zf.ro

Măsuri noi pentru integrarea surselor de energie regenerabilă în rețelele electrice naționale

Companiile care au finalizat cel puțin etapa de coordonare a procedurii de execuție vor obține avize de racordare de la operatorii de sistem până la 10 februarie 2025, conform unei decizii recente a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Măsura este menită să sprijine integrarea surselor de energie regenerabilă în rețelele electrice din țară și să contribuie la creșterea ponderei energiilor sustenabile în mixul național de energie, se menționează în comunicatul ministerului Energiei.

Astfel, companiile care au finalizat acest pas în procesul de racordare vor beneficia de avize de racordare în funcție de capacitatea disponibilă a rețelei electrice. De asemenea, măsura vizează atât prosumatorii, cât și entitățile care au avut avize de racordare anterioare dar nu mai dețin unul valabil.

Această decizie va permite punerea în funcțiune a unor centrale electrice regenerabile cu o capacitate totală de 31 MW. Dintre acestea, 23,5 MW sunt deja conectate la rețea și beneficiază de avize valabile, în timp ce restul de 7,5 MW sunt pregătite pentru generare de energie dar nu au avize de racordare în prezent.

Odată ce aceste centrale vor deveni operaționale, se estimează că vor contribui semnificativ la depășirea pragului de 600 MW capacități de generare din surse regenerabile, un nivel de două ori mai mare decât capacitatea centralelor termoelectrice din Chișinău și Bălți. În paralel, Ministerul Energiei lucrează la modificarea Legii energiei electrice, introducând un mecanism de responsabilizare a deținătorilor de avize de racordare, prin care aceștia vor trebui să depună o garanție financiară. Aceasta va fi returnată doar dacă centrala este pusă în funcțiune conform termenilor avizului, iar în caz de nerespectare, garanția va fi folosită pentru modernizarea rețelelor electrice.

În prezent, Moldelectrica a eliberat avize de racordare pentru aproximativ 1500 MW, majoritatea pentru surse regenerabile, însă doar o mică parte dintre aceste avize sunt puse în exploatare anual. De asemenea, operatorii de distribuție, ÎCS Premier Energy Distribution și S.A. „Rețelele Electrice de Distribuție Nord”, au emis avize pentru capacități de 329 MW și respectiv 96,4 MW.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Nesterovschi își vrea înapoi salariul de deputat. A atacat Parlamentul în judecată

Deputatul fugar Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, a atacat Parlamentul Republicii Moldova la Curtea de Apel. Acesta solicită să i se achite salariul, indemnizațiile și compensațiile care i-au fost suspendate temporar, după ce a absentat de la ședințele plenare în 2023.

În mai 2023, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a emis o dispoziție prin care, începând cu aceiași lună, suspenda achitarea salariului, indemnizațiilor și compensațiilor pentru deputatul Alexandr Nesterovschi, din cauza absențelor de la ședințele plenare. Documentul consemna că achitarea plăților în cauză va fi suspendată până la reluarea activității legislative.

Astfel, Nesterovschi nu a primit salariu, indemnizații și compensații până în ianuarie 2024.

În martie 2024, Alexandr Nesterovschi a acționat în judecată Parlamentul, solicitând anularea dispoziției semnat de Igor Grosu și obligarea legislativului la achitarea salariului, indemnizațiilor și compensațiilor pentru perioada mai 2023 – ianuarie 2024. Pe 12 martie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a examinat cauza, a respins drept neîntemeiată solicitarea parlamentarului.

Document by Ana-Maria

Ulterior, Alexandr Nesterovschi, prin intermediul avocaților săi, a contestat decizia judecătorească la Curtea de Apel Centru.

Amintim că, pe 19 martie 2025, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat de prima instanță la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Sentința a fost pronunțată în lipsa parlamentarului, care a dispărut cu puțin timp înainte ca instanța să-l condamne.

Pe 31 martie, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a declarat că Nesterovschi se află în regiunea transnistreană și că „Federația Rusă l-a ajutat să se eschiveze de la închisoare”. Potrivit șefului SIS, Nesterovschi a fost transportat cu un mijloc auto, cu numere diplomatice ale Federației Ruse, în regiunea transnistreană, care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Tot pe 31 martie, președinta Maia Sandu a spus că autoritățile de la Chișinău au cerut celor de la Tiraspol ca deputatul Alexandr Nesterovschi să fie predat malului drept. De cealaltă parte, Tiraspolul a spus că nu are informații despre aflarea lui Nesterovschi în Transnistria, în timp ce Ambasada Federației Ruse la Chișinău a catalogat informațiile privind implicarea sa în fuga deputatului drept „speculații provocatoare”.

Pe 10 iulie, în cadrul unei emisiuni televizate, Lilian Carp, deputat PAS și președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, a declarat că Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană și s-ar afla în Federația Rusă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: