Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia zilei naționale. Un mesaj asemănător a fost transmis președintelui Republicii Filipine

Președinta țării Maia Sandu a transmis pe 12 iunie un mesaj de felicitare pentru președintele Rusiei Vladimir Putin cu ocazia zilei naționale a țării pe care o conduce. De asemenea, șefa statului a adresat o felicitare pentru președintele Republicii Filipine Rodrigo Duterte, cu același prilej.

„Stimate domnule președinte Putin, în numele poporului Republicii Moldova, Vă adresez felicitări cu ocazia Sărbătorii Naționale a Federației Ruse – Ziua Rusiei. Această zi servește drept bun prilej pentru a confirma disponibilitatea Republicii Moldova de a continua dialogul constructiv și deschis cu Federația Rusă. Sunt convinsă că prin eforturi comune, cooperarea existentă între țările noastre va cunoaște o dezvoltare dinamică continuă, în beneficiul statelor și popoarelor noastre. Dorindu-Vă succese în activitatea Dumneavoastră, Vă rog să acceptați, Stimate Domnule Președinte, asigurările înaltei mele considerații”, se arată în mesajul adresat lui Vladimir Putin, cu ocazia zilei naționale a Federației Ruse.

Un mesaj aproape identic a fost publicat la scurt timp și pentru președintelui statului Filipine.

„Excelență, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Filipine, Vă adresez felicitări însoțite de urări de pace şi prosperitate pentru poporul filipinez. Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima convingerea că relațiile de cooperare existente între țările noastre vor cunoaște, prin eforturi comune, o dezvoltare dinamică continuă, în beneficiul statelor și popoarelor noastre. Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurările înaltei mele consideraţii”, se arată în mesajul adresat Republicii Filipine.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: