AP

Ministerul armean al Apărării: Azerbaidjanul a reluat ofensiva în Nagorno Karabah

Ministerul armean al Apărării acuză militarii azeri că au reluat ofensiva în sudul regiunii Nagornii Karabah, scrie Novaya Gazeta cu trimitere la un comunicat al instituției, publicat pe 12 decembrie.

Reprezentanții Ministerului Apărării din Armenia au precizat că „drept răspuns, au fost luate măsuri adecvate”.

Ministerul rus al Apărării a declarat că, în Nagorno Karabah, pentru prima oară de la încheierea acțiunilor militare, a fost încălcat armistițiul.

În ajun, presa azeră a scris că, în localitatea Gadrut, forțele armene ar fi săvârșit o „acțiune provocatoare” împotriva militarilor azeri, iar un soldat ar fi fost rănit.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării din Nagorno Karabah a declarat că informația difuzată de presa azeră nu ar corespunde adevărului: „De fapt, în jurul orei 20:40, pe 11 decembrie, inamicul (partea azeră, NR) a făcut o tentativă de atac asupra uneia dintre pozițiile militare, dislocate în sudul apărării Armeniei. În rezultatul schimbului de focuri au fost răniți trei militari în rezervă. Dar viața lor nu este în pericol”, se arată în mesaj.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan s-a acutizat pe 27 septembrie. În noaptea spre 10 noiembrie, președintele rus Vladimir Putin, premierul armean Nikol Pașinean și președintele azer Aliev au anunțat despre încetarea acțiunilor militare. Potrivit documentului semnat, sub controlul Baku au intrat regiunile incluse în așa numita „centură de securitate din Karabah”. De asemenea, Erevanul trebuie să cedeze sub controlul Baku orașul Șușa, de importanță strategică. O altă prevedere a acordului permite aflarea în regiune a trupelor rusești de menținere a păcii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot/tvn.md

Evacuați pe geam: un apartament din Bălți, cuprins în totalitate de flăcări. Un bărbat a suferit arsuri

Un apartament din municipiul Bălți a fost cuprins în totalitate de flăcări. Trei persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate prin geamul locuinței. Alte șase persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate din scara blocului. În urma incendiului, un bărbat a suferit arsuri și a fost preluat de un echipaj medical. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Incendiul a izbucnit în amiaza zilei de vineri, într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc cu 5 nivele, de pe strada Strii nr.19 din Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:37.

La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori. „Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins în totalitate apartamentul de la etajul 4, dar și balconul apartamentului de la etajul superior.”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.

Potrivit IGSU, trei persoane, inclusiv un minor, au fost salvate de pompieri în urma incendiului izbucnit în apartamentul de la etajul 4. Persoanele au fost evacuate prin geamul locuinței, cu ajutorul autoscării de intervenție. Inspectoratul a precizat că evacuarea prin această cale a fost cea mai sigură soluție pentru salvarea persoanelor din calea focului. Alte șase persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate din scara blocului, fiind prevenit riscul intoxicării acestora cu produsele de ardere, a comunicat Inspectoratul.

În urma incendiului, un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri ușoare pe suprafața corpului, fiind preluat de echipajul medical pentru îngrijiri de rigoare.

Incendiul a fost localizat la ora 13:15 și lichidat complet la ora 13:51.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: