Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu: Au fost deschise dosare penale în urma scurgerilor de informații

Procuratura a inițiat dosare penale pentru tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de scurgerile de informații din cadrul unor anchete. Informația a fost confirmată de către președinta țării Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 5 septembrie.

„Am discutat despre fenomenul scurgerilor de informații, care accentuează neîncrederea oamenilor în anchetă, dăunează anchetei și vine cu dovezi că există, totuși, corupție în aceste echipe care se ocupă de anchete, odată ce anumiți membri ai grupurilor de anchete scurg această informație”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre elaborarea unui mecanism „mai strict de responsabilizare” în ceea ce privește scurgerile de informații din cadrul anchetei. În același timp, Maia Sandu nu a oferit detalii despre ce scurgeri se referă. Președinta țării a precizat că în cadrul CSS nu se discută despre dosare concrete.

„Nu intrăm în detalii pe dosare. Discutăm probleme generale, pentru mai multe dosare și dvs cunoașteți că din anumite dosare informația a apărut în spațiul public, puteți să faceți concluzii. Noi nu am discutat pe dosare concrete. Sigur că au fost deschise dosare pentru a identifica persoanele care se fac vinovate de o scurgere sau alta, dar nu s-a discutat la ce etapă sunt, dacă au fost sau nu identificate persoanele. Trebuie să se meargă supă procedură și aceste persoane să fie diferite justiției”, a spus Sandu.

***

Amintim că printre cele mai recente scurgeri de informații se numără cele din timpul perchezițiilor în care erau vizați ex-președintele țării Igor Dodon și cumnatul său Petru Merineanu.  Mai multe portaluri au publicat fotografii cu obiecte de lux, bancnote și o recipisă care demonstrează că Galina Dodon a plătit anul trecut 25.000 de euro pentru utilajele mobilierului de la bucătărie, asta cu toate că perchezițiile nici măcar nu erau finalizate.

Atunci, șefa interimară a Procuraturii Anticorupție Elena Cazacov susținea că scurgerile în presă din timpul perchezițiilor la domiciliul ex-președintelui țării Igor Dodon nu au fost făcute de către membrii grupului de urmărire penală și amintea că la fața locului erau prezenți și avocații celor vizați.

În cadrul primului său discurs în calitate de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a confirmat că există un singur dosar penal pe subeictul scrugerilor de informații, însă a refuzat să ofere alte detalii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

U.S. President Donald Trump speaks to reporters at a meeting with manufacturers and manufacturing workers in the Oval Office of the White House in Washington, U.S., January 31, 2019. REUTERS/Jonathan Ernst

Trump cere Ucrainei să nu mai atace rafinăriile rusești: „Există multe alte ținte”

Președintele SUA, Donald Trump, susține că i-a cerut președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, să înceteze atacurile asupra rafinăriilor și altor instalații rusești implicate în producția de motorină. Afirmația a fost făcută pe 13 septembrie, în timpul unui turneu de golf desfășurat în Irlanda.

Am discutat cu domnul Zelenski despre acest lucru. Există multe alte ținte. Nu ar trebui să loviți instalațiile de producție a motorinei. Acest lucru afectează întreaga lume”, a declarat Donald Trump.

Președintele american a menționat că atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești ar contribui la deficitul de motorină și la creșterea prețurilor. „Nu se întâmplă din cauza Orientului Mijlociu. Se întâmplă din cauza a ceea ce are loc între Rusia și Ucraina”, a afirmat Trump.

Potrivit Reuters, prețul unui galon de motorină în SUA – aproximativ 3,8 litri – a depășit pentru prima dată pragul de 6 dolari.

Prețul motorinei are un impact semnificativ asupra economiei, întrucât acest combustibil este utilizat pe scară largă de transportul de marfă și de utilajele agricole. Prin urmare, majorarea costurilor cu motorina se poate reflecta în prețurile plătite de consumatori pentru diverse produse.

Reuters notează însă că principalul factor care a dus la scumpirea combustibililor este creșterea prețurilor internaționale la petrol. În ultimele zile, prețul petrolului Brent din Marea Nordului a urcat până la 107,6 dolari pe baril, în timp ce petrolul american WTI a ajuns la 102,5 dolari pe baril.

Cotațiile internaționale ale petrolului au crescut pe fondul continuării războiului dintre SUA și Israel și Iran.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: