Colaj NM/ foto: TVRMoldova, mitropolia.md

Mitropolia Moldovei cere guvernării să oprească “tortura morală” asupra bisericii

Mitropolia Moldovei cere autorităților să oprească „tortura morală asupra Bisericii”, la mai bine de o săptămână după ce deputatul PAS Vasile Șoimaru a afirmat că Republica Moldova va renunța, la un moment dat, la Mitropolia Moldovei, aflată sub influența Rusiei, urmând exemplul Ucrainei. Într-o declarație publică, Mitropolia își exprimă îngrijorarea față de afirmațiile recente ale deputatului Șoimaru. Reacția Mitropoliei a fost pronunțată chiar dacă mai mulți reprezentanți ai PAS, inclusiv Igor Grosu, au declarat recent că statul nu se va implica sub nicio formă în activitatea Bisericii.

În adresarea publică, semnată pe 6 septembrie de mitropolitul Vladimir, se menționează că ideea desființării unui cult, după modelul ucrainean, reprezintă un act de intoleranță religioasă în spațiul public.

De asemenea, Mitropolia afirmă că o propunere de scoatere în afara legii a Mitropoliei Moldovei ar contraveni unei decizii a CEDO, instituție care a condamnat deja statul moldovean pentru nerecunoașterea dreptului unui cult de a exista. În acest context, Mitropolia susține că Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să respingă propunerea din start, iar Curtea Constituțională a Republicii Moldova să o declare neconstituțională.

Articolul 15 al legii cultelor stipulează că acestea sunt autonome față de stat, sunt egale în fața legii și nu pot fi discriminate. De asemenea, statul este obligat să nu intervină în activitatea religioasă a unui cult. Alineatul 5 al aceluiași articol statuează clar: Statul recunoaște importanța deosebită și rolul primordial al religiei creștin-ortodoxe și, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viața, istoria și cultura poporului Republicii Moldova. Propunerea de scoatere în afara legii a Bisericii Ortodoxe din Moldova contravine flagrant acestei recunoașteri legale a rolului Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM) în viața, istoria și cultura poporului ţării noastre” se menționează în comunicatul Mitropoliei.

În declarație se mai spune că preoții sunt vizitați la domiciliu de către reprezentanți ai organelor de drept și constrânși să semneze diferite declarații neclare.

Suntem profund indignați de atitudinea anumitor instituții ale statului implicate în intimidarea preoților. Unii ierarhi și slujitori au fost reținuți în puncte de trecere a frontierei și percheziționați minuțios fară temei. Astăzi, asupra Bisericii se resimt presiuni similare celor din perioada sovietică. Tot mai multe amenințări se aruncă asupra Bisericii și a slujitorilor ei”, mai scrie în comunicat.

Această reacție a fost făcută publică abia la aproape două săptămâni de la declarațiile deputatului PAS, Vasile Șoimaru, prin care acesta spusese că „va veni momentul când și Republica Moldova va renunța la Mitropolia Moldovei, aflată sub influența Rusiei, la fel cum a făcut Ucraina”.

Zilele trecute, mai mulți reprezentanți ai PAS, inclusiv, președintele Parlamentului, care este și liderul partidului, Igor Grosu, a declarat că atâta timp cât în Moldova sunt cetățeni care cred într-o confesiune sau alta „nu ai dreptul să vii peste, dar trebuie să-i respecți”. Detalii AICI.

Recent, și președinta Maia Sandu a îndemnat preoții din Moldova să nu se implice în politică sau în activități de destabilizare a țării. Ultimele, a comunicat Sandu, „sunt pedepsite conform legii”. În plus, șefa statului a îndemnat preoții „să se ocupe de promovarea moralei creștine și să contribuie la pacea în societatea noastră”. Precizările au fost făcute în contextul informațiilor din ultima perioadă că preoții Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, efectuează pelerinaje în Rusia iar acestea ar avea ca scop mituirea preoților pentru a deturna alegerile prezidențiale și referendumul din toamnă. Detalii AICI.

Amintim, pe 24 august curent, de Ziua Independenței Ucrainei, președintele Vladimir Zelenski a promulgat legea care interzice activitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene legată de Moscova. Această decizie, criticată de Rusia, a fost aprobată de Parlament, apoi promulgată de Zelenski, la doi ani și jumătate de la debutul invaziei ruse în Ucraina. Detalii AICI.

Mai mulți preoți ai Mitropoliei Moldovei au fost surprinși în dimineața zilei de 20 august de reporterii TVR MOLDOVA pe Aeroportul Internațional Chișinău. Aceștia ar fi plecat în pelerinaj la Moscova, iar la întoarcere urmau să primească mai multe carduri eliberate de Promsviazbank, pe care li se promite că vor primi salarii și ajutoare pentru biserică. Aceste călătorii ar fi organizate de fugarul Ilan Șor și șefii săi de la Kremlin cu scopul de a mitui preoții să deturneze alegerile prezidențiale și referendumul din toamnă. Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, a confirmat pentru NewsMaker că acești preoți pleacă în pelerinaj, dar nu știe din ce bani sunt organizate aceste călătorii. Detalii AICI.

Peste o zi, Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, a declarat că preoții care s-au întors deja din Rusia „au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit”. Deși nu a comunicat detalii despre cei „care i-au găzduit”, Mitropolia a ținut să menționeze că nu s-a ocupat de organizarea pelerinajului și a atenționat preoții săi „asupra responsabilității lor de a rămâne neutri și de a nu se implica în acțiuni politice”. Detalii AICI.

Pe 4 septembrie, Mitropolia Moldovei a declarat deja că Patriarhia Rusă a organizat pelerinajele, pentru a vizita locurile sfinte din Federația Rusă. Între timp, redacția NordNews a intrat în posesia unor fotografii care demonstrează că preoții de la Episcopia de Ungheni și Nisporeni au încurcat locurile sfinte cu berăriile din Moscova. Detalii AICI.

NewsMaker a întrebat Serviciul de Informații și Securitate dacă urmărește aceste vizite și dacă pelerinajele au scopuri politice. Deocamdată nu avem un răspuns.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Ministrul Bolea, reacție la nemulțumirile transportatorilor: „Mai mult decât să iubim banii, să iubim oamenii”

Vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că „nu există problema aceasta legată de persoanele cu necesități speciale”, comentând nemulțumirile transportatorilor exprimate de APOTA. Aceștia susțineau că operatorii de transport sunt obligați să adapteze toate vehiculele pentru transportul persoanelor cu necesități speciale. Potrivit ministrului, agenții economici trebuiau să informeze „dacă există măcar o mașină în parcul lor care ar putea prelua pasageri cu necesități speciale”. Ministrul a mai spus că totul „nu este despre negocieri, ci despre oameni”. „Mai mult decât să iubim banii, trebuie să iubim oamenii”, a declarat oficialul, adăugând că pe 1 iulie va avea loc o discuție cu transportatorii.

La emisiunea „În context” de la Moldova 1, Bolea a fost întrebat dacă a purtat discuții cu reprezentanții APOTA, care au decis să protesteze. În continuare, prezentatorul TV i-a comunicat ministrului că transportatorii nu acceptă monitorizarea prin GPS, nici vânzarea biletelor prin sistemul informațional e-bilet, întâmpină dificultăți în adaptarea mașinilor pentru persoanele cu necesități speciale și solicită un alt mod de calcul al tarifelor.

„În primul rând vreau să vă spun că nu există problema aceasta legată de persoanele cu necesități speciale. (…) Deci, agenții economici trebuiau să informeze dacă există măcar o mașină în parcul lor, pe o rută, care ar putea prelua pasageri cu necesități speciale. (…) În general, totul este nu despre negocieri. Totul este despre oameni. (…) Dacă noi astăzi, în Republica Moldova, nu avem niciun microbuz care ar putea prelua o persoană cu necesități speciale, dumneavoastră considerați că este normal? (…) Noi trebuie să creăm condiții de inclusivitate socială pentru toți cetățenii din Republica Moldova. (…) Trebuie să avem un grad de empatie. Mai mult decât să iubim banii, să iubim oamenii”, a declarat oficialul.

Referitor la monitorizarea prin GPS și sistemul informațional e-bilet, ministrul a spus: „Nici nu a intrat în vigoare. Mâine (nota red. pe 1 iulie) avem discuții cu ei. Nu a fost votat încă în ședințele Guvernului, nu a intrat în vigoare nimic. O să începem discuții publice în privința GPS-ului, să vedem care sunt problemele și care trebuie să fie perioada de implementare pentru acest nou proiect de lege”.

Întrebat dacă nemulțumirile transportatorilor sunt justificate, Bolea a răspuns: „O să vedem mâine (nota red. pe 1 iulie), pentru că au fost discuții cred că ani în șir despre… o să ne întâlnim mâine și o să vedem despre ce este vorba în general”.

Menționăm că pe 1 iulie, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, va participa la emisiunea NM „Есть вопросы”.

***

Pe 24 iunie, reprezentanții APOTA au acuzat Ministerul Infrastructurii și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de inacțiune, dar și presupuse abuzuri și scheme de corupție. APOTA a transmis un apel public, în care a avertizat că lipsa metodologiei tarifare, impunerea sistemelor electronice e-GPS și e-Bilet, precum și obligația de adaptare a tuturor vehiculelor pentru persoanele cu dizabilități pun în pericol activitatea transportatorilor. Aceștia au amenințat, atunci, cu proteste, dacă autoritățile nu vor ține cont de nemulțumirile lor.

În reacție, Guvernul a transmis că a luat act de solicitarea publică și a adăugat că soluționarea problemelor ține de competența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „MIDR are ușile deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt Daniel Vodă. În ceea ce privește acuzațiile APOTA legate de posibile scheme de corupție, Executivul a invitat toate părțile care dețin informații relevante să le prezinte organelor competente.

La două zile după ce au amenințat cu proteste, reprezentanții APOTA au decis să iasă în stradă. Asociația a anunțat organizarea a trei manifestații în capitală: prima în Piața Marii Adunări Naționale, a doua în fața sediului Misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova, iar a treia – în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a anunțat că primul protest al transportatorilor din cele trei planificate va avea loc în data de 9 iulie.

Transportatorii insistă pe trei revendicări principale: aprobarea imediată de către Guvern și publicarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile regulate de transport pasageri; retrimiterea spre elaborare a proiectului MIDR nr. 1125/2024, care prevede implementarea sistemelor electronice de tip e-bilet și e-GPS; retragerea scrisorilor emise de ANTA prin care operatorii de transport sunt obligați să adapteze toate vehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: