Militarii Armatei Naționale trebuie să-și cumpere singuri cele necesare pentru „rucsacul de urgență”. Nosatîi: Prioritatea noastră este trusa medicală
Full Article 2 minutes read

Militarii Armatei Naționale trebuie să-și cumpere singuri cele necesare pentru „rucsacul de urgență”. Nosatîi: Prioritatea noastră este trusa medicală

Militarii Armatei Naționale angajați prin contract, care formează majoritatea efectivului, sunt nevoiți să-și cumpere din banii proprii o bună parte din setul de lucruri pentru „rucsacul de urgență”, a recunoscut ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Nosatîi a explicat că Ministerul Apărării asigură numai o parte din conținutul rucsacului, pe care fiecare militar trebuie să-l aibă întotdeauna pregătit pentru a putea fi trimis în orice moment în misiune.

Prioritatea ministrului Nosatîi este să „asigure fiecare militar cu trusa medicală individuală”. „Lucrăm cu partenerii externi și chiar avem în acest sens și un proiect cu Alianța Nord-Atlantică”, a spus ministrul.

În afară de trusa medicală, „rucsacul de urgență” trebuie să conțină lenjerie de corp, mănuși, fes, mâncare, o lanternă etc.

Ministrul Apărării a afirmat că militarii își cumpără obiectele de uz personal, în timp ce inventarul militar este asigurat de armată.

„De exemplu, dacă norma de asigurare cu tricouri prevede patru bucăți, dar rucsacul este pentru șapte zile de activitate independentă, înseamnă că celelalte trei tricouri, sau de câte are nevoie, militarul trebuie să și le cumpere singur”, a explicat Nosatîi.

Majoritatea militarilor moldoveni sunt angajați prin contract. Potrivit legii, Armata Națională poate avea maxim 6 500 militari prin contract și alți 2000 de angajați civili, în timp ce anual își fac serviciul militar aproximativ 2000 de militari în termen.

Ministrul Nosatîi a spus că situația asigurării logistice a fost și rămâne o problemă, însă în acest an Armata Națională a reușit să obțină mai multe ajutoare din partea partenerilor externi.

„Nu poți să ceri de la un militar să-și îndeplinească activitatea, când el nu are cele necesare, îi este frig, nu are echipamentul potrivit sau este nevoit să-l cumpere singur”, a declarat Nosatîi.

Ajutoarele militare oferite de țări occidentale și aduse în Republica Moldova în anul curent constau în principal din echipamente de protecție: căști, veste anti-glonț, haine de ploaie și de iarnă.

***

Republica Moldova are nevoie și de un sistem de apărare aeriană. Recent, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a declarat că un sistem care să asigure securitatea spațiului aerian al Moldovei costă miliarde de euro și construirea acestuia ar dura de la 3 până la 7 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: