Cristian Jardan

Ministrul Culturii, despre scandalul de la biserica din Dereneu: „Interesul nostru este ca acest monument să fie cât mai bine păstrat”

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a venit astăzi, 9 februarie, cu o reacție referitor la scandalul din jurul bisericii „Adormirii Maicii Domnului” din satul Dereneu, dreptul de folosință asupra căreia este disputat de Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei. Oficialul a declarat că, în prezent, situația ar fi exploatată de politicieni, însă nu dat nume, și a menționat că acest lucru a agravat conflictul. Jardan a subliniat că biserica, care aparține Ministerului Culturii, a fost dată în folosință Mitropoliei Basarabiei, iar instituția pe care o conduce este interesată ca lăcașul să fie „cât mai bine păstrat”.

Situația din Dereneu nu trebuie să fie exploatată politic, în special, de unii deputați care instigă lumea la ură și nesupunere. Sunt două comunități creștin-ortodoxe din același sat, care trebuie să trăiască în liniște, pace și comuniune spirituală. În acest context, facem un apel la calm și înțelepciune din partea tuturor”, a transmis Cristian Jardan pe Facebook.

Oficialul a mai spus că conflictul din jurul bisericii, care durează de mai mulți ani, s-a complicat „de fiecare dată când au intervenit politicienii”. „Și de această dată situația s-a agravat după implicarea unor deputați. Încă o dovadă că politicul nu trebuie să intervină în activitățile bisericii”, a adăugat el.

Jardan a subliniat că clădirea lăcașului de cult, care are statut de monument istoric și aparține Ministerului Culturii, a fost oferită în folosință Mitropoliei Basarabiei pentru 50 de ani. „Interesul nostru este ca acest monument să fie cât mai bine păstrat și să servească intereselor reale ale comunității”, a spus ministrul.

Potrivit lui Jardan, pe acest caz au fost deschise mai multe procese și înregistrate plângeri din partea ambelor părți.

Pe unele instanța s-a pronunțat definitiv și irevocabil, pe altele urmează să se expună. Toate deciziile finale trebuie respectate ca atare și legalitatea restabilită. Această situație poate și trebuie să fie rezolvată legal prin bună credință și comunicare”, a adăugat ministrul.

Scandalul de la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu își are începutul în 2018, după ce, după 25 de ani de slujire sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei, preotul Florinel Marin și credincioșii activi au decis să adere la Mitropolia Basarabiei, scrie portalul Anticorupție.md. Hotărârea a generat un conflict de durată între cele două structuri bisericești, soldat cu mai multe litigii în instanță.

În iunie 2025, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Mitropoliei Moldovei împotriva Agenției Servicii Publice (ASP), prin care revendica dreptul de folosință asupra bisericii din satul Dereneu, notează Anticorupție.md. Potrivit sursei citate, litigiul a pornit de la faptul că ASP a schimbat titularul, după ce comunitatea religioasă „Adormirea Maicii Domnului” a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei.

Situația s-a acutizat la sfârșitul lunii ianuarie în contextul încercărilor reprezentanților Mitropoliei Basarabiei de a prelua efectiv biserica. Presa a relatat că exponenții Mitropoliei Moldovei din Dereneu, în frunte cu primarul localității, socialistul Vasile Revenco, s-au opus fizic preluării legale a bisericii. Iar Alexandru Popa, numit de Mitropolia Moldovei în calitate de preot al bisericii „Adormirii Maicii Domnului”, s-a baricadat împreună cu soția și trei copii minori în interiorul lăcașului, rămânând acolo până în prezent. La fața locului a intervenit poliția.

Pe 8 februarie, la biserică au avut loc noi tensiuni. Un grup de enoriași în frunte cu arhiepiscopul Petru de la Mitropolia Moldovei, responsabil de Ungheni și Nisporeni, au oficiat slujba în fața polițiștilor, care se aflau la ușii bisericii. Potrivit reprezentanților Mitropoliei Moldovei, arhiepiscopul „i-a implorat cu lacrimi și-n genunchi pe polițiști să deschidă biserica și să intre măcar el”, însă oamenii legii nu i-ar fi permis accesul.

Inspectoratul General al Poliției a respins acuzațiile, subliniind că oamenii legii asigură ordinea publică. De asemenea, IGP a amintit de decizia Curții Supreme de Justiției care stipulează că biserica a fost dată în folosință Mitropoliei Basarabiei.

De la intensificarea tensiunilor din jurul bisericii la sfârșitul lunii trecute, mai mulți deputați socialiști au fost văzuți la fața locului, sprijinind reprezentanții Mitropoliei Moldovei. Iar liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a scris pe rețelele de socializare că Mitropolia Basarabiei ar încerca să preia „forțat” biserica, calificând situația drept un „act de raiderism bisericesc”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: