colaj NM

„Moldovenii sunt cunoscuți ca un popor harnic”. Sandu, Grosu și Recean, în vizită la medicii de pe ambulanță, salvatori, pompieri și serviciul 112 VIDEO

Pe 1 mai, conducerea Republicii Moldova a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei internaționale a solidarităţii oamenilor muncii. Totodată, oficialii au fost să discute cu angajații Substației Asistență Medicală Urgentă Botanica, a Direcției regionale căutare salvare nr.1 din municipiul Chișinău dar și a Serviciului 112. 

Președinta Maia Sandu a fost pe 1 mai la Substația Asistență Medicală Urgentă Botanica. Șefa statului a scris pe rețelele de socializare că „în timp ce majoritatea oamenilor se odihnesc sau petrec sărbătorile cu familia, sunt moldoveni care lucrează și de sărbători, care muncesc pe timp de noapte, care sunt permanent la datorie”.

Azi, cu ocazia Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii, am mers în vizită la Substația Asistență Medicală Urgentă Botanica, unde am cunoscut niște oameni minunați, care, zi de zi, salvează vieți. Acești oameni reușesc să ajungă la cei care au nevoie de ajutor chiar și atunci când ambulanța nu poate răzbate din cauza mașinilor parcate neregulamentar, și acordă asistență chiar și atunci când se confruntă cu o atitudine mai puțin respectuoasă din partea pacienților sau a rudelor acestora. (…) Ne închinăm în fața fiecărui medic, asistent medical, conducător de ambulanță, brancardier, infirmier, felcer, salvator, polițist, pompier, militar, operator de la serviciul pentru apeluri de urgență, agent de pază, șofer de troleibuz, autobuz sau taxi, controlor de trafic aerian, pilot, mecanic de tren, brutar care coace noaptea ca noi dimineața să avem pâine proaspătă, muncitor din salubritate, lucrător din sistemul electroenergetic, asistent personal care nu are niciodată zi de odihnă și în fața tuturor celor care lucrează și noaptea, și de sărbători, inclusiv de Paște sau de Crăciun”, a menționat șefa statului.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a fost în vizită la efectivul Direcției regionale căutare salvare nr.1 din municipiul Chișinău și a comunicat cu salvatorii și pompierii.

Astăzi, de 1 mai, celebrăm valoarea muncii şi a oamenilor muncitori şi harnici. Moldovenii sunt cunoscuți ca un popor harnic şi stăruitor, care prin muncă cinstită îşi clădesc bunăstarea şi îşi realizează scopurile şi năzuinţele. Pe noi, moldovenii, munca nu ne sperie. De fiecare dată ne vom sufleca mânecile și vom munci ca să avem pâine pe masă și căldură în casă. (…) Astăzi, am stat de vorbă cu cei care zi de zi muncesc în regim de urgenţă, pentru a ne salva nouă viețile. (…) Să le mulțumim și să le fim recunoscători salvatorilor noștri – pompieri, scafandri, chinologi, chimiști. Să le mulțumim medicilor, brutarilor, șoferilor și tuturor celor care muncesc atunci când alții se odihnesc”, a comunicat Grosu.

Premierul Dorin Recean a fost la Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112.

Astăzi, celebrăm munca. Suntem alături de cei care își fac corect și conștiincios datoria, oriunde s-ar afla. (…) De Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii, i-am vizitat pe cei pentru care serviciul nu poate fi întrerupt nici pentru o clipă și le-am mulțumit pentru munca lor, pentru că asigură funcționalitatea unui stat”, a declarat Recean.

Menționăm, data de 1 mai este inclusă în categoria zilelor libere în Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ozerov critică raportul SIS privind munițiile de la Cobasna: „Este de o calitate îndoielnică. Autorii își asumă răspunderea?”

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, critică raportul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și al Agenției Informații Militare privind cantitatea de muniții depozitată la Cobasna și riscurile asociate acesteia. Diplomatul rus susține că documentul ar urmări să influențeze puterea politică și să o provoace să întreprindă acțiuni cu potențiale „consecințe foarte grave”.

„Din rapoartele pe care le primesc de la militarii noștri – și în ei am mai mare încredere pentru că se află la fața locului – a realitatea este diferită de cum este prezentată în acest raport, care are o calitate îndoielnică. De ce se face asta? Se spune că vor fi așa, câteva explozii, nimic strașnic. Dar dacă nu este așa, vă asumați răspunderea, voi, autorii raportului? Cred că este într-o măsură mai mare vorba despre tentative de manipulare a puterii politice pentru a o provoca la acțiuni care, în realitate, ar putea avea consecințe foarte grave. Însă autorii raportului vor rămâne deoparte, pentru că ei au scris și atât. Iar dacă ulterior se va întâmpla ceva cu totul diferit, ei nu vor răspunde pentru asta”, a declarat Ozerov.

Ambasadorul agreat al Rusiei a pus la îndoială și momentul în care autoritățile de la Chișinău au readus în discuție subiectul depozitului de la Cobasna. În opinia sa, acest lucru ar genera suspiciuni privind o posibilă tentativă de soluționare prin forță a conflictului transnistrean.

„De ce este actualizată brusc această problemă tocmai acum? La mulți oameni apar suspiciuni că ar fi vorba despre o provocare care ar putea deschide calea unei soluții prin forță a problemei transnistreane, sub pretextul că nu se va întâmpla nimic grav. (…) Pentru afirmația că acest lucru s-ar putea transforma într-o catastrofă de proporții regionale noi răspundem. Noi, Rusia, spunem aceste cuvinte și răspundem pentru ele”, a mai declarat Ozerov.

Amintim, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, și directorul Agenției Informații Militare, Radu Cîșleanu, au declarat pe 21 august că la Cobasna – transformat în spațiul public, de mai bine de două decenii, într-un subiect de frică – se află în prezent aproximativ 14.000 de tone de muniții, față de circa 20.000 de tone raportate în 2006.

Potrivit datelor prezentate, numai aproximativ 2.800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Stocurile sunt repartizate în 42 de depozite, amplasate la distanțe de aproximativ 80–200 de metri unul față de altul.

Precizăm, depozitul de muniții de la Cobasna, creat de autoritățile sovietice în anii ’40, se află în prezent sub control de facto al Federației Ruse, prin intermediul Grupului Operativ al trupelor ruse staționate ilegal în regiunea trasnistreană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: