Mai multe instituții publice din Sângerei vor fi primi căldură conform unui grafic. Cum comentează Moldovagaz?

Școlile, grădinițele, un spital și o policlinică din raionul Sângerei vor fi încălzite doar câte jumătate de zi. Cu o solicitare în acest sens a venit Nord Gaz-Sângerei către Consiliulul raional, pe 19 octombrie. Propunerea vine în legătură cu instituirea stării de alertă în sectorul gazelor naturale.

Tudor Tutunaru
Sursa foto: Tudor Tutunaru

Pe de altă parte, „Moldovagaz” declară că astfel de apeluri de la conducerea unor filiale ale companiilor de distribuție a gazelor nu reflectă poziția generală a întreprinderii și nu ar trebui percepute la propriu.

„În apelurile companiilor de distribuție a gazelor se menționează despre dreptul operatorilor sistemelor de distribuție de a limita sau, în cazuri excepționale, de a deconecta locurile de consum gaze în situații de urgență pe piața gazelor naturale, precum și în cazurile de perturbare a regimului de funcționare a obiectelor sistemului de gaze naturale”, precizează Moldovagaz, printr-un comunicat.

În pofida deficitului de gaze naturale, problema deconectării consumatorilor de la rețea, în special a celor din categoria protejată, nu ar trebui considerată ca un scenariu realist, remarcă Moldovagaz.

„În același timp, îndemnul recent al SA „Moldovagaz” către consumatorii săi de a optimiza, în măsura posibilităților, consumul de gaze naturale rămâne extrem de relevant. Nu în ultimul rând, acesta vizează întreprinderile industriale (consumatorii noncasnici), pe care le rugăm să respecte cu strictețe volumele contractuale zilnice și lunare de consumul de gaze naturale, anunțate anterior”, se mai arată în comunicat.

De menționat că premierul Natalia Gavriliță a declarat în cadrul unei conferință de presă, din 19 octombrie, că Moldova va avea gaz, însă nu se cunoaște la ce preț.  Totodată, oficiala a informat că Guvernul inițiază procesul de achiziționare a gazului din „surse alternative”. Între timp, vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, și Ruslan Bolboceanu, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, vor întreprinde o vizită de lucru la Moscova pe 21 octombrie. Oficialii se vor întâlni cu șeful-adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitrii Kozak.

Amintim că, pe 13 octombrie, a fost declarată stare de alertă pe piața gazelor naturale, după ce autoritățile nu au reușit să încheie un nou contract cu Gazpromul.

Contractul precedent dintre Gazprom și Moldovagaz a expirat în data de 30 septembrie. La începutul lunii octombrie, părțile au convenit să prelungească înțelegerea cu o lună, însă la un preț de $790 pentru 1000m3 de gaz, și nu de $200, cum prevedea acordul precedent.

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

energie.gov.md

Culoar prioritar la vamă pentru echipamentele energetice. Măsuri în Moldova pentru dezvoltarea capacităților de energie electrică

Autoritățile competente vor examina cu prioritate investițiile în producerea și stocarea energiei electrice. De asemenea, Serviciul Vamal va institui un culoar prioritar pentru vămuirea echipamentelor energetice. Măsurile au fost aprobate de Comisia Națională de Management a Crizelor, din subordinea premierului, la propunerea Ministerului Energiei. Printre alte măsuri se numără prelungirea avizelor de racordare pentru proiectele aflate în construcție, precum și accelerarea punerii în funcțiune a centralelor eoliene și fotovoltaice.

Potrivit Ministerului Energiei, măsurile au ca scop accelerarea dezvoltării capacităților interne de producere și stocare a energiei electrice, în contextul deteriorării situației de pe piețele energetice regionale și internaționale.

Potrivit uneia dintre măsuri, autoritățile competente vor examina cu prioritate investițiile importante pentru securitatea statului, care vizează proiecte de producere și stocare a energiei electrice.

O altă măsură prevede că, pe perioada stării de alertă, centralele eoliene și fotovoltaice care includ sisteme de stocare amplasate în aceeași locație vor fi exceptate de la procedura de autorizare a noilor capacități de producere. Pentru aceasta va fi necesară doar informarea prealabilă a comisiei de autorizare.

Totodată, a fost instituit un mecanism pentru prelungirea avizelor de racordare și depunerea garanțiilor financiare aferente acestora, în cazul proiectelor eoliene, fotovoltaice și de stocare ale căror avize au expirat în luna iulie sau expiră pe durata stării de alertă. Măsura se aplică investitorilor.

De asemenea, proiectele aflate într-un stadiu avansat de construcție vor beneficia de un regim special, prin posibilitatea prelungirii cu până la trei luni a avizului de racordare, fără dreptul unei noi prelungiri, cu condiția asumării în scris a punerii în funcțiune în termenul stabilit a instalației construite.

O altă măsură vizează dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei electrice. Pentru instalațiile cu o putere de cel puțin 1 MW și o capacitate mai mare de 2 MWh, operatorii de sistem vor putea elibera avize de racordare în condiții flexibile, în limita unei capacități totale de 200 MW, în zonele în care rețeaua permite acest lucru. Mecanismul prevede posibilitatea limitării temporare a injecției în rețea în cazul congestiilor, precum și stabilirea unor intervale orare pentru încărcarea instalațiilor de stocare.

De asemenea, Serviciul Vamal va institui un culoar prioritar pentru vămuirea echipamentelor destinate proiectelor de energie regenerabilă și stocare, inclusiv generatoare, transformatoare, invertoare, sisteme de stocare, celule de racordare și cabluri, în baza listei codurilor tarifare transmise de Ministerul Energiei.

***

Amintim că, pe 26 august, starea de alertă în sectorul energetic și starea de alertă hidrologică au fost prelungite cu încă 30 de zile. Măsura va intra în vigoare începând cu 27 august.

Potrivit Guvernului, în sectorul energetic, starea de alertă permite monitorizarea permanentă a stocurilor de carburanți și a livrărilor din import, eliminarea mai rapidă a eventualelor blocaje administrative sau de transport și asigurarea energiei electrice necesare. În sectorul hidrologic, a comunicat Guvernul, starea de alertă permite monitorizarea zilnică a cantităților de apă captate și distribuite, oprirea captărilor neautorizate, identificarea și pregătirea sondelor care pot fi folosite ca surse alternative și aprovizionarea cu cisterne a localităților în care alimentarea cu apă ar putea fi întreruptă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: