Ministerul Apărării

Ministrul Apărării dă asigurări: „Planurile militare ale Rusiei nu vizează teritoriul Moldovei”

Deocamdată, planurile militare ale Federației Ruse nu vizează teritoriul Republicii Moldova. Asigurarea vine din partea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit oficialului, actualmente, moldovenii ar trebui să se simtă în siguranță, așa cum forțele rusești desfășoară acțiuni de luptă în sud-estul Ucrainei, o distanță care ne „asigură o stabilitate”.

„Cetățenii Republicii Moldova actualmente trebuie să fie în siguranță. Forțele rusești desfășoară acțiuni de luptă în sud-estul Ucrainei, o distanță care ne asigură o stabilitate. În pofida faptului că exploziile de la rachetele rusești uneori se mai aud în regiunea de sud a țării, ceea ce este foarte alarmant pentru noi, un pericol iminent, actualmente, de o eventuală agresiune sau de niște operațiuni militare pe teritoriul Republicii Moldova nu există”, a declarat Anatolie Nosatîi într-un interviu pentru Agora, la un an de mandat.

Potrivit oficialului, pe canalele oficiale, din mai multe surse, a fost comunicat că planurile militare ale Federației Ruse nu vizează teritoriul țării.

De menționat că odată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, din 24 februarie 2022, mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv conducerea țării, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la o eventuală escaladare a conflictului pe teritoriul Moldovei sau implicarea țării noastre în acțiunile militare din Rusia. În această perioadă, pe teritoriul Transnistriei, unde staționează ilegal trupe militare rusești, au avut loc o serie de provocări. Președinta țării Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău monitorizează îndeaproape situația și sunt gata să acționeze în caz de necesitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

timeserver.ru

Fusul orar al Republicii Moldova va fi introdus pentru prima dată în lege. Motivul

Fusul orar al Republicii Moldova – UTC+2 – ar urma să fie consfințit oficial în legislația națională. Guvernul a pregătit un proiect de hotărâre în acest sens, deoarece, după proclamarea independenței, țara noastră nu și-a introdus fusul orar în lege, iar acesta este una dintre măsurile obligatorii în procesul de integrare europeană, transmite EL.

Republica Moldova se află în Europa de Est, unde se aplică fusul orar UTC+2. Pe lângă stabilirea orei oficiale, autoritățile intenționează să stabilească și procedura de trecere la ora de vară — în conformitate cu practica țărilor UE. Dacă statele-membre ale Uniunii Europene vor renunța la schimbarea sezonieră a orei, Moldova le va urma exemplul, pentru a evita eventuale probleme în transportul de pasageri și mărfuri, turism și alte domenii.

Precizăm că, în septembrie 2018, Comisia Europeană a propus statelor-membre ale blocului comunitar să renunțe la trecerea la ora de iarnă și de vară. În sprijinul acestei decizii, CE a prezentat rezultatele unui sondaj la care au participat 4,6 milioane de cetățeni ai UE, dintre care 84% s-au pronunțat pentru eliminarea schimbării orei. De asemenea, potrivit Comisiei Europene, nu există motive economice pentru a continua schimbarea orei — economisirea de electricitate este minimă. În același timp, schimbarea orei dăunează sănătății.

Chișinăul a promis atunci că și Republica Moldova va renunța la schimbarea sezonieră a orei.

Parlamentul European a susținut propunerea. Ultima schimbare a orei era planificată pentru martie 2021. Însă, deocamdată, s-a decis să nu se ia o hotărâre definitivă, deoarece pe teritoriul UE există trei fusuri orare, iar între unele state-membre nu există consens. Prin urmare, renunțarea la trecerea la ora de iarnă și de vară a fost amânată până în 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: