UNIAN

Moldovagaz cere ANRE să aprobe un tarif de 15,59 lei pentru consumatorii finali

Tariful la gaz pentru consumatorii finali ar putea crește până la 15,59 lei cu TVA inclus. O solicitare în acest sens a fost depusă de Moldovagaz către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pe 21 ianuarie.

„Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali de la 9 227 la 13 418 lei pentru o mie de metri cubi. Astfel, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie ridicat de la 10 196 la 14 437 lei pentru o mie de metri cubi, de presiune medie de la 8 586 la 12 827 de lei, de presiune înaltă de la 8 268 la 12 509 de lei pentru o mie de metri cubi”, precizează Moldovagaz.

În cazul rețelelor de transport gaze, tariful urmează să fie crescut de la 7 771 la 11 987 de lei pentru o mie de metri cubi în punctele de intrare, și de la 8 059 la 12 296 de lei în punctele de ieșire.

„Principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. Această decizie este în strictă conformitate cu legislația, ea va permite să fie acoperit integral prețul de achiziție și astfel se va asigura executarea condițiilor contractuale de plată față de furnizorul de gaze naturale”, explică Moldovagaz.

Potrivit calculelor SA „Moldovagaz”, tarifele noi urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022. Tariful pentru gazele naturale la prețuri reglementate se aprobă de ANRE într-o ședință deschisă.

Amintim că, în prezent, tariful pentru gazele naturale, cu TVA inclus, este de 11,08 lei. De asemenea, Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei. Mai exact, statul compensează primii 50 de metri cubi de gaze cu 4,3 lei din tariful de 11,08 lei. Pentru un consum între 50 și 150 de metri cubi de gaze, compensația este de 3,2 lei din tarif per metrul cub, consumatorul urmând să achite 7,9 lei metrul cub de gaze consumat. Iar cei care consumă mai mult de 150 de metri cubi vor achita costul gazului integral – cu 11,08 lei.

Pe 11 ianuarie, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că, dacă prețul de $647, cu care R. Moldova cumpără gaz din Federația Rusă în luna ianuarie se va menține și luna viitoare, tariful pentru consumatori ar putea crește până la 14,7 lei. 
Pe 20 ianuarie, Parlamentul a declarat stare de urgență în Moldova din cauza crizei de pe piața energetică. Iar directorul Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat că va cere ANRE majorarea tarifului pentru consumatorii casnici.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Chicu explică de ce a șters postarea în care a „mulțumit” Rusiei pentru dronele care au survolat Moldova

Deputatul „Alternativa” Ion Chicu susține că a șters postarea de pe Facebook în care se „mulțumea” Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova – mesaj ironic în rusă, conceput ca fiind din numele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) – pentru că ar fi fost interpretată greșit. El a spus că cei mai mulți internauți ar fi citit traducerea automată a platformei, în care nu mai apărea partea care atribuia declarația formațiunii de guvernământ, și s-a înțeles că el ar fi recunoscător că drone rusești au încălcat spațiul aerian național. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 2 iunie a emisiunii „Есть вопросы” de pe NewsMaker.

Am scris în rusă (postarea – n. r.), din numele PAS. Vă amintiți cum au împânzit țara în campania electorală cu aceste panouri galbene? Scriau ceva și semnau „PAS”. Exact așa am scris și eu. Ideea era că dronele rusești, toate aceste provocări, îi ajută pe cei de la PAS, deoarece ei își construiesc politica pe rusofobie. (…) Ulterior, peste câteva minute văd că vin reacții, mi-au fost trimise capturi de ecran. Se pare că majoritatea alor noștri nu cunosc limba rusă, iar dedesubt apare traducerea în limba română, deja fără mențiunea că a fost din numele PAS. Și reiese că Chicu se bucură de drone. Iar atunci când tu înțelegi că oamenii nu înțeleg și interpretează greșit, clar că ștergi. (…) Clar că PAS a folosit acest lucru”, a declarat Ion Chicu.

Amintim că, pe 13 mai, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, intrând din direcția Ucrainei și traversând țara de la nord la sud, de la raionul Ocnița până în zona Giurgiulești. Spațiul aerian a fost temporar închis, iar Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, calificându-l drept „o încălcare inadmisibilă a suveranității și integrității teritoriale” a Moldovei.

În acest context, Ion Chicu a publicat pe Facebook un mesaj cu textul: „Ne exprimăm recunoștința profundă Rusiei pentru încălcările frecvente ale spațiului nostru aerian de către Shahed-urile voastre. Faceți o treabă grozavă cu noi!”, semnat „/PAS/”. La scurt timp, însă, parlamentarul a șters publicația. Ulterior, el a declarat că postarea reprezenta o ironie la adresa PAS, nu o mulțumire reală adresată Rusiei.

Postarea a generat un val de reacții critice. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a condamnat mesajul în cadrul ședinței plenare din 14 mai.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: