Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu explică: de ce a fost nevoie ca centrul de combatere a dezinformării să treacă în subordinea sa

Preluarea Centrului pentru contracararea dezinformării de către Președinție este o măsură necesară în actualul context de securitate, dominat de atacuri hibride și campanii de propagandă, susține președinta Maia Sandu. Șefa statului a reiterat, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la ProTV, că instituția își păstrează atribuțiile, iar controlul parlamentar va fi menținut. Totuși, spune Sandu, este nevoie de un mecanism care să permită intervenții rapide și eficiente în gestionarea riscurilor.

„În acest nou context de securitate, e nevoie să avem instrumente mai rapide, mai eficiente, pentru că avem obligația principală să protejăm cetățenii, să protejăm securitatea, să protejăm suveranitatea”, a declarat Sandu.

Președinta Maia Sandu a declarat că este mulțumită de activitatea Centrului, o instituție creată la inițiativa sa. Ea a recunoscut că începutul a fost dificil, întrucât activitatea acestuia a pornit de la zero, iar echipa a avut nevoie de timp pentru a învăța și a dezvolta metodele de lucru, inclusiv prin instruiri și sprijin din partea experților internaționali.

Potrivit șefei statului, rolul centrului este să explice, nu doar autorităților, dar și societății, modul în care acționează propaganda Federației Ruse: care sunt liniile de atac, ce urmărește și prin ce mecanisme operează.

„Uneori oamenii bine intenționați pică în capcana propagandei ruse și mai departe transmit niște lucruri pe care ei nu le cred periculoase,  dar când le pui în context și explici cum funcționează această dezinformare și propagandă, oamenii înțeleg. Deci e nevoie de acest efort, o să dureze, dar am început un efort de educarea societății cum să se protejeze de propagandă și de dezinformare”, a mai declarat șefa statului.

Pe 13 iunie, Parlamentul a votat în prima lectură pentru trecerea Centrului responsabil de contracararea dezinformării în subordinea Președinției, în ciuda criticilor venite din partea opoziției.

Potrivit proiectului, instituția își va concentra activitatea pe prevenirea dezinformării, educarea publicului și reducerea impactului informațiilor false. Directorul Centrului va fi numit de Președinte și va deveni membru din oficiu al Consiliului Suprem de Securitate. Proiectul mai prevede formarea unui nou Consiliu consultativ, cu rol consultativ, alcătuit din specialiști, oficiali și reprezentanți ai societății civile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ryanair.com

Clipe de groază într-un avion Ryanair: un pasager, tras parțial spre exterior după spargerea unui hublou

Un avion al companiei Ryanair, care efectua o cursă din Grecia spre Germania, a avut probleme în timpul zborului, după ce un hublou s-a spart, iar un pasager a fost tras parțial spre exteriorul aeronavei. Incidentul a fost relatat de martori oculari postului grec de radio Radio Thessaloniki și agenției germane DPA.

Potrivit acestora, capul și umerii unui pasager sârb, în vârstă de 61 de ani, au ajuns în afara avionului. Câțiva pasageri au intervenit și au reușit cu greu să îl țină în interiorul aeronavei. În acel moment, în avionul care zbura de la Salonic spre Memmingen, în sudul Germaniei, au căzut și măștile de oxigen.

Pilotul a decis să întrerupă zborul și să revină pe aeroportul din Salonic. Pasagerul afectat a fost transportat la spital cu ambulanța, însă medicii au stabilit că acesta nu a suferit răni grave. Ceilalți pasageri au fost transportați ulterior în Germania cu o aeronavă de rezervă.

Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 10 iulie, deasupra Macedoniei de Nord, la o altitudine de aproximativ 6 000 de metri. Avionul implicat era un Boeing 737-800. Potrivit postului grec ERT, hubloul ar fi fost deteriorat de o piesă desprinsă de la motorul aeronavei.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Compania Ryanair a confirmat doar că, la scurt timp după decolare, unul dintre hublourile avionului s-a depresurizat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: