Facebook/Igor Grosu

Moldova și Letonia vor să colaboreze în domeniul comunicării strategice și combaterii corupției. Grosu: Suntem interesați

Președintele Parlamentului Igor Grosu, aflat într-o vizită oficială la Riga, a avut pe 26 martie o întrevedere cu omologul său leton Daiga Mierina. Politicienii au discutat despre eurointegrarea țării noastre. Totodată, părțile au abordat și subiectul domeniilor de colaborare între Moldova și Letonia pentru a întări relațiile bilaterale: comunicarea strategică și securitatea informațională, consolidarea domeniului afacerilor interne și combaterea corupției.

Într-un mesaj pe Facebook, Igor Grosu a declarat că Daiga Mierina i-a transmis faptul că Letonia este un susținător „ferm” al țării noastre în calea spre aderarea la Uniunea Europeană.

Letonia se numără printre susținătorii fermi în parcursul nostru european și în efortul de a construi o societate prosperă pentru oamenii noștri din Republica Moldova. Acest mesaj de sprijin l-am primit și astăzi la Riga la întrevederea cu președinta Saeimalui Republicii Letonia, Daiga Mieriņa. Discuția pe care am avut-o demonstrează că buna tradiție a relațiilor dintre Republica Moldova și Republica Letonia continuă, în context, am mulțumit pentru votul acordat pentru deschiderea negocierilor de integrare europeană”, a menționat acesta.

Președintele Parlamentului a menționat că a abordat cu omologul său și subiectul proiectelor dintre Republica Moldova și Letonia.

Am vorbit despre inițiative concrete pentru a stimula relațiile bilaterale prin proiecte comune care fac Moldova mai puternică și mai avansată în aproximarea legislației naționale la cea europeană. Astfel, suntem interesați în preluarea bunelor practici în domenii precum comunicare strategică și securitate informațională, consolidarea domeniului afacerilor interne, combaterea corupției, în special în cadrul comisiilor rogatorii pentru a identifica și recupera bunurile furate și a sancționa persoanele care au jefuit statul și cetățenii Republicii Moldova. Avem o istorie similară și ne dorim să ne reîntâlnim în marea familie europeană”, a precizat politicianul.

Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu

Precizăm că, în perioada 25-26 martie, președintele Parlamentului efectuează o vizită oficială în capitala Letoniei, Riga, la invitația omoloagei sale Daiga Mieriņa. Pe lângă întrevederea cu Mierina, Grosu s-a întâlnit și cu moldovenii stabiliți la Riga. Pe agenada oficialului mai figurează întrevederi cu președintele Letoniei Edgars Rinkēvičs și prim-ministra Evika Siliņa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: