni. Am toată încrederea că ne vor bucura și de această dată, făcând tot ce le stă în puteri pentru a atinge performanța râvnită. Noi, de la mii de kilometri distanță, le vom fi alături. Îi vom încuraja să lupte și îi vom aștepta să revină victorioși acasă, cu noi experiențe profesionale și noi realizări”, a mai spus șefa statului.

Cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în perioada 23 iulie – 08 august. La competițiile din acest an, Republica Moldova a obținut, deocamdată, calificări la șase probe de sport. Până acum, Republica Moldova a participat la șapte ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Controale comune la frontieră, pe teritoriul moldovean? Chișinăul examinează o propunere a Kievului

Autoritățile de la Chișinău examinează o propunere a Kievului de a organiza controale comune la anumite puncte de trecere a frontierei, pe teritoriul moldovean, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile rusești asupra infrastructurii de frontieră a Ucrainei. Informația a fost confirmată de Poliția de Frontieră pentru Europa Liberă, care a precizat că nu a fost luată încă o decizie finală.

„Propunerea se află în proces de examinare de către autoritățile competente ale Republicii Moldova, fiind analizate condițiile și aspectele necesare unei eventuale implementări”, a comunicat Poliția de Frontieră.

La începutul lunii octombrie, Kievul a anunțat că intenționează să deschidă noi puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, inclusiv module mobile pe teritoriul moldovean. Viceministrul ucrainean pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor, Serhii Derkaci, declara pentru Europa Liberă că cele două țări ar lucra deja la o foaie de parcurs pentru realizarea proiectului. Potrivit Europa Liberă, organizarea controalelor comune dintre cele două țări este reglementată de un acord încheiat între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei la 6 octombrie 2017.

***

Precizăm că, în ultimele luni, armata rusă a lansat mai multe atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina situate în apropierea frontierei cu Republica Moldova. În august și septembrie, autoritățile au raportat atacuri asupra unor puncte de trecere ucrainene aflate în vecinătatea graniței moldovenești, inclusiv la Tabachi, Vynohradivka și Starokozace, ceea ce a dus la suspendarea temporară a activității unor puncte de trecere și la evacuarea persoanelor aflate în zonă.

Pe 11 septembrie, Serviciul Vamal al Republicii Moldova declara că în posturile vamale de frontieră Giurgiulești–Reni, Briceni–Rossoșani și Criva–Mămăliga era instituit control comun moldo-ucrainean, iar personalul Serviciului Vamal și al Poliției de Frontieră din Republica Moldova își desfășura activitatea de control pe teritoriul Ucrainei. Instituția anunța că, în contextul evoluției situației de securitate din proximitatea frontierei moldo-ucrainene, începând cu 12 septembrie, pentru o perioadă de 90 de zile, modul de organizare a activității de control în cele trei posturi va fi ajustat temporar. „Astfel, din considerente de securitate, personalul autorităților de control ale Republicii Moldova va reveni pe teritoriul național și își va desfășura activitatea în infrastructura existentă din Republica Moldova”, menționa Serviciul Vamal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: