Marina Tauber și-a demonstrat în fața susținătorilor dispozitivele pe care trebuie să le poarte 24/24
Full Article 2 minutes read

Marina Tauber și-a demonstrat în fața susținătorilor dispozitivele pe care trebuie să le poarte 24/24

Deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii”, le-a demonstrat susținătorilor săi dispozitivele de interceptare pe care este obligată să le poarte 24/24, în timp ce se află în arest la domiciliu.

În timp ce scanda împreună cu susținătorii săi în fața Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana, deputata le-a demonstrat oamenilor prezenți la acțiune dispozitivele de interceptare, pe care le poartă, unul în geantă și pe altul lipit de piciorul drept.

„Nu o dată v-am spus, că mă simt de parcă aș fi supusă unui experiment. Dacă s-a ajuns la așa o lipsă de respect, o să vă arăt ceva. Iată cu acest dispozitiv sunt obligată să umblu 24/7. Să dorm, să beau, să mănânc, etc. Și cu acesta tot. Aceasta e justiția noastră, iată așa își bat joc și cred că în acest mod mă vor putea înjosi”, a declarat Marina Tauber.

Amintim că pe 25 octombrie deputata Marina Tauber a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

Marina Tauber a fost reținută pe 21 iulie, după ce parlamentarii au lipsit-o de imunitate parlamentară. Parlamentara este acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a partidului pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate. Potrivit cererii de ridicare a imunității, Tauber este acuzată, de asemenea, că ar fi acceptat cu bună știință finanțarea Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat.

La 23 iulie, deputata Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost plasată în arest preventiv în Penitenciarul nr.13, acolo unde a stat până pe 14 septembrie. Ulterior, judecătorii au decis plasarea parlamentarei sub control judiciar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: