Colaj NM

Maia Sandu, reacție la declarațiile deputatului PAS că țara va renunța la Mitropolia Moldovei: „Nu au nimic cu realitatea”

Președinta Maia Sandu, candidata desemnată de PAS la alegerile prezidențiale din toamnă, a spus că declarațiile deputatului partidului de guvernare Vasile Șoimaru „nu au nimic cu realitatea”. Sandu a menționat că „nu există niciun pericol pentru niciuna dintre mitropolii, nici pentru Mitropolia Moldovei, nici pentru Mitropolia Basarabiei”. Potrivit ei, ambele mitropolii au contribuit „la dezvoltarea societății noastre și la păstrarea păcii”. 

Maia Sandu a vorbit, în jurnalul lansat cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, despre declarațiile deputatului Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Vasile Șoimaru. Cel din urmă a spus că „vine momentul în care și noi, la fel ca Ucraina, o să ne dezicem de Mitropolia Moldovei”.

„Nu există niciun pericol pentru niciuna dintre mitropolii, nici pentru Mitropolia Moldovei, nici pentru Mitropolia Basarabiei. Dimpotrivă, în acești patru ani noi am făcut mai mult decât oricine pentru a promova pacea și buna înțelegere între aceste mitropolii. Avem relații bune și cu una și cu alta. De fiecare dată, și când mă întâlnesc cu Mitropolia Moldovei și atunci când mă întâlnesc cu Mitropolia Basarabiei, le transmit acest mesaj că avem nevoie de unitate și de pace, de dragul cetățenilor din Republica Moldova. Le mulțumesc pentru contribuția lor la dezvoltarea societății noastre și la păstrarea acestei păci. Declarațiile deputatului nu au nimic cu realitatea, noi am promovat și vom promova în continuare pacea și morala creștină”, a comunicat Maia Sandu.


Pe 28 august, deputatul PAS Vasile Șoimaru a declarat că „va veni momentul când și Republica Moldova va renunța la Mitropolia Moldovei, aflată sub influența Rusiei, la fel cum a făcut Ucraina”. Șoimaru a sugerat că preoții moldoveni, care pleacă în pelerinaj la Moscova, sunt încurajați să se implice în influențarea alegerilor din Moldova și să împiedice parcursul european al țării. Contactați de NewsMaker pentru a clarifica declarația lui Șoimaru și posibilitatea ca Parlamentul de la Chișinău să adopte o lege similară cu cea a Ucrainei, care interzice activitatea bisericilor subordonate Patriarhiei ruse, atât reprezentanții PAS, cât și Vasile Șoimaru au precizat că declarația respectivă reflectă doar opinia personală a deputatului și nu reprezintă poziția oficială a partidului de guvernare. Detalii AICI.

Amintim, pe 24 august curent, de Ziua Independenței Ucrainei, președintele Vladimir Zelenski a promulgat legea care interzice activitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene legată de Moscova. Această decizie, criticată de Rusia, a fost aprobată de Parlament, apoi promulgată de Zelenski, la doi ani și jumătate de la debutul invaziei ruse în Ucraina. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: