Максим Андреев, NewsMaker

Marșuri, curse auto, concerte… Cum va fi sărbătorită ziua de 9 mai la Chișinău, Bălți și Comrat 

În acest an, Ziua Victoriei în Moldova, ca și în alte țări, va fi sărbătorită pe fundalul războiului din Ucraina. Președintele Maia Sandu  a propus ca de 9 mai „să fie marcată pacea” și să fie comemorați cei căzuți în al Doilea Război Mondial. NM comunică ce acțiuni și evenimente vor avea loc pe 9 mai la Chișinău, Bălți, Comrat, Ceadîr-Lunga și Tiraspol. 

Chișinău

În capitală, evenimentele dedicate Zilei Victoriei vor începe în seara zilei de 8 mai. La monumentul Eroului Comsomolist de pe bulevardul Grigore Vieru, de la ora 21:00 se vor aprinde „1418 lumânări în memoria fiecărei zile a Marelui Război Patriotic”. Acțiunea este organizată anual de tineretul Partidului Comuniștilor.

Pe 9 mai, la Chișinău, va avea loc marșul „Regimentul nemuritor” și o cursă auto. Adunarea manifestanților va avea loc la ora 09:30, în Piața Marii Adunări Naționale. Coloana de oameni va merge prin centrul orașului până la memorialul „Eternitate”. Organizatorul marșului este Comitetul Național de Coordonare „Pobeda”. Startul cursei auto este programat pentru ora 12:00, tot din Piața Marii Adunări Naționale.

Bălți

La Bălți, la fel, va fi organizată o cursă auto cu ocazia Zilei Victoriei. Dar nu pe 9 mai, ci pe 8. Potrivit deputatului socialist, Alexandr Nesterovschi, cursa va începe la ora 12:00 de la monumentul „Ospitalității”. În seara aceleiași zile, în centrul orașului va avea loc un concert.

Pe 9 mai, la ora 10:00, va fi organizat un marș de la Primăria orașului până la Memorialul Gloriei Militare, unde vor fi depuse flori și vor fi omagiați veteranii. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Bălți, a declarat pentru NM primarul Nicolai Grigorișin.

Comrat

Primarul Comratului Serghei Anastasov a declarat pentru NM că pentru 9 mai, Primăria a planificat mai multe evenimente. La ora 09:00 începe o acțiune festivă la Memorialul Gloriei, unde vor avea loc și depuneri de flori. În apropiere de Memorial va activa, de asemenea, și o bucătărie de câmp.

La ora 13:00, în fața Casei de Cultură va avea loc un concert festiv „În numele păcii pe pământ”. La 19:30 va începe acțiunea „1418 zile și nopți – aprinde-ți lumânarea amintirii”. La ora 20:00, la Memorialul Gloriei va începe programul muzical teatral „Pentru a-i aminti”.

La fel, deputații Adunării Populare a Găgăuziei au anunțat despre desfășurarea acțiunii „Regimentul Nemuritor”.

Ceadîr-Lunga

La Ceadîr-Lunga, pe 9 mai – ora 09:00, va începe acțiunea „Regimentul Nemuritor”, coloana de participanți va merge de la clădirea Primăriei până la Parcul Victoriei. Acolo va avea loc o slujbă de pomenire și un miting.

După depunerea de flori, va avea loc un concert.

Tiraspol

La Tiraspol, după o serie de explozii și agravarea situației din regiune, au fost anulate evenimentele în masă dedicate zilei de 9 mai. De asemenea, au fost anulate tradiționalele focuri de artificii. Cu toate acestea, în localitățile din Transnistria vor avea loc depuneri de flori la memoriale.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Rusia a declarat „indezirabil” un institut german care promovează cooperarea cu Moldova

Rusia a inclus Moldova-Institut Leipzig, o organizație neguvernamentală germană care promovează cooperarea cu Republica Moldova, pe lista organizațiilor „indezirabile”, scrie Europa Liberă. Reprezentanții institutului spun că nu cunosc motivele deciziei și că își vor continua activitatea.

Institutul a fost inclus în registrul Ministerului Justiției rus pe 14 octombrie, după ce Procuratura Generală îi declarase activitatea indezirabilă la sfârșitul lunii septembrie. Autoritățile ruse nu au explicat public decizia.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanții organizației au precizat că nu au desfășurat și nu desfășoară activități pe teritoriul Rusiei. De la înființare, institutul s-a concentrat asupra Republicii Moldova, iar din 2012 și-a extins atenția și asupra Ucrainei.

„Clasificarea drept «organizație indezirabilă» demonstrează clar cât de mult se teme conducerea rusă de dialogul transfrontalier și de educația liberă. Nu ne vom lăsa descurajați de această măsură: Moldova Institut își va continua fără diminuarea eforturilor angajamentul față de oamenii din Republica Moldova și Ucraina”, se arată în comentariul institutului pentru Europa Liberă.

Fondat în 2005, Moldova-Institut Leipzig susține proiecte în educație, cercetare, cultură, mass-media și drepturile omului. Organizează inclusiv școli de vară și de toamnă în Moldova și programe de dezvoltare profesională pentru profesori, jurnaliști și personal medical. Printre prioritățile sale se numără sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și Ucrainei.

Este a doua organizație cu activități legate de Republica Moldova inclusă pe această listă, după redacția de investigații RISE Moldova, declarată „indezirabilă” în februarie.

Acest statut interzice activitatea organizațiilor vizate pe teritoriul Rusiei. Participarea la activitățile lor sau finanțarea acestora poate atrage sancțiuni, inclusiv răspundere penală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: