Facebook/Maia Sandu

Sandu pleacă marți la Bruxelles să vorbească despre situația din Moldova. Miercuri – la Paris, unde se va întâlni cu Macron

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu prim-ministrul Regatului Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE.

Miercuri, 18 mai, la ora locală 15.00, președinta Maia Sandu va ține un discurs în plenul Parlamentului European, iar la ora 15.30 – o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președinta Legislativului UE.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a scris pe pagina sa de Facebook, că săptămâna aceasta, Republica Moldova este cap de afiș în Parlamentul European.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va veni în plenul Parlamentului să vorbească despre situația curentă din Republica Moldova și eforturile autorităților și cetățenilor moldoveni în gestionarea crizei refugiaților. Este important ca întreaga Uniune Europeană să cunoască exact ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”, a continuat Mureșan.

Joi, 19 mai, Maia Sandu se va întâlni, la Paris, cu Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Ce să căutăm acolo?” MAN-ul lui Ceban nu va participa la consultările pentru desemnarea premierului

Liderul Partidului „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN), Ion Ceban, a anunțat că deputații formațiunii sale nu vor participa la consultările pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie.

„Ne cheamă pe toți la consultări cu privire la noul Guvern. Da ce să căutăm acolo? (…) Rugămintea mea este către deputații MAN: n-aveți ce căuta la aceste consultări”, a declarat Ceban în timpul unui eveniment al membrilor MAN, transmis live pe rețelele de socializare.

El a calificat consultările drept „mimare”. „Aveți suficiente capacități acolo ca să vă numiți pe cine vreți. (…) Într-o țară democratică, prim-ministru este liderul partidului care și-a asumat guvernarea în baza votului cetățenilor”, a adăugat Ceban.

Ulterior, pe o rețea de socializare, acesta a anunțat că Partidul MAN nu va participa la consultări.

Menționăm că partidul MAN face parte din fracțiunea parlamentară „Alternativa”, constituită din 7 membri. MAN are trei deputați în fracțiunea parlamentară: Olga Ursu, Angela Cutasevici și Gaik Vartanean.

***

În dimineața zilei de 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru. Șefa statului a anunțat că săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Precizăm că demisia prim-ministrului atrage automat și demisia întregului Guvern. După demisie, Cabinetul de miniștri continuă să exercite doar funcțiile de administrare a treburilor publice până la învestirea unui nou Guvern. În această perioadă, Executivul nu mai dispune de un mandat politic deplin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: