presedinte.md

Maia Sandu a vorbit la telefon cu președintele Consiliului European, Charles Michel, despre situația de securitate din Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și președintele Consiliului European, Charles Michel, au avut o discuție telefonică. Potrivit unui comunicat de presă publicat în seara de 12 martie, discuția a avut în prim-plan situația de securitate din țara noastră și despre reuniunea Comunității Politice Europene care va avea loc la 1 iunie 2023, în Republica Moldova. 

Oficialii au vorbit și despre agenda de integrare europeană a țării noastre și despre reformele desfășurate până acum.

În context, președinta Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul oferit de către partenerii europeni în procesul nostru de aderare europeană precum și în cel de gestionare a crizelor cu care ne confruntăm.

Amintim că, pe 1 iunie 2023, la Chișinău va avea loc reuniunea Comunității Politice Europene. O invitație oficială în acest sens a fost semnată de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și a fost expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor participante.

La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Comunitatea Politică Europeană a fost creată anul trecut, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron. Prima reuniune a CPE a avut loc la Praga în octombrie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Peste 7 000 de tone de carburanți au fost importate în ultimele două zile. Numărul benzinăriilor fără carburanți, în scădere

Peste 5 000 de tone de motorină și peste 2 000 de tone de benzină au fost importate în Republica Moldova în ultimele două zile. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei vineri, 28 august, într-un comunicat.

Carburanții au intrat în țară prin Portul Internațional Liber Giurgiulești și punctele vamale Ungheni și Leușeni.

Potrivit ministerului, volumele importate permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare.

Numărul benzinăriilor care se confruntă cu lipsa unuia dintre tipurile de carburanți a scăzut la 24, față de 48 la 25 august și 109 la 11 august. Ministerul precizează că stațiile afectate sunt gestionate de operatori care nu efectuează importuri directe.

În prezent, stocurile comerciale ajung la aproximativ 9 zile de consum mediu pentru motorină și 8,4 zile pentru benzină. Calculul include stocurile aflate în depozite, la Portul Internațional Liber Giurgiulești și în stațiile de alimentare.

Ministerul Energiei monitorizează permanent situația împreună cu operatorii din piață și autoritățile competente, astfel încât procesul de refacere a stocurilor să continue, iar aprovizionarea consumatorilor să revină la normal în toate regiunile țării”, a transmis instituția.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: