Maia Sandu, după discuția cu Alain Berset: „Moldova este pregătită să contribuie la apărarea democrațiilor”

Promovarea păcii, sprijinirea unei soluții juste pentru Ucraina și consolidarea rezilienței democratice pe continent s-au aflat în centrul discuțiilor dintre președinta Maia Sandu și Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, care se află în vizită la Chișinău. Șefa statului a punctat că, după trei scrutine în ultimii doi ani marcate de tentative de interferență străină, Republica Moldova este pregătită să contribuie activ la eforturile europene de apărare a democrațiilor împotriva atacurilor hibride.

Maia Sandu a apreciat sprijinul constant oferit de Consiliul Europei pentru consolidarea capacităților instituționale și pentru avansarea reformelor din domeniul justiției, incluse în Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028. Documentul este văzut ca un instrument-cheie pentru întărirea independenței și integrității sistemului judiciar, armonizarea legislației naționale cu standardele europene și creșterea transparenței și accesibilității instituțiilor publice.

Potrivit președintei, aceste reforme – cerute de societate și sprijinite de partenerii europeni – rămân esențiale pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.Totodată, șefa statului a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a rămâne un partener european responsabil, dedicat păcii, democrației și statului de drept.

La rândul său, Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei, a lăudat rezistența Republicii Moldova la dezinformare și influențe externe.

„Puține țări știu mai bine cum să facă față acestor provocări. Avem nevoie de o Europă puternică în timp ce construim #NouPactDemocratic și stabilim criteriile pentru democrațiile europene sănătoase”, a declarat Berset, pe platforma X, după întrevederea cu președinta Maia Sandu.

***
Precizăm că 60 de parlamentari din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei au participat la Reuniunea Comitetului Permanent al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), găzduită de Parlamentul Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfășurat în contextul în care Republica Moldova deține președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada 14 noiembrie 2025-15 mai 2026.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este unul dintre cele două organe statutare ale Consiliului Europei, organizație internațională dedicată apărării drepturilor omului, a democrației și a statului de drept. Țara noastră a aderat la Consiliul Europei la 13 iulie 1995, devenind stat membru cu drepturi depline. Republica Moldova a mai deținut Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în anul 2003.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale despre alegerile din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 26 iunie, o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat protecția drepturilor persoanelor aparținând diferitelor grupuri etnice și consolidarea coeziunii sociale. Șefa statului a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este văzut drept cea mai sigură garanție pentru asigurarea egalității de șanse și a respectării drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de limbă sau etnie.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat progresele realizate în ultimul an în domeniul educației multilingve și al incluziunii sociale, implementate în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE.

Un alt subiect abordat a fost situația din autonomia găgăuză. Președinta a accentuat necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia și a asigurării unui spațiu informațional „sănătos”. Totodată, aceasta a precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că specificul raionului Taraclia va fi respectat.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea dintre Republica Moldova și Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale.

***

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate. Sesizarea va fi examinată pe 7 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: