Andrei Mardari / NewsMaker

Marja maximă, în 2026, în cadrul Programului „Prima Casă“. Guvernul a făcut calculele

Marja maximă aplicată pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului „Prima Casă” rămâne de 3% și în 2026. Un proiect în acest sens urmează să fie aprobat de Guvern în ședinșa din 29 decembrie.

Aceeași marjă a fost aplicată și în 2025, facilitând accesul tinerilor și al familiilor la credite mai avantajoase decât alte împrumuturi bancare. Menținerea acesteia va permite băncilor să acopere costurile creditelor și va asigura posibilitatea acordării împrumuturilor pe termen de până la 30 de ani.

„Marja de 3% anual va permite băncilor participante să își acopere costurile pentru creditul Prima Casă și să asigure desfășurarea normală a programului, inclusiv acordarea împrumuturilor pe o perioadă de până la 30 de ani”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Proiectul nu presupune costuri suplimentare pentru buget, nu afectează mediul, echitatea de gen sau protecția datelor personale și nu necesită modificări legislative suplimentare. Pentru transparență, acesta a fost pus în consultare publică pe site-urile Ministerului Finanțelor și particip.gov.md.

Programul „Prima Casă” a fost lansat în Moldova în 2018, iar în 2024 a debutat și varianta „Prima Casă Plus”.

În același timp, piața imobiliară arată o tendință de scădere: potrivit Agenției Servicii Publice, în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 5.335 de tranzacții cu apartamente în Chișinău, cu 54% mai puține decât în aceeași perioadă din 2024.

Expertul imobiliar Victor Cernomorcenco explică că accesibilitatea locuințelor s-a deteriorat semnificativ. Dacă între 2019 și 2023 era nevoie de aproximativ 9 ani din salariul mediu pentru a cumpăra un apartament de 60 m², astăzi este necesar un efort de 10,3 ani.

Prețurile locuințelor s-au dublat în câțiva ani: un apartament mediu care costa circa 45.000 € în 2020 depășește acum 100.000 €, în timp ce salariile nu au crescut proporțional, ceea ce explică blocajul pieței și dificultățile familiilor de a-și achiziționa o locuință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Celal Gunes/AA/picture alliance

SUA oferă o recompensă de până la $20 mln pentru informații despre programul nuclear al Iranului

Autoritățile de la Washington oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari și posibilitatea relocării în Statele Unite ale Americii în schimbul unor informații despre programul nuclear al Iranului. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Central al Forțelor Armate ale SUA (CENTCOM), vineri, 6 noiembrie, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Potrivit CENTCOM, oferta face parte din programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA. Recompensa este oferită pentru informații despre programul nuclear iranian, inclusiv despre instalațiile, echipamentele și persoanele implicate în dezvoltarea acestuia, printre care și membri ai comunității științifice.

Programul a fost lansat în 1984 și face parte dintr-un sistem guvernamental de recompense pentru informații care pot contribui la protejarea cetățenilor americani și a intereselor Statelor Unite ale Americii. Autoritățile nu au precizat în ce condiții informațiile furnizate ar putea fi recompensate cu suma maximă de 20 de milioane de dolari.

Acuzațiile la adresa Iranului

În anunțul privind recompensa, Departamentul de Stat a afirmat că Iranul nu și-a respectat obligațiile asumate în cadrul acordurilor de garanții cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Din acest motiv, agenția nu mai poate monitoriza în permanență producția și stocurile unor componente esențiale, precum centrifugele.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în repetate rânduri că armata americană a distrus practic în totalitate programul nuclear al Iranului.

„Dacă nu am fi atacat Iranul, astăzi nu ați mai fi avut Israelul. Dacă Iranul ar fi avut arme nucleare, le-ar fi folosit. Ar fi distrus întregul Orient Mijlociu”, a declarat Trump în seara zilei de 6 noiembrie, la West Palm Beach, în statul Florida, relatează Deutsche Welle.

Trump spune că Iranul vrea să încheie un acord

Totodată, președintele american a afirmat că Iranul își dorește încheierea conflictului, după ce economia și forțele sale armate ar fi fost grav afectate în cele opt luni de război.

„În prezent, purtăm negocieri cu ei. Își doresc foarte mult să ajungă la un acord”, a declarat Trump.

Mediatorii și-au intensificat eforturile diplomatice pentru a preveni reluarea luptelor. Pe 3 noiembrie, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că guvernul său continuă să caute o soluție diplomatică la criză.

La începutul acestei săptămâni, Trump a declarat că mai are de „rezolvat” una sau două ținte. Printre acestea a menționat așa-numitul munte Pickaxe, situat în centrul Iranului. Se presupune că acolo s-ar afla o instalație nucleară, însă autoritățile de la Teheran neagă acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: