EPC Moldova

Maia Sandu, mesaj pe X după întâlnirea dintre Zelensky și Trump: „Adevărul e simplu”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a publicat un mesaj de solidaritate cu Ucraina, pe rețeaua X, la scurt timp după întrevederea, la Casa Albă, dintre președintele Ucrainei și cel al SUA.

„Adevărul este simplu: Rusia a invadat Ucraina. Rusia este agresorul. Ucraina își apără libertatea-și pe a noastră. Suntem alături de Ucraina”, a scris președinta Republicii Moldova.

Amintim că, pe 28 februarie, președintele Ucraina, Vladimir Zelensky, s-a întâlnit, la Washington, cu președintele SUA, Donald Trump.

Într-o discuție desfășurată în fața presei, vicepreședintele SUA, JD Vance, și președintele Donald Trump l-au mustrat pe Vladimir Zelensky, cerându-i să fie „recunoscător” față de America.

Vance l-a acuzat pe liderul ucrainean de lipsă de respect față de Trump, iar acesta din urmă a susținut că Zelensky „joacă la ruletă al treilea război mondial”.

Întâlnirea s-a încheiat cu Trump reproșându-i lui Zelensky că nu este „foarte recunoscător”, iar președintele ucrainean a părăsit Casa Albă în grabă, fără ca vreun acord să fie semnat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: