Ministerul Culturii al Republicii Moldova

Moldova, România și Ucraina își unesc forțele: cultura Cucuteni–Trypillia, pe cale să ajungă în patrimoniul UNESCO

Republica Moldova, România și Ucraina își doresc includerea complexului cultural Precucuteni–Ariușd–Cucuteni–Trypillia în lista patrimoniului mondial UNESCO. La Chișinău, reprezentanții celor trei țări au semnat un memorandum care prevede crearea unor grupuri de lucru, care vor elabora dosarul de nominalizare transfrontalieră.

Inițiativa a fost oficializată la Chișinău prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere de către reprezentanții guvernelor celor trei țări. Conform Ministerului Culturii al Republicii Moldova, documentul prevede crearea unor grupuri de lucru comune, formate din experți, care vor elabora dosarul de nominalizare transfrontalieră. Ministerul a declarat că acest dosar va argumenta valoarea universală a culturii Cucuteni–Trypillia, pe baza siturilor arheologice reprezentative de pe teritoriul celor trei țări.

Potrivit ministerului, complexul cultural Precucuteni–Ariușd–Cucuteni–Trypillia, care s-a dezvoltat acum peste șapte milenii pe un teritoriu vast ce cuprinde astăzi România, Republica Moldova și Ucraina, este renumit pentru așezările sale de mari dimensiuni (mega-situri), pentru ceramica pictată de o complexitate artistică și pentru tehnologiile avansate pentru acea perioadă.

Conform Ministerului Culturii din România, complexul reprezintă un vast sistem de așezări, locuințe, sanctuare și artefacte datate între anii 5.050–3.200 î.Hr., aflate pe teritoriul României, Republicii Moldova și Ucrainei. Este considerat una dintre cele mai avansate și extinse culturi preistorice din Europa, cu un nivel ridicat de organizare socială, tehnologică și artistică.

Ministerul Culturii al Republicii Moldova
Ministerul Culturii al Republicii Moldova
Ministerul Culturii al Republicii Moldova

„S-a vorbit atât de mult despre necesitatea inițierii acestui dosar, încât ne-am spus la un moment dat: de ce să nu o facem?”, a declarat ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan.

„Cultura Cucuteni-Tripolia reprezintă una din cele mai însemnate manifestări ale civilizației europene vechi”, a comunicat ministrul Culturii din România, Demeter András István.

„Lucrând la această nominalizare, noi formăm poduri peste frontiere, bazate pe valorile noastre europene comune. Războiul rusesc împotriva Ucrainei a demonstrat cât de important este pentru securitatea națională să ne păstrăm identitatea și patrimoniul cultural”, a declarat ministra interimară a Ministrul interimar al Culturii și Comunicațiilor Strategice din Ucraina, Tatiana Berejnaia, într-o intervenție video.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: