24.hu

Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: sunt morți UPDATE

Pe teritoriul Ungariei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. Accidentul s-a produs în urma unei coliziuni inițiale între un autocamion și un autoturism. Ulterior, microbuzul a lovit autocamionul aflat pe carosabil. La bordul microbuzului se aflau nouă persoane, dintre care opt au decedat. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că identitatea și cetățenia victimelor nu au fost confirmate.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în dimineața zilei de 12 iunie, pe teritoriul Ungariei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

„Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autoritățile ungare, accidentul s-a produs în urma unei coliziuni inițiale între un autocamion și un autoturism. Ulterior, microbuzul înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat în accident, lovind autocamionul aflat pe carosabil”, a comunicat Ministerul.

Instituția a adăugat, cu referire la datele preliminare, că la bordul microbuzului se aflau nouă persoane, dintre care opt au decedat.

„Ambasada Republicii Moldova în Ungaria este în contact permanent cu autoritățile ungare competente. La această etapă, identitatea și cetățenia victimelor nu au fost confirmate, iar autoritățile ungare desfășoară în continuare investigațiile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și identificarea persoanelor implicate”, a declarat Ministerul.

Presa din Ungaria a scris că tragedia a avut loc pe o autostradă din apropierea Győr, oraș din nord-vestul Ungariei. Potrivit 24.hu, victimele sunt opt cetățeni străini. Sursa citată a mai scris, cu referire la datele poliției, că toate victimele sunt bărbați. Prim-ministrul Péter Magyar a exprimat condoleanțe familiilor celor opt persoane.

Actualizare: La locul accidentului din Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, au fost identificate atât pașapoarte ale Republicii Moldova, cât și pașapoarte românești. Informația a fost comunicată de Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, care a venit cu noi detalii. Potrivit instituției, în accidentul în care a fost implicat microbuzul se aflau nouă persoane, dintre care șapte au decedat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

O nouă companie aeriană pe piața Republicii Moldova: va avea patru zboruri pe săptămâna din iunie 2027

O nouă companie aeriană va opera pe piața Republicii Moldova și o nouă destinație va fi disponibilă de pe aeroportul din Chișinău. Este vorba despre Air Serbia, care va avea zboruri directe spre Belgrad de patru ori pe săptămână. Informația a fost comunicată de reprezentanții aeroportului din Chișinău.

Pe 21 octombrie, reprezentanții aeroportului din Chișinău a anunțat despre „o nouă companie aeriană pe piața Republicii Moldova și o nouă destinație de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga””. „Din 3 iunie 2027, Air Serbia va conecta Chișinăul cu Belgradul, oferind pasagerilor mai multe opțiuni de călătorie”, au adăugat reprezentanții aerogării.

Potrivit sursei citate, zborurile pe ruta Chișinău-Belgrad vor fi operate de patru ori pe săptămână, în zilele de luni, joi, vineri și sâmbătă, cu aeronave de tip ATR 72-600. Biletele vor costa de la 197 de euro.

Reprezentanții aeroportului din Chișinău au precizat că Air Serbia este companie aeriană națională a Serbiei, deținută în totalitate de Guvernul Serbiei. Flota companiei include peste 30 de aeronave, de la Airbus A330-200 pentru zboruri de lung curier și Airbus A320 și A319 pentru rute de mediu curier, până la aeronave regionale cu elice ATR 72-600 și avioane Embraer E-195.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: