Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, a scris pentru NM un editorial despre Moldova europeană ca proiect și obiectiv capabil să unească locuitorii țării și să le readucă speranța.
Acum două decenii – când opt țări din centrul și răsăritul continentului nostru, alături de Cipru și Malta, aderau la Uniunea Europeană – ideea că Republica Moldova ar putea vreodată să facă același pas nu părea deloc posibilă.
În timp ce la 1 mai 2004 în aceste state se ciocneau cupele de șampanie, realitatea noastră de zi cu zi era cu mult mai sumbră: sărăcie, corupție, familii despărțite de nevoia de a-și câștiga traiul pe alte meleaguri. O călătorie până la Paris, Berlin sau Varșovia însemna mai întâi de toate un drum la ambasadă, cu un teanc de acte, cu rânduri ce păreau interminabile. Și cu sentimentul amar că gardul misiunilor diplomatice reflecta, simbolic, o Cortină de Fier ce se mutase din inima Europei spre Est, separându-ne pe noi, moldovenii, de cei care aveau nu doar libertate de circulație, dar și o șansă reală și palpabilă spre o viață mai bună, în vreme ce țara noastră își căuta încă busola, direcția și orientarea.
Ca studentă în acei ani ai pesimismului adânc înrădăcinat în societatea noastră, mă întrebam care este rolul și misiunea generației noastre. Părinții și bunicii noștri ieșiseră în Piața Marii Adunări Naționale pentru a-și afirma identitatea, pentru dreptul de a-și vorbi limba și de a decide singuri asupra viitorului acestui pământ. Dar noi? Oriunde priveam, lumea căuta o cale individuală de scăpare, de ieșire, de fugă… Pentru că nicăieri nu se întrevedea luminița de la capătul tunelului.
Această luminiță a devenit mai mare și mai vizibilă atunci când asupra prietenilor și vecinilor noștri din Ucraina au început să cadă bombe și rachete. Când bătrâni, femei și copii au fost nevoiți să ia calea pribegiei, iar frica ne-a cuprins și pe noi, cei din Republica Moldova. Însă tot istoria (și psihologia) ne învață că, uneori, un șoc poate scoate o societate din amorțeală, așa cum dintr-o sperietură zdravănă oamenii adesea învață într-o clipă lecții pe care nu le-au însușit ani de-a rândul.
În acele momente, generația noastră, a celor care am căutat și așteptat vreme de decenii proiectul care să ne unească și să ne dea din nou speranță, s-a adunat în jurul singurului obiectiv care poate da astăzi sens cuvintelor lui Ștefan cel Mare, care amintea că Moldova este și trebuie să fie a urmaşilor noștri şi a urmaşilor urmaşilor noștri – pentru ca Moldova să dăinuie, ea trebuie să fie Europeană.
Așa cum a arătat că poate fi acum un an, când am găzduit 49 de lideri europeni la Bulboaca în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, eveniment ce va rămâne ca un adevărat moment de cotitură în drumul nostru european. Și când o Europă întreagă ne-a transmis, prin liderii săi, că nu suntem singuri și că familia europeană este gata să-și deschidă brațele pentru ca Republica Moldova să devină într-o bună zi, atunci când va fi gata, stat membru al Uniunii Europene.
Nu sunt doar simple cuvinte la ceas aniversar, ci realități trăite începând cu momentul depunerii cererii de aderare la Uniunea Europeană, pe 3 martie 2022. În ciuda crizelor prin care trecea țara noastră și care trebuiau depășite, sute de funcționari publici, alături de oameni din societatea civilă, din mediul de afaceri sau universități, colegi din parlament, au contribuit la redactarea chestionarelor ce au permis ca în luna iunie – în timp-record – Republica Moldova să primească, alături de Ucraina, statutul de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Această mobilizare exemplară, nemaiîntâlnită în administrația și societatea noastră, avea să continue și în lunile următoare, pe măsură ce ne grăbeam să îndeplinim acele recomandări de care depindea următorul pas istoric – începerea negocierilor de aderare. Și el s-a întâmplat, datorită deciziei solidare a țărilor UE, luată în decembrie anul trecut ca urmare a eforturilor noastre, dar și a deschiderii fără precedent a prietenilor și partenerilor noștri din statele membre ale UE.
Mobilizarea societății și a instituțiilor continuă și astăzi, în grupurile de lucru pentru fiecare capitol de negociere și care ne arată că noi, moldovenii, putem reuși orice ne propunem, dacă rămânem uniți, muncitori și dedicați unui obiectiv comun. Ba chiar putem fi mai rapizi, mai curajoși și mai ambițioși, dintr-un motiv simplu: nu avem luxul de a ne relaxa și nici timpul de a sta pe gânduri.
Ca să fim pregătiți pentru următoarea extindere a familiei europene, trebuie să accelerăm viteza nu doar a instituțiilor noastre, dar și a întregii societăți. Următorii ani trebuie valorificați la maximum, iar asta înseamnă să ne dorim și să realizăm schimbările care să ne transforme în bine viața și țara. Când destinația înseamnă Pace, Libertate, Siguranță și Prosperitate, nu putem încetini.
Dimpotrivă, trebuie să accelerăm pentru că avem datoria, la rândul nostru, să lăsăm în urmă o Moldovă Europeană cu care sa ne mândrim, în care să vrem să trăim noi și generațiile viitoare și care să poată face față oricăror provocări. Dar, mai ales, să construim o țară și o societate care să poată valorifica toate oportunitățile pe care ni le va oferi viitorul european. O țară din care oamenii să nu mai vrea să plece, chiar dacă nu mai este nevoie de viză.
Autor: Cristina Gherasimov,
Viceprim-ministră pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova
Opinia autorului poate să nu coincidă cu cea a redacției NM.
