Șefa statului, Maia Sandu, a conferit distincții de stat cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Printre cei care au primit distincții se numără președinta Comisiei Electorale Centrale, președintele Asociației Promo-LEX, directorul executiv al Institutului de Politici Publice, precum și directorul general al Societății „Transgaz”, dar și instituții de învățământ, inclusiv din Dubăsari, Bender și Chișinău. În total, cu ocazia Zilei Independenței, 110 personalități și instituții au beneficiat de distincții.
Decretul privind conferirea distincțiilor de stat a fost semnat pe 28 august.
Potrivit instituției prezidențiale, distincțiile sunt acordate cu ocazia Zilei Independenței pentru cetățeni și instituții care s-au remarcat prin activitatea desfășurată în diverse domenii, precum educație, cultură, administrație publică, apărare și securitate, stat de drept și ordine publică, mass-media și energie.
„Distincțiile au fost acordate în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru profesionalism și activitate intensă desfășurată în domenii esențiale pentru consolidarea statului de drept și dezvoltarea Republicii Moldova, pentru contribuția substanțială la promovarea valorilor culturale și naționale, precum și a imaginii și intereselor țării noastre pe plan internațional”, a adăugat Președinția.
Astfel, președinta a acordat „Ordinul Republicii” liftierei la „Spitalul de Stat” Lilia Pîrgari și profesoarei la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi”, Asea Scorpan.
„Ordinul Onoarei” a fost acordat directorului executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, președintei Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, cetățeanului de onoare al comunei Mingir din raionul Hîncești, Iacob Lupanciuc, președintelui Asociației Promo-LEX, Ion Manole, și profesorului de la Liceul Teoretic „Orizont”, Marcel Teleucă. Acest ordin a fost oferit și pentru 9 instituții: Gimnaziului „Constantin Sucitu” din Corjova, Dubăsari; Gimnaziului Roghi din Dubăsari; Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”; Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender; Liceului Teoretic „Evrica” din Rîbnița; Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol; Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari; Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol; și Centrului de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” din Chișinău.
„Ordinul Libertății” a fost conferit directorului general al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale „Transgaz”, Ion Sterian, și șefului Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului în Varnița, Veaceslav Ursu.
Ordinul „Credință Patriei” clasa a II-a a fost acordat colonelului din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Nicolai Capsamun.
Totodată, șefa statului a conferit Ordinul „Credință Patriei” clasa a III-a pentru 32 de persoane. Printre acestea: veterani ai organelor afacerilor interne, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Centrului Național Anticorupție, ai Ministerului Apărării și ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat.
Ordinul „Muncii” clasa I a fost acordat ziaristului Gheorghe Budeanu, realizatoarei de emisiuni la Radio România Chișinău, Maria Mocanu, și Revistei „Florile Dalbe”.
Ordinul „Muncii” clasa a III-a a fost acordat pentru 5 persoane, angajați ai Serviciului Vamal și directoarei Serviciului de Evidență și Circulație a Bunurilor Culturale și Mobile Svetlana Pociumban.
Crucea „Meritul Militar” a fost conferită pentru 12 persoane, printre care angajați ai Armatei Naționale, ai Inspectoratului General de Carabinieri și ai Centrului Național Anticorupție.
Medalia „Pentru Vitejie” a fost acordată pentru 6 persoane, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Centrului Național Anticorupție.
Medalia „Meritul Civic” a fost acordată pentru 13 persoane, printre care șefa Casei memoriale „Alexandru Donici” din raionul Orhei și angajați ai Serviciului Vamal, ai Inspectoratului General pentru Migrație, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Inspectoratului Control Financiar de Stat.
Medalia „Mihai Eminescu” a fost conferită unei șefe de secție la Muzeul Național al Literaturii Române.
Titlul onorific „Maestru în Artă” a fost acordat pentru 15 persoane, printre acestea un profesor, artiști plastici, un regizor și redactorul Companiei „Teleradio-Moldova”, Adelina Moșanu.
Titlul onorific „Maestru al Literaturii” a fost acordat scriitoarei și jurnalistei de investigație Olga Căpățînă.
Titlul onorific „Om Emerit” a fost oferit conferențiarului universitar la Universitatea de Stat din Moldova, Arcadii Capcelea, și prorectorului pentru activitate științifică și de creație la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Tatiana Comendant.
Titlul onorific „Artist Emerit” a fost acordat pianistei și concertmaistrului la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Livia Știrbu.
***
Republica Moldova a marcat pe 27 august cea de-a 35-a aniversare de la proclamarea Independenței.