Moldindconbank și Visa continuă Sezonul Dragostei și sunt gata să te trimită în Maldive

Moldindconbank și Visa continuă Sezonul Dragostei. În perioada 1 februarie – 31 martie, toți clienții băncii, care dețin carduri Visa de orice categorie sau deschid unul în perioada promoției, au șansa de a câștiga o călătorie romantică pentru 2 în Maldive, dar și alte premii, care vor fi cu siguranță apreciate de către clienți. Este vorba despre două drone, două aparate de coafat multifuncționale, 10 valize.

Pentru a fi incluși în promoția „Maratonul Premiilor cu Visa și Moldindconbank”, deținătorii cardurilor Visa trebuie să efectueze, în perioada 1 februarie – 31 martie, cel puțin o tranzacție în sumă de minim 500 de lei, prin intermediul terminalelor POS, instalate la comercianți și/sau în mediul online.

Cardurile Visa pot fi deschise în orice sucursală a Moldindconbank, în cel mai scurt timp și permit achitarea rapidă, în țară și în străinătate, a cumpărăturilor și serviciilor, prin simpla apropiere a cardului de POS-terminalul de plată. Cardurile Visa pot fi utilizate în peste 10 milioane de puncte comerciale şi peste 1 milion de bancomate în peste 120 de ţări ale lumii.

Faceți cumpărături comod, în siguranță. Bucurați-vă de momente romantice în sezonul Dragostei și puteți câștiga o vacanță de vis, pentru doi, în paradisul din Maldive. Mai multe detalii vedeți în regulamentul oficial al promoției „Maratonul Premiilor cu Visa și Moldindconbank”.

Moldindconbank – mereu alături!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Plahotniuc rămâne în arest încă 30 de zile. Procuror: „Măsura, necesară pentru a garanta o eventuală executare cu închisoarea”

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, rămâne în arest preventiv. Măsura a fost prelungită pe 20 martie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Aceasta este a șasea prelungire după extrădarea lui Plahotniuc în Moldova, în septembrie anul trecut.

Procurorul de caz, Alexandru Cernei, susține că măsura a fost necesară din cauza riscurilor ca Vladimir Plahotniuc să se eschiveze și să afecteze buna desfășurare a procesului. Acuzatorul de stat consideră că în instanță au fost prezentate „suficiente” probe pentru a demonstra vinovăția fostului lider democrat.

„Ca element nou a fost invocat, având în vedere etapa procesuală la care suntem și considerația acuzării că probele administrate sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția inculpatului, această măsură este necesară pentru a garanta o eventuală executare a unei sentințe și executare cu închisoarea”, a precizat Cernei.

Apărarea respinge acuzațiile. Avocații consideră că la etapa actuală, măsura este „disproporționată”.

Plahotniuc a lipsit de la ședința de azi, dar s-ar putea prezenta pe 23 martie, când încep dezbaterile judiciare, a precizat avocata fostului lider democrat Victoria Burduja.

Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia la sfârșitul lunii iulie 2025, iar la 25 septembrie a fost extrădat în Republica Moldova. La Chișinău, acesta a fost plasat în arest preventiv în penitenciarul nr. 13 din capitală. Măsura arestului a fost prelungită de mai multe ori.

Plahotniuc figurează ca inculpat în mai multe dosare penale, cel mai sonor dintre acestea fiind cel privind furtul miliardului. Potrivit datelor procuraturii, Plahotniuc, prin intermediul unor companii controlate de Șor, ar fi obținut 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro din banii furați. Acest dosar a fost transmis de procuratură în instanță în iulie 2023.

Despre furtul unui miliard de euro din trei bănci moldovenești — Banca de Economii, Banca Socială și Unibank — s-a aflat la sfârșitul lunii noiembrie 2014. Ulterior, Banca Națională a introdus administrare specială în aceste bănci, iar apoi autoritățile au decis lichidarea lor (băncile se află până în prezent în proces de lichidare). Tot atunci, Banca Națională a acordat acestor bănci credite garantate de Guvern, în aceeași sumă care a fost furată (aproximativ 14 miliarde de lei sau, la cursul de atunci, 1 miliard de euro). Potrivit explicațiilor autorităților, creditele au fost necesare pentru a preveni panica pe piața bancară. În contul acestei datorii, Guvernul a emis și a transmis Băncii Naționale obligațiuni de stat în valoare de 13,3 miliarde de lei, cu o rată a dobânzii de 5% anual, pe care s-a angajat să le răscumpere în termen de 25 de ani. Aceste sume au fost incluse în datoria publică. Împreună cu dobânzile, pe parcursul celor 25 de ani, suma va ajunge la 24,5 miliarde de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
presedinte.md

Cel mai înalt oficial militar al NATO, în Moldova. S-a întâlnit cu președinta Maia Sandu

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO – cel mai înalt oficial militar al Alianței care se află în vizită în Moldova. Discuțiile s-au axat pe securitatea regională, cooperarea în domeniul apărării și sprijinul NATO pentru consolidarea capacităților Republicii Moldova, inclusiv în domeniul securității cibernetice. Autoritățile au reafirmat continuarea cooperării cu NATO, cu respectarea neutralității constituționale.

Președinția precizează că vizita Amiralului are loc în contextul cooperării de peste 30 de ani dintre Republica Moldova și NATO, inițiată prin aderarea țării noastre la Parteneriatul pentru Pace.

Instituția prezidențială anunță că, o atenție „deosebită” a fost acordată amenințărilor din spațiul cibernetic și informațional. Președinta Maia Sandu și-a exprimat, în acest context, recunoștința față de sprijinul concret oferit de NATO în domeniul securității cibernetice și a reafirmat că „o Moldovă capabilă să răspundă acestor provocări este o Moldovă care își protejează cetățenii și contribuie la stabilitatea întregii regiuni”.

Oficialii NATO au apreciat, la rândul lor, conform comunicatului citat, contribuția Republicii Moldova la securitatea regională, „atât prin rolul său de vecin stabil, democratic și prietenos Ucrainei, cât și prin participarea militarilor moldoveni în misiuni internaționale de menținere a păcii, precum cea din Kosovo”.

„Republica Moldova rămâne angajată să aprofundeze cooperarea cu NATO, respectând neutralitatea constituțională, în beneficiul direct al cetățenilor săi și al securității europene”, transmite Președinția.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Colaj NM

„Democrația Acasă” a cerut anchetă parlamentară pe cazul Vartic și audierea martorilor. PAS: „Nu țin minte când am auzit ultima dată prostie mai mare în Parlament”

Fracțiunea partidului „Democrația Acasă” a propus crearea unei comisii parlamentare de anchetă pe cazul morții Ludmilei Vartic. Majoritatea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a votat împotrivă. Înainte de aceasta, deputata PAS și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut deputaților să nu politizeze cazul și a menționat că susține ideea audierilor publice pe cazul sistemic și fenomenul violenței contra femeilor. Situația a avut loc la ședința Parlamentului din 20 martie. La aceeași ședință, toți deputații au ținut un minut de reculegere în memoria Ludmilei Vartic.

Propunerea „Democrația Acasă”

În debutul ședinței Parlamentului, deputata Ana Țurcan-Oboroc a propus includerea pe ordinea de zi a unui proiect pentru crearea unei comisii de anchetă, destinată elucidării circumstanțelor decesului Ludmilei Vartic. „Scopul comisiei este de a audia părțile implicate și martorii, luând în considerație că martorii sunt intimidați. (…) Doi – studierea legislației în vigoare, în vederea înăspririi pedepsei pentru comiterea actelor de violență în familie și anumite interdicții de a ocupa ulterior funcții publice. Trei – monitorizarea și auditul Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie”, a adăugat parlamentara.

Reacția PAS

Doina Gherman a spus că, pe cazul Ludmilei Vartic, „lucrează cu efort maxim și cu diligență” toate instituțiile și organele responsabile. „Din păcate, vedem că tot mai multe voci, tot mai mulți deputați, devin foarte vocali. Nu este un caz singular, și vorbesc asta de ani de zile. Fenomenul violenței împotriva femeilor și fetelor și a violenței în familie este un fenomen și o tragedie națională. 73% din femeile din țara noastră suferă de violență psihologică. (…) Trei din patru femei sunt bătute, umilite, abuzate, hărțuite în propria casă. Ce ați făcut voi, colegilor din opoziție, până acum, în sensul de a preveni astfel de fenomene și de a sensibiliza opinia publică? Ce ați făcut atunci când am votat și am ratificat Convenția de la Istanbul, care este instrumentul de bază în prevenirea și protecția victimelor? Ați părăsit sala. Ce au făcut alți colegi din opoziție? Au tăcut mâlc, pentru că niciodată nu a fost popular pentru imaginea politică să vorbești despre asemenea cazuri tragice. Acum, faceți rând pentru declarații, din păcate, politice”, a adăugat Gherman.

Gherman a spus că susține să aibă loc, pe platforma parlamentară, audieri publice pe cazul sistemic și pe fenomen. „Nu este corect să facem comisie de anchetă pe un caz izolat, pe un caz singular. Apelul meu este către comisia protecție socială, sănătate și familie – instituțional, să demareze procedura de organizare a audierilor publice pe platforma comisiei parlamentare, unde să participe deputați din toate forțele politice. (…) Să nu politizăm acest caz. (…) Sunt copiii la mijloc, sunt oameni care, în continuare, sunt în mare pericol. (…) Rog foarte mult să încetăm să ne dăm cu părerea și să speculăm, să comentăm lucruri care nu sunt adevărate. (…) Totodată, demarăm audierile publice”, a adăugat Gherman.

Între timp, deputatul PAS, Radu Marian, a scris pe rețelele de socializare că „unii deputați din opoziție nu au bun-simț elementar”. „Nu țin minte când am auzit ultima dată prostie mai mare în Parlament. O deputată de la democrația acasă a propus să facem comisie de anchetă pe moartea Ludmilei Vartic și să „audiem martorii”. Vă dați seama? Să audiem în Parlament mama, rudele, cei doi copii în văzul camerelor, întregii țări. Deci să-i treacă Parlamentul printr-un calvar de nedescris, de parcă nu e suficientă suferința pe care au avut-o până acum”, a adăugat acesta.

Supusă votului, inițiativa „Democrația Acasă” a fost susținută doar de 35 de deputați. Majoritatea deputaților PAS, 53, au votat împotrivă.

Ulterior, toți deputații prezenți în sală au ținut un minut de reculegere în memoria Ludmilei Vartic, la propunerea parlamentarului „Democrația Acasă” Alexandru Verșinin.

***

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din capitală. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, în care Dumitru Vartic are statut de bănuit. Până acum, în cadrul cauzei penale au fost audiați peste 30 de martori, printre care foști colegi și prieteni ai victimei. Recent, prin ordinul procurorului general, cauza penală a fost retrasă din gestiunea Procuraturii Hîncești și transmisă pentru examinare la Chișinău. 

Dumitru Vartic a respins acuzațiile din spațiul public.

noi.md

Scrisoarea de adio a Ludmilei Vartic a fost scursă în presă. Soțul său confirmă autenticitatea

Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești, Dumitru Vartic, confirmă că scrisoarea scursă joi, 19 martie, în spațiul public aparține soției sale, Ludmila Vartic, care a decedat după ce ar fi căzut de la înălțime. El a precizat că mesajul, pe care l-a numit unul „de adio”, se regăsește printre materialele dosarului privind moartea femeii. Din motive de etică și deontologie, NM nu va publica biletul respectiv.

Un canal de Telegram afiliat oligarhului fugar Ilan Șor a publicat una dintre scrisorile Ludmilei Vartic, susținând că aceasta ar fi ultima pe care femeia ar fi scris-o înainte de deces.

În scrisoarea atribuită Ludmilei Vartic se menționează că nu mai vede sens în a continua și că simte că nimeni nu ar avea nevoie de ea. În același timp, femeia se învinovățește pe sine însăși de evenimentele care au avut loc de-a lungul timpului. Totodată, aceasta a mai menționat că își iubește soțul și copiii și le cere să o ierte pentru „gestul făcut”.

Dumitru Vartic a confirmat autenticitatea scrisorii, pe care a numit-o una „de adio”.

În condițiile în care acest document a devenit public, confirm că scrisoarea a fost scrisă de soția mea și se regăsește anexată la materialele dosarului penal”, a transmis bărbatul pe Facebook.

El a mai precizat că nu cunoaște cine a scurs în spațiul public scrisoarea.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din capitală. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins de mai multe ori acuzațiile din spațiul public, iar pe 17 martie a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Hîncești.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, în care Dumitru Vartic are statut de bănuit. Până acum, în cadrul cauzei penale au fost audiați peste 30 de martori, printre care foști colegi și prieteni ai victimei.

Recent, prin ordinul procurorului general, cauza penală a fost retrasă din gestiunea Procuraturii Hîncești și transmisă pentru examinare la Chișinău.

Pe 9 martie, pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Imagine simbol/«Шор»

Cadouri de Anul Nou, cumpărate din… fondul de rezervă. Dosar penal în Găgăuzia

Inspectoratul de Poliție Comrat a pornit un proces penal pentru exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu de către persoane cu funcții de răspundere din cadrul Comitetului Executiv al Găgăuziei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, dosarul a fost inițiat după ce oamenii legii au fost sesizați cu privire la posibile acțiuni ilegale comise de funcționari.

Datele preliminare arată că, în perioada anilor 2024–2025, persoane responsabile ar fi dispus alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă al bugetului autonomiei pentru cheltuieli care nu ar ține de circumstanțe excepționale sau imprevizibile, contrar destinației legale a acestui fond.

IGP precizează că este vorba inclusiv despre alocarea a peste 780 de mii de lei pentru procurarea cadourilor de Anul Nou, cheltuieli care urmau să fie planificate și aprobate în buget în mod ordinar.

„Prin aceste acțiuni există suspiciunea modificării nelegale a destinației mijloacelor bugetare și cauzării unui prejudiciu material în proporții mari”, precizează IGP.

Cauza penală a fost transmisă Procuraturii UTA Găgăuzia, cu propunerea de a fi remisă spre investigare organului competent: Centrul Național Anticorupție.

Deocamdată, nu este clar cine sunt persoanele vizate în acest dosar. Precizăm însă că, în perioada la care se referă ancheta, Comitetul Executiv al Găgăuziei era condus de bașcana Evghenia Guțul, condamnată în vara anului 2025 pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: