Maib contribuie la formarea noii generații de inovatori, devenind Partener Platinum al competiției „Tekwill Junior Ambassadors”

Maib și Tekwill Junior Ambassadors își unesc forțele pentru a aduce inovația mai aproape de elevi. Anunțând susținerea celei mai mari competiții STEM din Republica Moldova, maib va continua să inspire mii de elevi și profesori să dezvolte soluții digitale inovatoare cu impact social. Timp de patru ediții anterioare, peste 5000 de elevi și 600 de cadre didactice au demonstrat că Moldova este un loc potrivit pentru creativitate și competențe remarcabile, iar progresul se face prin implicarea generației TEK în dezvoltarea comunităților din care fac parte. 

În calitate de Partener Platinum, maib își asumă un rol strategic în susținerea educației STEM și financiare în școli, precum și în dezvoltarea abilităților practice ale tinerilor. Implicarea maib reprezintă un exemplu de leadership și responsabilitate socială corporativă față de viitorul generației următoare.

„Tekwill Junior Ambassadors oferă tinerilor o platformă unică de a-și testa abilitățile IT dobândite în cadrul cursului Tekwill în Fiecare Școală, demonstrând impactul educației digitale asupra generației viitoare. Prin intermediul parteneriatelor strategice, precum cel cu maib, reușim să extindem beneficiile acestei inițiative, oferindu-le participanților oportunități practice pentru a-și dezvolta competențele necesare într-o lume digitală și conectată”, a declarat Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, ATIC. 

„Suntem încântați să fim parte a acestui parteneriat strategic cu Tekwill și să continuăm să investim pentru ca tânăra generație să aibă parte de oportunități de dezvoltare și experiențe care să stimuleze creativitatea în domeniul IT. Prin produsele noastre destinate copiilor și tinerilor – cardul maib junior, aplicația bancară dedicată copiilor – ne concentrăm pe educația financiară și pe promovarea unui ecosistem digital accesibil și prietenos. „Tekwill Junior Ambassadors” completează perfect viziunea noastră de a crea valoare adăugată pentru comunitate, sprijinind tinerii inovatori de astăzi să devină liderii de mâine”, a menționat Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib.

Educație financiară pentru tineri

Suplimentar la componentele programului, ca parte a parteneriatului, maib va oferi tinerilor oportunitatea de a participa la traininguri de educație financiară. În ediția 2025, zece școli din mun. Chișinău vor beneficia de aceste sesiuni interactive, care vor include instruiri despre gestionarea bugetului personal, planificarea financiară și importanța economisirii. În plus, trainingurile vor integra utilizarea tehnologiilor informaționale, aliniindu-se campaniei Aleg Cariera IT, pentru a inspira tinerii să exploreze oportunitățile unei cariere în domeniul IT.

Trainingurile vor fi orientate spre dezvoltarea abilităților financiare esențiale pentru o carieră de succes, completând oferta educațională cu module de educație financiară. Elevii vor învăța să gestioneze un buget personal, să își stabilească obiective financiare și să ia decizii informate privind economisirea și investițiile. În plus, vor beneficia de sesiuni interactive cu experți financiari de la maib, care le vor oferi strategii practice pentru administrarea eficientă a resurselor financiare atât în plan personal, cât și profesional. Eforturile comune ale „Tekwill în Fiecare Școală” și maib vin să susțină tinerii să dezvolte atât competențe digitale necesare pieței muncii, cît și dobândirea de cunoștințe financiare  fundamentale, pentru a adopta o gândire responsabilă. Instituțiile de învățământ care vor beneficia de trainingurile de educație financiară vor fi selectate în cadrul programului Aleg Cariera IT.

Despre Competiția ,,Tekwill Junior Ambassadors” 

Concursul „Tekwill Junior Ambassadors” este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC și Tekwill în cadrul Programului „Tekwill în Fiecare Școală”. Competiția se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Suedia. 

În cadrul concursului, elevii sunt provocați să dezvolte produse cu impact social destinate afacerilor mici și mijlocii din Republica Moldova, destinațiilor turistice și asociațiilor nonprofit, inclusiv site-uri web, soluții bazate pe inteligență artificială, aplicații mobile și identități vizuale.

Concursul își propune dezvoltarea în rândul elevilor a competențelor digitale, creative, valorificarea ideilor inovative cu impact social pentru comunitate, sporirea interesului pentru disciplinele din domeniul IT precum și susținerea tinerilor talentați din Republica Moldova.

Despre maib

Maib este liderul sectorului bancar din Moldova, unul dintre cei mai mari și mai apreciați angajatori din țară și o companie care acționează cu responsabilitate în comunitate,  implicându-se activ în inițiativele din domeniul educației și inovației, culturii și sportului, dar și în proiecte cu impact comunitar. An de an, banca este premiată la nivel internațional atât pentru digitalizarea produselor bancare, cât și pentru activitatea sa de responsabilitate socială corporativă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident în raionul Hîncești: un bărbat de 63 de ani a murit după ce ATV-ul său s-a răsturnat

Un bărbat de 63 de ani a murit în urma unui accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în extravilanul satului Caracui, raionul Hîncești. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Accidentul s-a produs în jurul orei 16:10.

Potrivit IGP, bărbatul se afla la ghidonul unui ATV și ar fi pierdut controlul asupra acestuia. Preliminar, vehiculul a derapat și s-a răsturnat, iar bărbatul a decedat în urma traumatismelor suferite.

Polițiștii din Hîncești investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

parlament.md

„Stați jos, nota doi!” Școala de Jurnalism îl acuză pe Costiuc de manipulare, după ce a numit un grup de studenți aflat în Parlament „ștab-ul” PAS

Școala de Jurnalism critică afirmațiile deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, făcute timpul ședinței Parlamentului din 5 noiembrie, când a numit un grup de studenți ai instituției, aflați într-o vizită de documentare la sediul legislativului, „ștab-ul” PAS, susținând că ar fi fost adus pentru a fotografia opoziția. Instituția a menționat că parlamentarul nu s-a documentat înainte de a face afirmația și l-a acuzat de manipulare.

„Înțelegem că aveți puțină experiență parlamentară, dar să știți că cei vizați de dumneavoastră sunt studenții noștri și s-au aflat azi într-o vizită de documentare la Parlament, o instituție publică, în cadrul cursului Fotojurnalism, tema: Portretul. Ei nu sunt la prima vizită aici și nu la ultima, și nu doar la Parlament. În calitate de fost reporter, ar fi trebuit să cunoașteți că înainte de a afirma ceva, trebuie să verificați și să vă documentați. Stați jos, nota doi! Ați eșuat la acest subiect, ca și la următorul – contextul. Ați scos din context prezența studenților anunțată de președintele Parlamentului la începutul ședinței și ați pus-o în altul, după cum v-a convenit. Asta se numește manipulare”, a transmis Școala de Jurnalism într-un comunicat.

Precizăm că Vasile Costiuc a publicat pe pagina sa de TikTok un videoclip de la ședința plenară din 5 noiembrie, în care apar mai mulți tineri care fac fotografii. În înregistrare, deputatul „Democrația Acasă” a prezentat persoanele respective drept „ștab-ul” Partidului Acțiune și Solidaritate, care ar fi fost adus să fotografieze opoziția.

„Ăștia de la PAS au văzut că nu reușesc să prindă nimic interesant din partea opoziției și au adus un ștab întreg cu fotoaparatele, să fotografieze tot. Ia uite-i. Pac, pac”, a spus Costiuc.

Ulterior, politicianul a șters videoclipul.

De menționat că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat chiar în debutul ședinței că tinerii se află în plen în cadrul cursului Fotojurnalism.

president.gospmr.org

„O pedeapsă dură” vs. „praf în ochii cetățenilor”. Reacții după interdicția de cinci ani anunțată pentru Krasnoselski

Decizia autorităților de la Chișinău de a-i interzice liderului de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani, după ce acesta a fost decorat la Moscova cu Ordinul de Onoare de către președintele rus Vladimir Putin, a provocat un val de reacții pe rețelele de socializare. În timp ce unii consideră că ar fi fost mai potrivită o interdicție de intrare în țară, alții pun la îndoială eficiența și temeiul juridic al măsurii anunțate. NM vă prezintă o sinteză a comentariilor.

Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a menționat că măsura anunțată este neobișnuită, în condițiile în care Krasnoselski poate intra în Republica Moldova, dar nu va putea părăsi țara timp de cinci ani.

„Deci nu se aplică sancțiune cu 5 ani de non-grata (interdicție de a intra) pe teritoriul Republicii Moldova, mai ales că el nu are cetățenie moldovenească, dar îl lasă să intre, cu tot cu medalie, după care timp de 5 ani nu-l mai lasă să plece. Dar dacă stai bine să te gândești, chiar că e o pedeapsă dură ca 5 ani să nu fii lăsat să părăsești Republica Moldova. Poți să te țicnești”, a scris politicianul pe Facebook.

La rândul său, fostul ministru al Apărării Anatol Șalaru a apreciat că o interdicție de intrare în Republica Moldova ar fi fost o măsură mai potrivită.

„Cred că era mai bună o interdicție de intrare pentru 5 ani”, a spus Șalaru.

Ex-șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a pus sub semnul întrebării rolul OSCE în facilitarea unor asemenea deplasări, avertizând că dialogul cu reprezentanții administrației de la Tiraspol nu trebuie să conducă la legitimarea politică sau diplomatică a structurilor separatiste.

„Facilitarea dialogului nu trebuie să se transforme în legitimarea politică sau diplomatică a structurilor separatiste de la Tiraspol. Nu trebuie să confundăm calitatea de participant la un proces de negocieri cu statutul diplomatic”, a scris acesta.

Și președintele interimar al Platformei „Demnitate și Adevăr”, Liviu Vovc, a criticat măsura anunțată de autorități, considerând că interdicția de intrare în Republica Moldova ar fi fost mai potrivită.

„La prima vedere, pare că autoritățile au prins la curaj. În realitate, totul seamănă mai degrabă cu o fumigenă. (…) Potrivit investigațiilor RISE Moldova și Zona de Securitate, Krasnoselski deține cetățenia rusă și ucraineană, dar nu ar avea niciun act de identitate moldovenesc. În aceste condiții, Guvernul trebuie să explice în baza cărei prevederi legale intenționează să-i interzică părăsirea țării și cine are competența să dispună această măsură. Dacă există deja o decizie a instanței, să o facă publică! Altfel, toată această demonstrație de forță nu este decât praf în ochii cetățenilor și ai presei”, a spus el.

Cu o reacție a venit și fostul premier Ion Sturza, care s-a adresat locuitorilor din regiunea transnistreană, îndemnându-i să aleagă între apropierea de Rusia și parcursul european al Republicii Moldova.

Sturza a criticat dependența politică și economică a regiunii de Moscova și a amintit că locuitorii din stânga Nistrului beneficiază de legături economice și sociale cu malul drept, inclusiv acces la servicii medicale, locuri de muncă și piața europeană.

„Transnistrenii sunt locuitori ai unei Moldove unite și merită o viață mai bună”, a scris fostul premier, adăugând că autoritățile de la Chișinău nu intenționează să forțeze lucrurile în procesul de reintegrare.

Amintim că, pe 4 noiembrie, la Moscova, Vadim Krasnoselski a primit Ordinul de Onoare din partea președintelui rus Vladimir Putin. La ceremonie, Putin a spus că distincția i-a fost acordată pentru „consolidarea legăturilor” cu Rusia și pentru dezvoltarea regiunii „în condițiile unor presiuni externe”.

Pe 5 noiembrie, Biroul politici de reintegrare a anunțat că, la revenirea de la Moscova, autoritățile Republicii Moldova îi vor aplica liderului de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioada de 5 ani.

În același comentariu, Biroul a declarat că „plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”.

Întrebat de NM ce instituție poate dispune această interdicție, Biroul a precizat că 1nu este organ de aplicare a legii și nu deține competențe în acest domeniu”: „Stabilirea regimului juridic al străinilor pe teritoriul țării sau implementarea rigorilor legale privind intrarea și ieșirea pe/de pe teritoriul Republicii Moldova ține de competența organelor naționale abilitate”.

Moscova îi întinde o capcană lui Krasnoselski?/ 1,2 mln. luați de la Guțul?/ Cine isterizează Moldova?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

— Prim-ministrul a făcut bilanțul primelor o sută de zile de mandat
— Reacții în Parlament la proiectul privind mobilizarea
— Tofan apără proiectul privind starea de război și de asediu: Să nu creăm isterie
— Consiliul Național de Securitate, convocat în ședință de Maia Sandu
— Chișinăul îi interzice lui Krasnoselski să părăsească Moldova
— Tofan: Tovarășul Krasnoselski și-a făcut planuri să rămână în Rusia
— Uzina din Râbnița și-a oprit procesul de producție
— După doi ani de pauză, Chișinăul și Tiraspolul reiau dialogul pe probleme sociale
— PAS blochează inițiativa opoziției de a o demite pe Maia Sandu
— Grosu îndeamnă Chișinăul să-i dea o șansă Victoriei Belous
— Fostul viceprimar de Chișinău Victor Chironda se alătură echipei PAS
— ANI cere confiscarea a 1,2 mln de lei de la Evghenia Guțul
— CEC și TikTok, împotriva dezinformării înainte de alegerile din Găgăuzia
— Peste 40 de benzinării din Moldova nu vor vinde carburanți temporar
— Țigări de 6,4 mln. de lei, furate din custodia Poliției de Frontieră?


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Facebook U.S. Embassy Chisinau

Noul ambasador SUA la Chișinău s-a întâlnit cu Ion Ceban. Ce au discutat oficialii

Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Joseph Burkhalter, s-a întâlnit miercuri, 5 noiembrie, cu primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Discuțiile au vizat oportunitățile de investiții americane în capitală, proiectele aflate în desfășurare și planurile de dezvoltare ale orașului.

Potrivit unui comunicat emis de ambasada SUA, în cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre posibilitățile de atragere a investițiilor americane în Chișinău, în contextul sprijinului oferit de SUA pentru creșterea și dezvoltarea municipiului.

De asemenea, ambasadorul Joseph Burkhalter a subliniat importanța valorilor democratice comune.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că a discutat cu diplomatul american despre proiectele majore implementate în capitală și planurile de viitor ale administrației municipale.

„Am mulțumit pentru sprijinul oferit de poporul american prin diverse programe pe care le realizăm atât în Chișinău, cât și în întreaga Republică Moldova. Apreciem deschiderea și am transmis mesajul că parteneriatul strategic trebuie dezvoltat în continuare, în beneficiul cetățenilor”, a declarat Ceban, citat într-un comunicat emis de Primăria Chișinău.

Amintim că, pe 3 noiembrie, Joseph Burkhalter a vizitat pentru prima dată municipiul Bălți, unde a avut o întrevedere cu primarul Alexandr Petkov. Într-o postare pe Facebook, edilul a menționat că discuțiile au vizat oportunitățile de atragere a investițiilor americane, dezvoltarea relațiilor economice, modernizarea infrastructurii orașului, dar și potențialul Bălțiului de a deveni un centru logistic regional în procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Joseph Burkhalter și-a început oficial mandatul de ambasador al SUA în Republica Moldova pe 30 septembrie, după ce și-a prezentat scrisorile de acreditare președintei Maia Sandu.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: