Igor Țurcan

Maia Sandu, editorial pentru Politico: Moldovenii vor cheltui circa 65% din venituri pentru facturile la energie

Cu câteva ore înainte de cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova, care este organizată la Paris, președinta Maia Sandu a scris un editorial pentru publicația europeană Politico. Aceasta a meționat că, atât Europa, cât și Ucraina, au nevoie ca Moldova să fie puternică. Iar acest lucru nu poate fi realizat fără sprijin.

Șefa statului a menționat că războiul a dat peste cap situația din Republica Moldova, afectată după criza pandemică. Deși economia începuse să își revină, iar lupta cu corupția să dea primele roade, războiul declanșat de Rusia a provocat o criză și mai acută. Șefa statului a remarcat că inflația din Moldova se apropie de 35%, prețurile au explodat, traseele logistice sunt întrerupte, iar volumul investițiilor a scăzut.

În loc să se bucure de avantajele unei integrări europene și mai profunde, Moldova se zbate acum pentru a face față unei crize energetice acute, un regres economic rever și pericole masive de securitate. Multe, dacă nu toate națiunile europene se confruntă cu presiuni energetice serioase momentan, însă a noastră este existențială”, a menționat Sandu.

Președinta țării a menționat că evenimentul de la Paris este foarte important pentru ca țara noastră să treacă peste o iarnă grea.

În ultimele 12 luni, prețul gazului în țara noastră a crescut de peste 7 ori, în timp ce prețul energiei electrice – de 4 ori. În această iarnă, moldovenii vor cheltui circa 65% din venituri pentru facturile la energie. Dacă ne putem lumina și încălzi locuințele și ne putem asigura că școlile și spitalele pot funcționa, iar roțile economiei se învârt, asta va înseamna că, atât moldovenii, cât și ucrainenii, nu vor fi nevoiți să își caute refugiu în altă parte în Europa pe perioada rece a anului”, a adăugat președinta țării.

Maia Sandu a mai menționat că vulnerabilitatea Moldovei slăbește și rezistența Ucrainei, dar și stabilitatea pe întregul continent european.

Suntem cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei și asigurăm securitatea celei de-a doua ca lungime frontiere, după cea pe care o împarte cu Rusia. De-a lungul acestor 1 222 km, Moldova este în prima linie în lupta cu traficul de arme, droguri și oameni. (…) Europa și Ucraina au nevoie de o Moldovă puternică. Suficient de puternică ca să susțină Ucraina pe durata războiului. Să mențină pacea și stabilitatea în regiune, să găzduiască refugiați și să devină un hub natural pentru reconstrucția sudului Ucrainei după război”, a mai scris președinta Moldovei.

Șefa statului a făcut apel la solidaritate.

La fel cum Rusia nu poate fi lăsată să câștige în Ucraina, tehnicile sale hibride nu trebuie lăsate să învingă în Moldova. Noi ne vom face partea de angajamente în apărarea valorilor europene în pofida privărilor la care suntem supuși. Prețul este mare și noi suntem pregătiți să ducem greutatea. Însă nu o putem face singuri”, a conchis Sandu.

***

Luni, la Paris, are loc o conferinţă a donatorilor internaţionali pentru Republica Moldova, care vor încerca să ofere sprijin financiar în contextul crizelor provocate de războiul din Ucraina.

La eveniment sunt aşteptaţi miniştrii de externe moldovean – Nicu Popescu, român – Bogdan Aurescu şi german – Annalena Baerbock, iar la final vor lua cuvântul preşedintele francez Emmanuel Macron şi omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu.

Prima conferinţă a donatorilor respectivi a avut loc la Berlin în aprilie, iar a doua la Bucureşti în iulie; s-au adunat în total 600 de milioane de euro pentru asistenţă, reaminteşte dpa. Următoarea reuniune similară va avea loc anul viitor, la Chişinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

tportal.hr

Fără armistițiu de 9 mai? Moscova și Kievul se amenință reciproc și avertizează populația: „Părăsiți orașul la timp”

Federația Rusă a anunțat din nou, pe 7 mai, instituirea unui armistițiu de trei zile, în perioada celebrării paradei de 9 mai de la Moscova. Cu toate acestea, tensiunile dintre Kremlin și Kiev continuă. Moscova le cere repetat civililor și misiunilor diplomatice din Kiev să fie pregătiți să părăsească orașul „în timp util”, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia că a ignorat propunerea Ucrainei privind încetarea focului. Liderul ucrainean le recomandă public delegațiilor străine să nu participe la parada organizată de Kremlin.

„Ucraina a propus Rusiei încetarea focului și aceasta este deja departe de a fi prima propunere. De această dată – încetarea focului începând cu 6 mai. Ucraina era pregătită să asigure liniște deplină, însă ca răspuns la această propunere pașnică au urmat doar noi lovituri rusești și noi amenințări din partea Rusiei. Ei vor de la Ucraina permisiunea de a-și desfășura parada, pentru a ieși în piață în siguranță timp de o oră, o dată pe an, iar apoi să continue din nou să ucidă oamenii noștri și să poarte război. Deja rușii vorbesc despre lovituri după 9 mai”, a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat în seara zilei de 7 mai.

Liderul ucrainean a calificat poziția Moscovei drept „ciudată și cu siguranță inadecvată”.

„Avem și adresări din partea unor state apropiate Rusiei, potrivit cărora reprezentanții lor intenționează să fie la Moscova. O dorință ciudată… în aceste zile. Nu recomandăm”, a conchis Zelenski.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, la decizia președintelui Vladimir Putin, armistițiul va intra în vigoare la ora 00:00 a zilei de 8 mai și va dura până pe 10 mai. Potrivit Moscovei, toate grupările de trupe ruse din zona „operațiunii militare speciale” vor înceta complet acțiunile de luptă.

Kremlinul îndeamnă Kievul „să urmeze acest exemplu” și a avertizat că, în caz contrar, armata rusă va răspunde „adecvat” în cazul încălcării armistițiului de către Ucraina.

„În cazul tentativelor regimului de la Kiev de a perturba celebrarea celei de-a 81-a aniversări a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei la Moscova, Forțele Armate ale Federației Ruse vor lansa un atac masiv cu rachete asupra centrului Kievului. Încă o dată, avertizăm populația civilă a Kievului și angajații reprezentanțelor diplomatice străine asupra necesității de a părăsi orașul la timp”, mai transmite ministerul rus al Apărării.

Nu este pentru prima dată când Rusia formulează astfel de avertismente. Pe 5 mai, Moscova a anunțat unilateral un armistițiu cu ocazia Zilei Victoriei, pe fondul temerilor că Ucraina ar putea încerca atacuri în timpul paradei militare din Piața Roșie. O zi mai târziu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, le-a cerut cetățenilor și ambasadelor străine să părăsească Kievul.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova în legătură cu avertismentele adresate misiunilor diplomatice, însă până la publicarea știrii nu a primit un răspuns.

La rândul său, Zelenski a anunțat pe 5 mai un „regim de liniște” începând cu 6 mai. O zi mai târziu, liderul ucrainean a acuzat Rusia că nu a respectat încetarea focului. Potrivit lui, Ucraina a fost atacată de peste 1.800 de ori doar în primele ore ale armistițiului. Bombardamentele s-au soldat cu peste 20 de morți și zeci de răniți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: