Mama unui moldovean care ar fi ajuns prizonier de război în Ucraina i-a cerut ajutorul Maiei Sandu. Președinta: „Aceste cazuri sunt tare complicate”

O femeie din Moldova i-a cerut ajutorul președintei Maia Sandu, după ce fiul său, care ar fi luptat în Ucraina, ar fi ajuns prizonier de război. Apelul a fost făcut pe 13 mai, în timpul întâlnirii șefei statului cu locuitorii din Nisporeni. Femeia spune că încearcă, de „100 de zile” să obțină răspunsuri și audiențe de la instituțiile statului, inclusiv de la Președinție, însă fără succes.

„Este vorba despre o persoană din familia mea care a luptat în Ucraina. La moment este prizonier de război. La intervenția mea la toate instituțiile statului responsabile nu am primit încă un răspuns timp de 100 de zile, din ianuarie și până acum. Am solicitat către dvs. audiență, am primit, să spun așa, un răspuns tare delicat, printr-o scrisoare de 3-4 fraze: stați liniștită, toată lumea știe, dacă ceva se schimbă, vă anunțăm”, a declarat femeia.

Aceasta susține că fiul său ar fi participat „într-o misiune specială” și că ar fi mers să lupte din „patriotism”.

„El a fost patriot. A vrut să apere vecinii și a vrut să apere țara noastră. Cred că puțini au atâta patriotism să meargă acolo, să-și sacrificie viața și sănătatea. Și atunci cei care l-au ajutat cumva, l-au adus ca o chiflă la vamă, au fost făcuți eroi, iar eroii care au luptat acolo sunt dați uitării. Eu vreau și solicit insistent să vă implicați și să-mi aportați o audiență. Credeți-mă că altă cale nu am mai găsit. (…) La cine să mai apelez ca să pot să-mi ajut copilul? Vă rog frumos să vă implicați și să mă ajutați”, a mai spus femeia.

În reacție, Maia Sandu a declarat că instituțiile statului fac demersuri, însă astfel de cazuri sunt „extrem de complicate”. Șefa statului a făcut referire și la recentul schimb internațional de deținuți, în urma căruia doi ofițeri ai SIS, reținuți în Rusia, au revenit în Republica Moldova după aproape un an de captivitate.

„Îmi pare rău pentru situația prin care treceți, sincer, îmi pare foarte rău. O să vă spun direct – aceste cazuri sunt tare complicate. Faptul că instituțiile nu v-au acordat această audiență nu înseamnă că instituțiile n-au făcut demersuri, dar răspunsuri la aceste demersuri pot veni și peste un an, și peste doi ani. Este extrem, extrem de complicat. Vă spun asta pornind de la un caz pe care am reușit să îl rezolvăm și a fost foarte, foarte multă, cum să zic eu, insistență de partea noastră și modalități diferite pe care le-am examinat. Deci, demesturile le facem. Dar mai mult decât vă spun astăzi aici, nici la audiență nu am cum să vă răspund”, a declarat președinta.

Președinta a adăugat că autoritățile încearcă să identifice soluții inclusiv împreună cu partea ucraineană, însă deocamdată nu există „niciun răspuns pozitiv”: „Îmi pare rău”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Energocom renunță la sediul închiriat cu peste 6 mln lei anual. Junghietu răspunde criticilor privind tariful la gaz

Consiliul de administrare al Energocom a decis rezilierea contractului de chirie și mutarea sediului întreprinderii. Anunțul a fost făcut pe 30 septembrie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, după publicarea unei investigații despre sediul furnizorului de gaze naturale. Potrivit investigației, Energocom plătește circa 6,37 milioane de lei anual, fără TVA, pentru chirie. Junghietu a spus că aceasta reprezintă mai puțin de un ban în prețul unui metru cub de gaz, dar „impactul redus asupra tarifului nu anulează obligația de transparență”. În context, el a precizat că „gazul nu s-a scumpit pentru că Energocom are un sediu, pentru că angajații primesc salarii sau pentru că cineva de la minister ar fi decis într-o dimineață să crească prețurile”.

Pe o rețea de socializare, Junghietu a declarat că înțelege nemulțumirea oamenilor și că un tarif de peste 26 de lei pentru un metru cub de gaze este greu pentru orice familie. „Nu voi încerca să conving pe nimeni că nu este așa. (…) Gazul nu s-a scumpit pentru că Energocom are un sediu, pentru că angajații primesc salarii sau pentru că cineva de la minister ar fi decis într-o dimineață să crească prețurile. Peste 70% din tariful final reprezintă costul gazelor cumpărate de pe piața internațională. În ultimele luni, prețurile europene au crescut cu peste 40%, pe fundalul conflictelor din Orientul Mijlociu, al reducerii livrărilor de gaze lichefiate și al nivelului scăzut al stocurilor europene”, a adăugat ministrul.

Ulterior, el s-a referit la salarii, menționând că „pentru furnizarea gazelor către consumatorii din această ţară lucrează aproximativ 180 de oameni, față de peste 260 doar la fostul furnizor de gaze”. „Putem și trebuie să cerem mai multă eficiență, dar nu putem pretinde că o companie care tranzacționează zilnic sute de milioane de lei și poartă răspunderea aprovizionării țării poate funcționa cu câțiva oameni și două laptopuri. (…) Toată administrarea Energocom constituie 54 de bani din întreaga factură”, a adăugat Junghietu.

„În cazul sediului Energocom, am examinat încă odată argumentele care au stat la baza alegerii. Chiria reprezintă mai puțin de un ban în prețul unui metru cub de gaz, dar impactul redus asupra tarifului nu anulează obligația de transparență. Astfel, Consiliul de administrare al Energocom a decis marţi rezilierea contractului precedent și mutarea sediului întreprinderii”, a anunțat ministrul.

***

Energocom plătește circa 6,37 milioane de lei anual, fără TVA, pentru chiria sediului în care își desfășoară activitatea, a scris Ziarul de Gardă pe 24 septembrie. Energocom s-a mutat în actualul sediu în octombrie 2025. Spațiul are 2 202,7 metri pătrați. Astfel, compania achită aproximativ 530 de mii de lei lunar. Energocom afirmă că pentru alegerea sediului au fost analizate opt oferte și că nu a fost organizată o licitație. Compania susține că imobilul de pe strada Ion Creangă a fost selectat în urma unei analize comparative, iar prețul a fost negociat de la 15 la 12 euro pentru un metru pătrat. Din cele 6,37 milioane de lei, circa 4,4 milioane de lei anual au fost incluse de ANRE în costurile de bază ale furnizorului pentru activitatea reglementată de furnizare a gazelor naturale. Potrivit instituției, impactul chiriei asupra prețului final al gazelor este redus. În tariful în vigoare de la 1 septembrie 2026, componenta aferentă chiriei reprezintă aproximativ 0,0097 lei pentru un metru cub de gaze.

Directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, care a condus inițial compania în calitate de interimar, iar în august 2026 a câștigat concursul pentru funcție, a raportat anul trecut venituri de 1,2 milioane de lei, a relatat TV8 pe 13 septembrie. Cea mai mare parte a sumei o reprezintă sporurile și primele. Salariul său de funcție este de 47.000 de lei lunar. La acesta se adaugă un spor pentru complexitatea muncii, majorat de la 50% la 90%. Directorul Energocom a beneficiat și de patru prime trimestriale: trei echivalente cu un salariu de funcție și una în proporție de 75% din salariu. Pentru profitul înregistrat de companie, acesta a primit o recompensă anuală echivalentă cu trei salarii. Buzatu a declarat, de asemenea, tichete de masă în valoare de peste 14.000 de lei pentru anul 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: