Colaj: rise.md

Medicul condamnat pentru abuz sexual asupra unui copil rămâne angajat al spitalului, chiar dacă a depus cerere de demisie

Medicul traumatolog Dorian Muntean, condamnat pentru acțiuni cu caracter sexual față de o minoră, a continuat să activeze la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” și după depunerea cererii de demisie. Acesta rămâne angajat al instituției până la sfârșitul lunii mai, scrie Rise.

Publicația scrie că a intrat în posesia unor documente care contrazic declarațiile ministrului Sănătății, Emil Ceban. Oficialul a anunțat pe 4 mai, după publicarea investigației Rise, că medicul și-a depus cererea de eliberare „și nu mai activează în cadrul instituției din 24 aprilie”.

Potrivit sursei citate, un document primit de la o cititoare arată că aceasta s-a prezentat la spital pe 25 aprilie, iar Muntean era încă la serviciu. De asemenea, medicul s-ar fi aflat în instituție și pe 29 aprilie, când a fost contactat de o reporteră Rise pentru o reacție.

Documentele oficiale prezentate de Spitalul „Valentin Ignatenco” arată că Dorian Muntean și-a depus cererea de demisie pe 24 aprilie 2026, din „dorință proprie”. Acesta a invocat motive de sănătate. Cu toate acestea, el a continuat să activeze și să interacționeze cu copiii până pe 2 mai, inclusiv.

Potrivit sursei citate, în prezent, medicul se află în concediu anual de odihnă până pe 22 mai, dată la care încetează și contractul său de muncă. Ordinul de eliberare din funcție a fost semnat de directorul instituției pe 4 mai, conform documentului publicat de Rise.

Muntean nu a comentat acuzațiile care îi sunt aduse, deocamdată.

Cronologie a plecării lui Dorian Muntean din sistemul medical, la mai bine de trei ani de la ultima condamnare, o puteți vedea în continuare în materialul Rise – AICI.

Amintim că, în urma investigației, medicul traumatolog a fost exclus și din Partidul Acțiune și Solidaritate, unde era membru. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tiraspolul acuză Chișinăul de „noi atacuri informaționale” împotriva regiunii transnistrene

Așa-numitul minister al securității de la Tiraspol acuză Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) că ar coordona „un nou val de atacuri informaționale” împotriva regiunii transnistrene. Pretinsul minister, nerecunoscut, nu a prezentat dovezi în sprijinul acuzațiilor.

Potrivit declarații emise pe 9 septembrie, activitatea mai multor instituții media, despre care Tiraspolul pretinde că ar fi controlate de serviciile speciale moldovenești, s-ar fi intensificat în ultima perioadă.

Pretinsul minister al securității din stânga Nistrului susține că ar fi fost lansată o campanie de dezinformare „menită să manipuleze opinia publică, să destabilizeze situația social-politică și să exercite presiuni informaționale directe asupra locuitorilor și instituțiilor din regiune”.

Presupusele „provocări” ale Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova ar fi însoțite, potrivit Tiraspolului, de acțiuni „distructive”, inclusiv „reținerea nejustificată a unor locuitori ai regiunii transnistrene pe Aeroportul Internațional Chișinău și tentative de intimidare a acestora”.

Pretinsul minister de la Tiraspol le-a cerut locuitorilor regiunii să trateze critic paginile respective și alte surse anonime. Totodată, i-a îndemnat să raporteze eventualele tentative de colectare a informațiilor despre locuitorii și evenimentele din regiune.

NewsMaker a solicitat o reacție de la SIS în legătură cu acuzațiile lansate de Tiraspol. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns. Vom reveni cu poziția SIS imediat ce o vom primi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: