NewsMaker / Andrei Mardari

Maia Sandu pleacă la Paris: Va participa la cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, merge într-o vizită de lucru la Paris. Șefa statului va avea o întrevedere cu președintele Franței, Emmanuel Macron, la începutul săptămânii viitoare. Tot atunci se va desfășura și cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova, o inițiativă a Germaniei, Franței și României. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții Președenției RM. 

Șefa statului se va afla la Paris în perioada 20-22 noiembrie, în paralel cu lucrările celei de-a treia reuniuni a Platformei de Sprijin pentru Moldova.

Potrivit RFI, la evenimentul programat pentru luni, vor participa majoritatea membrilor Guvernului Gavrilița, dar și miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și României, țări care au lansat Platforma de Sprijin pentru Moldova.

Evenimentul vine pe fondul unei crize profunde energetice cu care se confruntă Republica Moldova, dar și a unei eventuale crize politice din țară.

Amintim că în ajunul vizitei la Paris de la începutul săptămânii viitoare, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a purtat o discuție telefonică cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Cei doi oficiali s-au referit la situația de securitate din regiune urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina și consecințele acesteia pentru țara noastră, în special în sectorul energetic.

Maia Sandu a susținut pe 19 mai o conferință de presă comună cu președintele Franței Emmanuel Macron, la Paris. Șefa statutului i-a adresat felicitări cu ocazia investirii în funcția de președinte pentru al doilea mandat, menționând că Moldova și Franța au o cooperare bună pe mai multe domenii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Facebook: MAN

„Voi scumpiți gazul, nu vă este gros obrazul?”: după ANRE, partidul lui Ceban a protestat la Președinție. Reacția PAS

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) – partid fondat și condus de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban – cere reducerea „de urgență” a tarifelor la gazele naturale. Formațiunea a organizat pe 28 ianuarie un protest în fața Președinției, la o săptămână după o acțiune similară desfășurată în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Voi scumpiți gazul, nu vă este gros obrazul?” și „Ei se jură că nu fură, gazul e scump peste măsură” – au scandat manifestanții adunați în fața Președinției. Aceștia au afișat pe gardul instituției facturi la gaze și energie electrică, despre care au spus că ar aparține unor cetățeni, și au cerut reducerea tarifelor, inclusiv cu aplicare retroactivă.

„Tarifele pe care le plătesc cetățenii pentru energie sunt exagerate. Cerem să fie revizuite cât mai repede. (…) Exact aici, în spate, se află centrul de decizie și de comandă, în care se decide absolut tot ce se întâmplă în Moldova. (…) PAS, în frunte cu Maia Sandu, intenționat și deliberat au întins acest proces (nr: de revizuire a tarifelor). Trebuie să știți că în ianuarie voi deja ați fi putut să aveți facturi mai mici la gaz”, a declarat consilierul primarului capitalei, Ion Ceban, Ion Bulgac.

Prezent la protest, deputatul și președintele fracțiunii MAN din Parlament, Gaik Vartanean, a declarat că Republica Moldova ar achita „cel mai mare preț din Uniunea Europeană la gaz”. Acesta a calificat situația drept „rezultatul incompetenței” autorităților.

La rândul său, Victor Pruteanu, membru MAN și consilier al primarului capitalei, propus de Ion Ceban pentru funcția de viceprimar, a cerut conducerii țării „să înceteze să își bată joc de oameni” și să își asume responsabilitatea pentru facturile achitate de populație: „Achitați voi facturile, pentru că duceți responsabilitatea directă pentru acestea”.

Contactați pentru o reacție, reprezentanții Președinției au declarat pentru NM că „în Republica Moldova, dreptul la libertatea de întrunire și la libera exprimare este garantat tuturor persoanelor, în condițiile și cu respectarea limitelor prevăzute de legislația în vigoare”.

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Adriana Vlas, a declarat pentru NM că MAN evită să vorbească despre cauzele reale ale crizei energetice. Potrivit acesteia, Republica Moldova își consolidează în prezent „adevărata independență energetică”, după ani de dependență de o singură sursă de energie.

„Se lucrează la trei noi interconexiuni cu România – se finalizează Linia electrică Vulcănești – Chișinău, este în etapă de evaluare a ofertelor Linia Bălți – Suceava și la etapa de studiu de prefezabilitate Linia Strășeni – Gutinaș. Mai mult, am sporit considerabil capacitatea totală instalată de energie regenerabilă, iar în materie de prețurile la energie, Guvernul a fost mereu alături de cetățeni și a compensat facturile la energei în cele mai grele perioade ale crizei energetice. În mod convenabil, MAN uită să vorbeasca despre războiul de la hotar, care a generat această criză și de guvernele precedente, care au tinut țara noastră zeci de ani vulnerabilă din punct de vedere energetic”, a declarat Adriana Vlas.

Reamintim că, pe 27 ianuarie, ANRE a aprobat costurile de bază ale Energocom pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în anul 2026. Suma aprobată este cu aproximativ 41 de milioane de lei mai mică decât cea solicitată inițial de furnizor. După aprobarea acestor costuri, Energocom poate să depună la ANRE o cerere separată prin care să ceară aprobarea prețurilor de furnizare a gazelor naturale către consumatori. Reprezentanții întreprinderii de stat au anunțat deja că solicitarea va fi transmisă „în cel mai scurt timp”.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat, pe 28 ianuarie, că Energocom urmează să transmită, în cursul acestei săptămâni, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de ajustare a tarifelor la gazele naturale. Oficialul a evitat să precizeze cu cât ar urma să scadă prețurile sau dacă noile tarife vor fi aplicate retroactiv: „E greu acum să spunem cu cât – un leu, doi – vedem după ce ANRE verifică calculele și cifrele pe care Energocom le va prezenta spre aprobare”.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 16,74 lei pentru un metru cub de gaz natural. Acesta a fost stabilit în decembrie 2024, când ANRE a aprobat o majorare de 3,13 lei per metru cub, ceea ce a însemnat o creștere de 27,5% a tarifului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: