Serverul de poștă electronică a Parlamentului Republicii Moldova a fost supus unui atac cibernetic în data de 17 octombrie, fiind compromise informații. Anunțul a fost făcut de Legislativ, care a precizat că autoritățile desfășoară acțiuni „pentru asigurarea integrității datelor și contracarării utilizării abuzive și manipulatorii a informațiilor compromise”. „La 17
Noi detalii în cazul perchezițiilor de la Parlament. Potrivit surselor NewsMaker, șeful Direcției juridice a Parlamentului Ion Creangă a fost reținut pentru 72 de ore. Reținerea a avut loc în seara zilei de 30 iulie. Ulterior, biroul acestuia din Parlament a fost sigilat, iar pe 31 iulie – percheziționat. Aceleași
În grădina publică Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală sunt efectuate cercetări arheologice. Lucrările au ca scop obținerea unor informații, ca ulterior să fie elaborat studiul istorico-arhitectural și proiectul de reabilitare a parcului. Cercetările au loc la solicitarea și cu suportul financiar al Primăriei Chișinău. Precizările au fost făcute
Autoritățile din Moldova au emis alertă de călătorie în Liban și regiunea Orientului Mijlociu. Moldovenii care se află sau tranzitează Republica Libaneză au fost anunțați despre existența unor riscuri de securitate în legătură cu escaladarea situației din Orientul Mijlociu și în special în Liban și Israel. Iar moldovenilor care intenționează
Procuratura Anticorupție (PA) a publicat o declarație în care a menționat că în ultima perioada de timp, au fost create mai multe canale de ,Telegram în care sunt expuse informații false referitoare la activitatea instituției și procurorilor care activează în cadrul acesteia. PA a declarat că acestea au drept scop
Pe 20 iunie, în capitală se va desfășura protestul agricultorilor. Aceștia își vor aduce tehnica agricolă în centrul orașului. Poliția a îndemnat șoferii să evite mai multe străzi, unde ar putea fi afectată circulația. NM va difuza LIVE, începând cu ora 10:00 protestul. Fermierii intenționează să intre în municipiul Chișinău
Procuratura a inițiat dosare penale pentru tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de scurgerile de informații din cadrul unor anchete. Informația a fost confirmată de către președinta țării Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 5 septembrie. „Am discutat despre fenomenul scurgerilor de informații, care
După ce jurnalistul Alexandru Cozer a publicat o scurgere din procesul finanțării ilegale a Partidului „ȘOR”, reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) spun că a fost pornit un proces-penal pe divulgarea datelor urmăririi penale, care va fi transmis Procuraturii Anticorupție pentru investigare. Potrivit fragmentului din dosar, publicat de către jurnalistul Jurnal
În Moldova ar putea fi aplicate amenzi pentru difuzarea informațiilor eronate sau a datelor care dăunează securității informaționale a republicii. Mărimea amenzii – de la 20 de mii până la 75 de mii de lei. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de lege elaborat de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate
În mediul online circulă informații precum că Republica Moldova ar urma să se implice militar în Ucraina. Aceste informații sunt false, anunță pe 27 februarie, canalul de telegram „prima sursă”, lansat de autoritățile moldovenești. „Republica Moldova este un stat neutru și va continua să acționeze prin prisma acestui principiu constituțional.