Președinția Republicii Moldova

Maia Sandu, prima reacție după ce Transnistria a cerut „protecția” Rusiei: „Trag clopotele, poate obțin niște bani în plus”

Președinta Maia Sandu a comentat, pe 29 februarie, rezoluția adoptată de Tiraspol în ajun, prin care a cerut, între altele, „protecția” Federației Ruse în contextul „presiunilor tot mai mari din partea Republicii Moldova”. Șefa statului susține că, cel mai probabil, Tiraspolul a bătut alarma în speranța de a obține „niște bani în plus” din partea Kremlinului. Președinta dă asigurări: „nici dacă ar vrea, Federația Rusă nu poate face azi nimic în Transnistria”.

„Regimul de la Tiraspol a cerut niște bani, am văzut că s-a adresat și Moscovei, am văzut că s-a adresat și la alte entități și organizații internaționale. Între timp, propaganda rusă și-a făcut efectul și a răspândit această sperietoare. Asta face Kremlinul și va face acest lucru de acum încolo, mai ales că avem un an electoral, să-i sperie pe moldoveni. Kremlinul ne vrea speriați, ne vrea fără caracter, ne vrea conduși de oameni fără caracter ca să-și promovezi interesele. Nu putem să permitem acest lucru, trebuie să ținem la pacea noastră, iar pacea noastră depinde de unitate noastră. (…) Tiraspolul are nevoie de bani, respectiv această încercare de a trage clopotele, poate obține niște bani în plus”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV.

Șefa statului dă asigurări: „Federația Rusă nu poate face mare lucru azi în Transnistria, nici chiar dacă ar vrea”. Pentru ca să reușească „să facă ceva”, spune președinta, Moscova trebuie „să schimbe guvernarea la Chișinău”.

„Și asta încearcă să facă, să influențeze alegerile, să manipuleze, să cumpere alegătorii, pentru că doar atunci când va obține în funcțiile de conducere oameni care slujesc Kremlinul și nu poporului, vor putea face ce vor și pe malul drept, și pe cel stâng. (…) Repet, nu are cum să se întâmple acest lucru (nr. red: anexarea Transnistriei la Rusia), pentru că există scutul ucrainean, nu există acest risc”.

„Vreau să fie foarte clar, noi nu avem nimic împotriva rușilor, noi avem împotriva tancurilor rusești. Vrem doar ca Federația Rusă, ca și alte state, să respecte Republica Moldova, alegerea cetățenilor Republicii Moldova. Noi suntem o țară democratică, încă trebuie să mai consolidăm această democrație, dar oamenii decid ce fac, unde merg, cu cine cooperează”, a continuat președinta Maia Sandu.

Amintim că miercuri, 28 februarie, la Tiraspol a avut loc „congresul deputaților de toate nivelurile”, din stânga Nistrului. Evenimentul a stârnit îngrijorări la Chișinău, după ce opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba a declarat că deputații nerecunoscuți de la Tiraspol ar putea cere anexarea regiunii transnistrene la Rusia. Informația a fost respinsă de Chișinău, Ucraina și de Tiraspol.

În schimb, „congresul” a votat o rezoluție prin care a cerut „protecția” Federației Ruse în contextul „presiunilor tot mai mari din partea Republicii Moldova”. Oficiali de la Moscova au declarat deja că Duma de Stat a Rusiei va examina apelul Tiraspolului, cu mențiunea că Rusia „trebuie să își protejeze cetățenii”. La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a calificat apelul Tiraspolului drept o „declarație propagandistică”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

index.hu

Ungaria: premierul cere demisia președintelui. Se ia în calcul modificarea Constituției pentru a-l destitui

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat că, dacă președintele Ungariei Tamás Sulyok nu își va da demisia, guvernul va iniția proceduri legale pentru a-l demite, scrie HotNews, citând Reuters. Precizarea a fost făcută în urma unei întâlniri dintre Magyar și Sulyok.

Magyar a spus că va folosi majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său pentru a modifica Constituția și alte acte legislative, în scopul de a-l forța pe Sulyok să părăsească funcția.

Partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, l-a înlăturat pe prim-ministrul Viktor Orban în urma unei victorii electorale în aprilie și s-a angajat să înlăture mai multe personalități numite de Orban în funcții publice cheie în ultimii 16 ani. Magyar i-a cerut lui Sulyok – ales la începutul anului 2024 de parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban – să demisioneze, acuzându-l că nu a reușit să reprezinte unitatea națională în chestiuni majore și că a servit interesele lui Orban și ale guvernului său. Sulyok a refuzat să demisioneze.

„I-am spus președintelui că, dacă își menține poziția și nu demisionează, voi informa astăzi parlamentarii din Tisza cu privire la propunerile noastre legislative și vom începe imediat procedurile necesare”, a declarat Magyar. El a afirmat că procesul legislativ va dura aproximativ o lună și va implica „înlăturarea tuturor marionetelor” care au participat la „demontarea statului de drept și a democrației”.

Partidul Fidesz al lui Orban l-a acuzat pe Magyar că a emis un „ultimatum ilegal” și a afirmat că Sulyok își îndeplinește mandatul legal, valabil până în 2029, și nu poate fi demis din funcție.

Sulyok a ocupat anterior funcția de președinte al Curții Supreme a Ungariei, post pentru care a fost ales tot de Fidesz în 2016.

Președinția în Ungaria are un caracter în mare parte ceremonial, dar Sulyok poate retrimite legile în parlament pentru reexaminare sau le poate trimite Curții Constituționale, ceea ce ar putea încetini sau bloca agenda de reforme a lui Magyar, notează sursa citată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: