Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu: Moldova planifică aderarea la UE împreună cu Transnistria

Președinta țării Maia Sandu susține că Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană împreună cu regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută, pe 7 martie, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV Chișinău.

Președinta susține că diferendul transnistrean nu este un impediment pentru integrarea în UE.

„Noi nu putem să aderăm mâine sau poimâine, este un proces mai îndelungat. E important că am făcut acest pas, avem de rezolvat mai multe probleme și sunt sigură că vom găsi o soluție și pentru aceasta. (…) Cetățenii noștri de acolo își doresc să aibă și ei parte de democrație adevărată, să le fie respectate drepturile, să trăiască într-o țară prosperă. Și UE este în primul rând despre pace”, a argumentat Sandu.

În ceea ce privește reacția Tiraspolului după semnarea cererii de aderare, șefa statului a calificat comentariul drept „neserios”.

„Asemenea declarații le-am văzut din timp în timp, nu sunt o noutate. Nu este un lucru serios și trebuie să îi întrebăm mai întîi de ce nu renunță la acordul de liber schimb cu UE, dacă nu le place viitorul european al Republicii Moldova, pentru că beneficiază de acest regim de liber schimb. Și multe dintre exporturile de la întreprinderile din regiunea transnistreană merg pe piețele europene și colaborarea cu UE este mai serioasă decât cu Federația Rusă. Cred că tuturor le-ar conveni să ajungă într-o zi să trăiască într-o țară europeană”, a mai spus șefa statului.

Amintim că Tiraspolul a venit cu o reacție după ce președinta Republicii Moldova a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Într-o declarație publicată pe 4 martie, așa-numitul „Minister de Externe” al republicii nerecunoscute a subliniat că un astfel de pas „pune punctul final pe procesul reglementării” diferendului. Instituția a îndemnat autoritățile centrale să „înceapă un dialog cu scopul de a reglementa definitv și în mod civilizat relațiile, pe baza existenței pașnice, în vecinătate, a două state independente”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova 1/foto simbol

Partidele lui Costiuc, Dodon, Ceban ies luni la protest în fața ANRE: „Vom cere explicații”

Pentru luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), este programat un protest. Mai mulți politicieni din opoziție au anunțat că vor participa la manifestație. Protestul a fost anunțat în contextul deciziei pe care urmează să o ia ANRE privind aprobarea unor noi tarife pentru gazele naturale și energia termică.

La manifestația din fața ANRE și-au anunțat prezența primarul municipiului Chișinău și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, alături de colegii săi de partid, precum și reprezentanții partidului „Democrația Acasă”, condus de deputatul Vasile Costiuc, ai Partidului Socialiștilor, condus de deputatul Igor Dodon, și ai Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de Vasile Bumacov.

Partidul „Democrația Acasă”, care a spus că organizează protestul, a chemat doritorii în fața ANRE „pentru a cere explicații clare privind justificarea economică a acestei scumpiri”. De cealaltă parte, Igor Dodon a spus că „Partidul Socialiștilor va susține orice protest legal împotriva acestei guvernări și va participa la toate acțiunile organizate în perioada următoare”. PSDE a menționat că „orice majorare a tarifelor trebuie să fie fundamentată pe date clare, verificabile și prezentate public”, iar „consumatorii au dreptul să știe de ce cresc tarifele”. La rândul său, Ion Ceban a spus că va fi prezent „în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc”.

Menționăm că, pe 28 septembrie, începând cu ora 10:00, ANRE urmează să aprobe noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorarea acestora. În cazul solicitării Energocom de majorare a tarifului la gaz, ANRE propune o creștere de 5,84 lei/m³ față de tariful actual. În cazul solicitării Termoelectrica de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.257 de lei/Gcal față de tariful actual. În cazul solicitării „CET-Nord” de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.173 de lei/Gcal.

Compania Energocom și-a motivat solicitarea prin faptul că s-au modificat costurile de procurare a gazelor naturale. „De la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%. (…) În aceste condiții, compania înregistrează devieri tarifare negative”, a comunicat Energocom. Menționăm că ultima majorare a tarifului la gazele naturale a avut loc pe 21 august, tot pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituției. Noul tarif a intrat în vigoare pe 1 septembrie curent.

Ultima dată, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de „Termoelectrica” a fost modificat în februarie 2026, când a fost redus cu 490 de lei/Gcal față de tariful anterior. Tot atunci, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către „CET-Nord” a fost majorat cu 75 de lei/Gcal față de tariful în vigoare la acel moment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: