Moldova a preluat activele Lukoil de la Aeroportul Chișinău. De unde vom procura kerosenul

Aeroportul Internațional Chișinău a preluat în administrare, cu titlu gratuit, terminalul petrolier al companiei Lukoil, în baza unui contract de comodat semnat pe 12 noiembrie. Procesul de predare-primire a avut loc a doua zi, pe 13 noiembrie, anunță ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Potrivit oficialului, acordul permite continuarea livrărilor de kerosen către sectorul avia și reprezintă o măsură de urgență, în condițiile riscului ca, din 21 noiembrie, Lukoil să nu mai poată furniza și opera terminalul.

Pentru a asigura rezervele necesare, autoritățile anunță că au negociat cu o companie românească livrarea de combustibil către Aeroportul Chișinău, exportul urmând să fie aprobat în cursul zilei.

„În această perioadă, Aeroportul Internațional Chișinău va fi responsabil de operarea terminalului petrolier. Etapa următoare va fi cumpărarea de către AIC a activelor și infrastructurii aeroportuare din proprietatea Lukoil”, a mai precizat Junghietu.

În prezent, Lukoil deține circa 100 de stații PECO în Republica Moldova. Ministrul Energiei dă asigurări că, în ciuda situației din jurul companiei petroliere ruse, supusă sancțiunilor SUA, Moldova este asigurată cu combustibil și stocurile sunt stabile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Un biciclist, spulberat de o mașină pe bd Dacia din capitală. La volan era o șoferiță de 31 de ani

Un biciclist în vârstă de 43 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de un automobil pe bulevardul Dacia din capitală. Accidentul s-a produs astăzi, 26 octombrie, anunță Inspectoratul General al Poliției.

Conform informațiilor preliminare, o femeie în vârstă de 31 de ani, aflată la volanul unei Toyota, a lovit bărbatul care se deplasa cu bicicleta pe carosabil. În urma traumatismelor suferite, acesta a decedat la fața locului.

Șoferița a fost testată alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.

IGP precizează că pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele accidentului.

Oamenii legii precizează că informațiile sunt preliminare și pot fi actualizate în funcție de rezultatele investigațiilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: