Dan Perciun

Reacția lui Dan Perciun la profesoara înregistrată cum insultă un elev: „Nu are ce căuta în învățământ, dar Ministerul Educației nu o poate concedia”

Profesoara din Chișinău care a fost înregistrată cum insultă un elev numindu-l, printre altele, „rahat” nu trebuie să se regăsească în sistemul de învățământ. Declarația a fost făcută de ministrul Educației Dan Perciun în cadrul ediției din 8 decembrie a emisiunii online „Internetu’ Grăiește”. Totuși, Perciun a declarat că Ministerul Educației nu poate să o concedieze cadrul didactic respectiv, întrucât nu este fondatorul instituției de învățământ în care aceasta activează.

„Reacția Ministerului Educației la asemenea cazuri întotdeauna este de a condamna în cel mai ferm mod orice formă de violență în școală. Din materialele video care au apărut, din punctul meu de vedere, cadrul didactic respectiv nu are ce căuta în învățământ. Acolo noi ne-am fi așteptat să existe o decizie fermă din partea directorului de a concedia cadrul didactic. Decizia respectivă îi aparține instituției de învățământ și, nemijlocit, fondatorului instituției – Direcției de învățământ municipale. Nu credem că este o situație care poate fi tolerată. Înțelegem că în diverse circumstanțe sunt lucruri contextuale care trebuie luate în calcul, dar din înregistrarea audio pe care cred că am auzit-o cu toții, îmi pare că reiese foarte clar că modul în care discută profesoara respectivă cu elevii nu poate să aibă vreo scuză”, a declarat ministrul Educației.

Întrebat dacă Ministerul Educației dispune de pârghiile necesare pentru a influența concedierea pedagogul care a abuzat verbal elevul, Dan Perciun a spus: „Ministerul nu este fondatorul instituțiilor de învățământ. Și atunci noi avem posibilitatea să intervenim în sensul de a discuta cu un director, de a-i comunica o sugestie privind modul în care ar trebui să acționeze, dar într-un final direcțiile de învățământ, consiliile raionale, consiliile municipale sunt cele care aplică sancțiuni disciplinare. Dacă cazul se califică pentru o sancțiune contravențională sau o sancțiune penală sesizăm organele vizate, dar noi nefiind angajatori, nemijlocit, a directorilor, nemaivorbind de cadrele didactice, nu putem da afară”.

În același timp, Dan Perciun a precizat că, săptămânal, la Ministerul Educației sunt semnalate câteva cazuri de violență din școli și grădinețe.

***

„Tu – rahat ce ești”, „închide gura ta spurcată”, tu „muc ce ești”. Așa calificative a utilizat o profesoară în raport cu elevii clasei a șasea a unui liceu din Capitală. NewsMaker a intrat în posesia unei înregistrări audio de la această „activitate educativă” făcută de unul dintre elevi. Ce se întâmpla la lecții și cum au reacționat părinții și conducerea liceului aflați din reportajul special al corespondentului NM Irina Lacoia.

Materialul a atras atenția forțelor de ordine. Poliția capitalei și Procuratura Generală s-au autosesizat și au anunțat că vor demara investigații.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: