dereneu

Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei, aflate în conflict din cauza bisericii din Dereneu, sunt invitate de Ministerul Culturii la consultări. Scopul întâlnirii este identificarea unor soluții legislative care să prevină repetarea conflictelor legate de biserică. Declarațiile au fost făcute de secretarul de stat la Ministerul Culturii, Corneliu Cirimpei, în ediția

Procurorii vor solicita aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în cazul a patru dintre cele șase persoane reținute după violențele izbucnite la biserica din Dereneu, în seara de 10 februarie. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru. Potrivit acesteia, celelalte două

Cei care sunt cei mai activi la Dereneu nu sunt din localitate. Cei mai mulți sunt aduși de la piața Revenco din Chișinău. Totodată, a fost identificat și un fost mercenar, care a luptat de partea Rusiei. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate

Mitropolia Basarabiei cere tragerea la răspundere, conform legii, a primarului din Dereneu și a arhiepiscopului de Ungheni și Nisporeni, în urma incidentelor din seara de 10 februarie, când un grup de preoți și enoriași a rupt cordonul poliției și a intrat în biserică. Avocatul Mitropoliei, Constantin Turuta, susține că disputa

Implicarea politicului în cazul de la Dereneu duce la acutizarea conflictului. În acest caz, există decizii care trebuie respectate, iar în alte procese aflate pe rol trebuie așteptată o decizie finală. Declarațiile au fost făcute de ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a spus că nu știe ce trebuie să facă

Procurorii au cerut aplicarea măsurilor de protecție și eliberarea ordonanței de protecție în raport cu cei trei copii din biserica din Dereneu. S-a întâmplat după ce au fost sesizați de structura teritorială de asistență socială. Judecătorii au respins cererea procurorilor ca fiind neîntemeiată. Informația a fost comunicată pentru NM de

Noile tensiuni de la biserica din Dereneu, soldate cu rețineri, au stârnit mai multe reacții pe rețelele de socializare. Unii au declarat că cel mai indicat era ca un reprezentant al Guvernului să se deplaseze imediat la fața locului și să rezolve amiabil situația, totodată au vorbit despre organizarea unui

Mitropolia Basarabiei – care este subordonată canonic Patriarhiei Române – condamnă, într-o reacție publică, violențele de la Dereneu, Călărași. Reprezentanții Mitropoliei califică escaladările din seara zilei de 10 februarie, când un grup de enoriași și preoți subordonați Mitropoliei Moldovei au rupt cordonul poliției și au intrat cu forța în biserică,

(UPDATE 21:50) Inspectoratul General al Poliției a anunțat că primarul localității și avocatul preotului Mitropoliei Moldovei, care ar fi coordonat pătrunderea forțată în biserică, au fost reținuți. De asemenea, au fost reținute încă patru persoane implicate în incident. Potrivit IGP, în timpul incidentului carabinierii au fost ultragiați, au fost sustrase

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a venit astăzi, 9 februarie, cu o reacție referitor la scandalul din jurul bisericii „Adormirii Maicii Domnului” din satul Dereneu, dreptul de folosință asupra căreia este disputat de Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei. Oficialul a declarat că, în prezent, situația ar fi exploatată de politicieni, însă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x