Masca de protecție în spațiile deschise nu va mai fi obligatorie în Israel

Începând cu ziua de duminică, 18 aprilie, purtatul măștilor de protecție în spațiile deschise nu va mai fi obligatoriu în Israel. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății Yuli Edelstein, citat de Times of Israel.

Discuțiile despre ridicarea obligației privind purtatul măștilor în spațiile publice erau purtate de câteva săptămâni în Israel, însă decizia finală a fost luată odată cu încheierea sărbătorilor consacrate Zilei Independenței.

După ce a trecut printr-un al treilea val al pandemiei de coronavirus, situația din Israel s-a îmbunătățit simțitor în ultimele luni, fiind unul dintre statele cu cea mai rapidă campanie de vaccinare împotriva Covid-19. În prezent, peste jumătate din populație a beneficiat deja două doze de vaccin, iar rapoartele zilnice arată că rata cazurilor noi și a celor grave a scăzut semnificativ.

Tot săptămâna aceasta, cabinetul de miniștri din Israel a decis redeschiderea totală a școlilor și ridicarea restricției privind separarea copiilor în grupuri mai mici.

Potrivit bilanțului prezentat joi seară, în Israel au fost confirmate mai puțin de 300 cazuri noi de infectare timp de 24 de ore. În total, peste 836 de mii de îmbolnăviri au fost înregistrate în această țară de la începutul pandemiei de coronavirus. De asemenea, au fost constatate 6 314 decese asociate cu această infecție.

La ziua de joi, în Israel erau mai puțin de 3 mii de cazuri active. Din peste 55,4 mii de teste efectuate miercuri, 0,4% au fost pozitive.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

radiomoldova.md

Incidentul de pe Nistru, din 15 octombrie. MAE neagă declarațiile lui Carp: nu am trimis o notă de protest Ucrainei

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova nu a trimis o notă de protest Ucrainei după incidentul din 15 octombrie, de pe Nistru. Precizarea a fost făcută de reprezentanții ministerului, după ce deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că „în raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene”.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că „abordarea acestui caz nu a inclus transmiterea unei note de protest”.

„Aspectele relevante sunt discutate prin intermediul canalelor de comunicare instituțională dintre autoritățile competente”, a declarat Ministerul.

Amintim că, pe 19 octombrie, Lilian Carp a calificat la Radio Moldova drept o „încălcare gravă” acțiunea grănicerilor ucrainenei din 15 octombrie, când aceștia au depășit liniile de delimitare a frontierei. „În raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene. (…) Nimic nu justifică comportamentul unor grăniceri, indiferent că a fost o traversare ilegală. Nu se încadrează în nicio etică sau în nicio normalitate ceea ce au făcut grănicerii ucraineni”, a declarat Carp. Detalii AICI.

***

Pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI. Între timp, cetățeanul ucrainean, pe care cei doi grăniceri ar fi intenționat să-l rețină, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, originar din Kiev, a fost diagnosticat cu comoție cerebrală. Detalii AICI. Acesta a cerut azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Ulterior, pe 17 octombrie, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în R. Moldova, în urma unui nou incident pe Nistru. Aceștia au fost reținuți în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, potrivit Poliției de Frontieră, care a precizat, pe baza informațiilor preliminare, că cei doi desfășurau o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru. Și în acest caz, a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul vizat de această acțiune a solicitat azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: