Moldova Electronics Forum 2026: De la soluții pentru orașe la integrarea în lanțurile valorice UE

Cea de-a cincea ediție a Moldova Electronics Forum, desfășurată la 1 octombrie la Tekwill, în cadrul Moldova Business Week 2026, a reunit peste 100 de reprezentanți ai companiilor din industria electronică, instituțiilor publice, mediului academic, instituțiilor de profil și organizațiilor internaționale.

În centrul discuțiilor s-au aflat aplicarea mai largă, în Republica Moldova, a competențelor și soluțiilor dezvoltate de industria electronică, creșterea competitivității produselor fabricate în țară și integrarea companiilor în lanțurile valorice europene.

Industria electronică este inclusă printre cele șase sectoare prioritare ale Programului de Dezvoltare Industrială 2024-2028. Oleg Bivol, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a subliniat importanța inovării, scalării și internaționalizării pentru următoarea etapă de dezvoltare a sectorului, precum și a creării unor produse și tehnologii capabile să intre pe piața unică europeană.

Tehnologii pentru orașe și comunități

Panelul Smart People. Smart City. Smart Country a fost dedicat modului în care tehnologiile dezvoltate de industria electronică pot fi aplicate în administrarea localităților, în transport, siguranță urbană, monitorizarea mediului și servicii publice.

Un exemplu concret a fost municipiul Edineț. Constantin Cojocari, primarul municipiului, a prezentat experiența aplicării conceptului Smart City într-un oraș de dimensiuni mici.

În cadrul unui proiect pilot au fost introduse opt autobuze și 18 stații dotate cu elemente electronice, panouri informative și sisteme inteligente de plată. Orașul utilizează și soluții pentru monitorizarea temperaturii, umidității și poluării aerului, pentru siguranța urbană, citirea datelor la distanță și gestionarea infrastructurii comunale. Proiectul a inclus și programe educaționale pentru copii, pornind de la ideea că un oraș inteligent depinde nu doar de tehnologie, ci și de oamenii care o folosesc.

Standardizarea ca parte a accesului pe piața europeană

Discuțiile despre aplicarea tehnologiilor în comunități au fost urmate de o sesiune dedicată standardizării și integrării Republicii Moldova în lanțurile valorice europene.

La discuție au participat Christian Marian, membru al Consiliului Tehnic pentru Germania și delegat permanent la CENELEC, Nadejda Diaconu, șefa Direcției dezvoltare și cooperare din cadrul Institutului de Standardizare din Moldova, și Anatolie Guzun, șeful Direcției evaluarea produselor și conformitate din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații.

Participanții au discutat despre trecerea Republicii Moldova de la simpla adoptare a standardelor europene la participarea directă la elaborarea acestora. Statutul de membru cu drepturi depline al CEN și CENELEC extinde posibilitățile companiilor și organizațiilor de profil de a participa la sistemul european de standardizare și de a contribui la elaborarea cerințelor care vor defini condițiile de acces și de activitate pe piața UE.

Pentru companii, partea practică a acestui proces începe încă din etapa de proiectare a produsului. Standardele, evaluarea conformității și cerințele de certificare trebuie luate în considerare înainte ca produsul să ajungă în faza de lansare pe piață.

Competitivitatea începe din etapa de proiectare

Într-un alt panel, discuțiile s-au concentrat pe accesul pe piața europeană din perspectiva companiilor și pe modalitățile de creștere a competitivității produselor fabricate în Republica Moldova.

Reprezentanții sectorului electronic au discutat despre provocările întâmpinate la intrarea pe piața UE. Printre principalele teme s-au aflat respectarea standardelor, certificarea, alegerea componentelor conforme și adaptarea produsului la cerințele pieței țintă. Toate aceste elemente trebuie luate în considerare încă din etapa de proiectare.

O altă temă a fost adaptarea portofoliului de produse și a piețelor țintă la noile condiții. În același timp, companiile pot menține în Republica Moldova echipele de ingineri și activitățile de cercetare și dezvoltare, iar soluțiile create aici pot fi ulterior extinse, adaptate pentru noi clienți și lansate pe alte piețe.

Mai multă valoare adăugată creată în Republica Moldova

Necesitatea de a crea mai multă valoare adăugată în Republica Moldova s-a regăsit în mai multe dintre discuțiile forumului. Pentru dezvoltarea industriei contează nu doar participarea în lanțurile valorice internaționale, ci și păstrarea și dezvoltarea competențelor inginerești, a activităților de cercetare și dezvoltare și a capacității de a crea produse cu o valoare adăugată mai mare.

În mesajul său de deschidere, Elena Maevski, directoare executivă a ACEM, a formulat această direcție astfel: „Moldova Electronics Forum nu este doar despre electronică. Este despre cum construim o industrie capabilă să reziste, să se adapteze și să crească. Este despre cum trecem de la simpla participare în lanțurile valorice internaționale la crearea unei valori tot mai mari aici, în Republica Moldova.”

Discuțiile din cadrul MEF 2026 au arătat că dezvoltarea în continuare a industriei electronice depinde de mai multe elemente care trebuie să funcționeze împreună: competențe tehnologice, înțelegerea cerințelor piețelor, standardizare și certificare, capacitatea de adaptare a produselor și posibilitatea de a păstra în Republica Moldova activitățile cu un nivel ridicat de complexitate și expertiză.

Moldova Electronics Forum este organizat începând cu anul 2022, iar agenda sa evoluează odată cu industria – de la prezentarea capacităților sectorului la discutarea unor soluții concrete, a competitivității, integrării europene și aplicării tehnologiilor dezvoltate în Republica Moldova.

Moldova Electronics Forum 2026 a fost organizat de Asociația Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM), în cadrul Moldova Business Week 2026.

Evenimentul a fost organizat cu suportul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, implementat de GIZ Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Коллаж NewsMaker

Accident fatal în raionul Ungheni: un bărbat a murit după ce mașina sa s-a ciocnit cu un camion

Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui accident rutier produs în localitatea Pîrlița, raionul Ungheni, pe 31 octombrie. Mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un camion care transporta materiale de construcție. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit IGP, preliminar, șoferul automobilului de model Skoda ar fi pierdut controlul volanului din motive care urmează să fie stabilite și a ajuns pe contrasens, unde s-a tamponat cu camionul condus de un bărbat de 41 de ani.

În urma impactului, șoferul Skodei a fost transportat la spital, însă a decedat din cauza traumatismelor suferite.

Șoferul camionului a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

pexels.com

Un cetățean a scos la iveală atacul cibernetic din Moldovei. Noi detalii despre scurgerea masivă de date

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a făcut publice noi detalii despre atacul cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale din Republica Moldova. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a explicat prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la datele cu caracter personal ale cetățenilor, ce deficiențe de securitate au făcut posibil acest lucru și cum au descoperit autoritățile atacul. Totodată, agenția admite că persoanele afectate ar putea să nu fie informate individual.

Cum au descoperit autoritățile atacul cibernetic

Potrivit AGE, pe 22 octombrie, un cetățean a sesizat instituția după ce a observat o accesare suspectă a datelor sale cu caracter personal în istoricul accesărilor din EVO Cabinet. În aceeași zi, autoritățile au identificat o activitate neobișnuită în serviciile digitale guvernamentale și în solicitările de acces la date.

Analiza ulterioară a jurnalelor tehnice a arătat că acțiunile neautorizate începuseră mai devreme. Conform datelor preliminare, atacatorii au încercat să extragă date cu caracter personal în perioada 19–23 octombrie. AGE a precizat că ora exactă la care au început să fie exploatate vulnerabilitățile, precum și circumstanțele în care a fost descoperit atacul, sunt încă stabilite în cadrul investigației.

Prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la date

Printre serviciile guvernamentale vizate de atacul cibernetic se numără serviciul electronic al Agenției Naționale a Arhivelor și serviciul Agenției Servicii Publice (ASP) pentru programarea la examenele de obținere a permisului de conducere.

Potrivit AGE, investigația preliminară a scos la iveală deficiențe în ceea ce privește controlul accesului la date și verificarea informațiilor de autentificare în anumite sisteme. Aceste vulnerabilități le-au permis atacatorilor să transmită automat solicitări și să obțină datele cu caracter personal ale altor persoane.

Verificările au fost extinse și asupra altor componente și servicii electronice. Din acest motiv, pe 23 octombrie, autoritățile au decis să deconecteze preventiv 82 de servicii guvernamentale, peste 30 de sisteme informaționale și panouri administrative.

AGE a refuzat să ofere detalii tehnice despre vulnerabilitățile identificate, invocând faptul că investigația este în desfășurare și că dezvăluirea acestora ar putea crea riscul repetării atacului.

Au fost verificate sistemele înainte de atac?

Agenția a răspuns și la întrebările privind efectuarea unor audituri independente de securitate informațională și a testelor de penetrare asupra sistemelor vizate, data celor mai recente verificări, eventualele vulnerabilități identificate de specialiști și măsurile luate pentru remedierea acestora.

AGE a comunicat că sistemele informaționale guvernamentale sunt supuse periodic verificărilor de securitate, inclusiv cu implicarea specialiștilor din domeniu. Potrivit instituției, înainte de incident, verificările nu au identificat vulnerabilități critice care să indice riscurile materializate în timpul atacului.

Totuși, Agenția nu a precizat dacă au fost efectuate anume audituri independente, când au avut loc ultimele verificări și dacă specialiștii au identificat alte vulnerabilități, mai puțin grave. AGE a mai menționat că evoluția amenințărilor cibernetice, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale, impune îmbunătățirea continuă a mecanismelor de protecție.

„În urma identificării incidentului, AGE, în colaborare cu instituțiile responsabile de securitate cibernetică, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, a inițiat verificări suplimentare ale serviciilor și sistemelor informaționale. Totodată, în procesul de testare și identificare a eventualelor vulnerabilități suplimentare a fost implicată și expertiza tehnică oferită de Orange Moldova, în baza unei colaborări pro bono. Rezultatele acestor activități vor fundamenta măsurile suplimentare de consolidare a securității sistemelor guvernamentale”, a comunicat AGE.

Cum vor fi informați cetățenii afectați

Potrivit estimărilor preliminare ale AGE, în perioada 19–23 octombrie, atacatorii au transmis solicitări care au vizat aproximativ un milion de numere de identificare de stat (IDNP). Indicii privind accesarea neautorizată a datelor au fost identificați în cazul a aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Instituția a subliniat că cifrele sunt preliminare, iar numărul exact al cetățenilor ale căror date au fost efectiv extrase nu este deocamdată cunoscut. Totodată, categoriile de informații care ar fi putut fi compromise diferă de la o persoană la alta. În prezent, specialiștii analizează jurnalele tehnice și datele care ar fi putut ajunge în posesia atacatorilor, pentru a stabili numărul persoanelor afectate și tipurile de informații divulgate.

Întrebată cum vor fi informați cetățenii, AGE a comunicat că analizează mecanismele de notificare prevăzute de lege. Printre acestea se numără și posibilitatea aplicării unei prevederi care permite înlocuirea notificărilor individuale cu informarea publică, în cazul în care contactarea fiecărei persoane afectate ar presupune eforturi disproporționate. Legea prevede însă că informarea publică trebuie să fie la fel de eficientă ca notificarea individuală.

Pe de altă parte, pe 30 octombrie, AGE a anunțat public că lucrează la elaborarea unui mecanism de notificare individuală a persoanelor afectate. În răspunsul scris, agenția a precizat că modalitatea finală de informare va fi stabilită în funcție de rezultatele investigației, evaluarea riscurilor și responsabilitatea instituțiilor care prelucrează date cu caracter personal.

Anterior, avocatul Vadim Vieru a explicat pentru NM că, în opinia sa, statul dispune de suficiente posibilități pentru a informa individual cetățenii, inclusiv prin intermediul platformelor EVO și MCabinet, precum și al datelor de contact din registrele de stat. Acesta a subliniat că fiecare persoană afectată trebuie să fie informată despre ce s-a întâmplat cu datele sale cu caracter personal, care sunt posibilele consecințe și ce măsuri au întreprins autoritățile. În opinia avocatului, lipsa unei notificări corespunzătoare ar putea constitui, în sine, o încălcare a legii.

Ce măsuri au fost luate după atac

AGE a comunicat că, pe 26 octombrie, a informat Banca Națională a Moldovei despre incident. În ziua următoare, instituția a transmis notificări autorităților publice care furnizează date prin intermediul platformei MConnect, solicitându-le să verifice accesările suspecte, să analizeze jurnalele tehnice și să adopte măsuri suplimentare de securitate.

Pentru protejarea persoanelor în vârstă și a altor categorii vulnerabile, autoritățile intenționează să distribuie recomandări privind identificarea și prevenirea tentativelor de fraudă prin diverse canale, inclusiv prin intermediul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor din localitățile rurale.

Agenția a oferit detalii și despre tentativele ulterioare de atac, care au fost blocate de autorități pe 25 și 27 octombrie. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă în spatele acestor incidente s-au aflat aceiași atacatori. AGE a precizat că amenințarea persistă, iar specialiștii continuă să înregistreze tentative de atac. Până în prezent, nu au fost identificate noi cazuri de extragere neautorizată a datelor cu caracter personal în urma acestor tentative.

Amintim că, în această săptămână, Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale. Atacatorii ar fi putut obține date cu caracter personal asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri, iar autoritățile au avertizat că informațiile ar putea fi folosite de escroci. NM a adunat AICI principalele informații despre incident și a explicat cum pot afla cetățenii dacă datele lor au fost compromise, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și dacă acestea pot solicita despăgubiri.

Reuters/Alexey Pavlisjak

750 de persoane au fost evacuate din Oleşki, orașul ucrainean aflat sub ocupație rusă din 2022

750 de locuitori ai orașului Oleşki, din regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupație rusă din 2022, au fost evacuați în cadrul misiunii umanitare desfășurate în timpul unui armistițiu local, negociat cu medierea primei doamne a SUA, Melania Trump. O parte dintre evacuați, care au ales să ajungă pe teritoriul controlat de Kiev, au sosit sâmbătă, 31 octombrie, în orașul Gomel din Belarus, de unde urmează să fie transportați în Ucraina.

Potrivit publicației Meduza, încheierea misiunii umanitare a fost anunțată pe 30 octombrie de ombudsmanii pentru drepturile omului din Rusia și Ucraina, Iana Lantratova și Dmitro Lubineț. Lantratova a precizat că operațiunea s-a desfășurat fără incidente.

Convoiul umanitar a fost format din 25 de autobuze, nouă ambulanțe și vehicule speciale destinate transportării persoanelor imobilizate la pat. Locuitorii au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să plece în Rusia sau în teritoriile controlate de Ucraina.

Persoanele care au ales să ajungă în teritoriile controlate de Kiev au fost transportate inițial cu autobuzele până în orașul Anapa, din sudul Rusiei. Ulterior, acestea au fost transportate cu avionul la Gomel, în Belarus.

Potrivit liderului fracțiunii parlamentare „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, toate cele patru aeronave care transportau locuitori din Oleşki au aterizat deja la Gomel. Acesta a anunțat că evacuații, împreună cu delegația ucraineană, urmau să ajungă în Ucraina în câteva ore.

Operațiunea a fost posibilă în urma unui acord privind încetarea temporară a focului în zona orașului Oleşki, încheiat cu medierea primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.

Armistițiul a intrat în vigoare în dimineața zilei de 27 octombrie și urmează să expire în seara zilei de 1 noiembrie. În această perioadă, cele două părți au permis desfășurarea operațiunii de evacuare, precum și livrarea ajutoarelor umanitare pentru persoanele care au ales să rămână în oraș.

Oleşki se află în partea regiunii ucrainene Herson controlată de Rusia. Orașul s-a confruntat cu o criză umanitară, pe fondul războiului și al dificultăților de aprovizionare cu alimente și medicamente.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: