Андрей Мардарь / NewsMaker

Maia Sandu va avea o întrevedere, în SUA, cu președinții Poloniei și Ucrainei și cu premierul Georgiei

Președinta țării Maia Sandu va avea o întrevedere, în SUA, cu omologii săi din Polonia, Andrzej Duda, din Ucraina, Vladimir Zelenski, dar și cu premierul Georgiei, Irakli Garibashvili. Informația a fost publicată pe site-ul administrației prezidențiale a Poloniei.

Întrevederea dintre cei patru oficiali este planificată pentru data de 21 septembrie, la ora 20:00, ora New York-ului.

Conform programului publicat de administrația prezidențială de la Varșovia, la întrevedere vor participa președintele Poloniei, cel al Ucrainei, președinta Moldovei și premierul Georgiei.

Amintim că, anterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat că se va afla în perioada 21-22 septembrie la New York, SUA, unde va participa la lucrările Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Miercuri, 22 septembrie, Maia Sandu va susține în plenul Adunării Generale a ONU un discurs (ora estimativă – 13.00/20.00 ora Chișinăului). De asemenea, la New York, șefa statului va avea mai multe întrevederi bilaterale. Administrația prezidențială de la Chișinău nu a oferit, deocamdată, mai multe detalii despre programul pe care îl vea avea șefa statului la New York. Din delegația șefei statului face parte și vicepremierul Nicu Popescu.

***

Amintim că, pe 27 august, ziua când Republica Moldova a marcat 30 de ani de independență, la invitație președintei țării Maia Sandu, la Chișinău au venit președintele Poloniei, Andrzej Duda, președintele României, Klaus Iohannis și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

În cadrul conferinței comune de presă, președintele Poloniei Andrzej Duda a menționat că Moldova și Ucraina sunt cele mai apropiate țări de UE și parteneri regionali. „Suntem adepții politicii ușilor deschise în UE, ai primirii următoarelor țări”, a menționat Duda.

Iar liderul ucrainean a menționat că se așteaptă ca Polonia și România să fie printre țările care să susțină apropierea Moldovei și Ucrainei de UE.  „În 19 iulie, președinții Moldovei, Ucrainei și Georgiei au lansat proiectul Trio Asociat, care vizează apropierea statelor noastre de UE. Ne așteptăm la sprijinul acestei inițiative de către Polonia, România și alte state-membre ale UE. Următorul pas ar trebui să devină recunoașterea perspectivei europene a țărilor din Trio Asociat”, a menționat Zelenski.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Aeroportul Chișinău planifică renovări de 67 de milioane de lei. Licitația pentru lucrări, lansată

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: