fordmemes.com

Navalnîi: În spatele otrăvirii mele stă Putin

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi susține că în spatele otrăvirii sale stă chiar președintele Vladimir Putin. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru publicația germană Der Spiegel, citată de Euronews. Navalnîi a mai spus că se pregătește să se întoarcă în Rusia și că nu se teme.

„Afirm că în spatele infracțiunii stă Putin. Nu am alte versiuni”, a declarat Navalnîi pentru publicația germană.

Jurnaliștii au atras atenția că politicianul este însoțit de gărzi de corp care verifică totul: chiar și sticla cu apă pentru Navalnîi a fost aleasă de paznici din frigiderul redacției.

Săptămâna trecută ziarul francez Le Monde a scris, cu trimitere la sursele proprii, că în timpul discuției cu Emmanuel Macron, Vladimir Putin l-a numit pe Navalnîi „un scandalagiu de pe internet” și a presupus că acesta ar fi putut să se otrăvească singur, din motive pe care nu le cunoaște.

Președintele Rusiei a explicat că lipsa unei anchete oficiale este motivată de faptul că specialiștii ruși nu au acces la rezultatele analizelor din Germania și Franța, deși o solicitare oficială a fost făcută către partea franceză.

Putin a mai spus că ar trebui luate în considerare și alte versiuni. Acesta a amintit că unul dintre inventatorii substanței „Noviciok” locuiește în Letonia.

Potrivit Le Monde, Macron a respins versiunea privind implicarea Letoniei în tentativa de otrăvire a lui Navalnîi, dar și ipoteza că acesta s-ar fi putut otrăvi singur.

Amintim că lui Alexei Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor din Tomsk spre Moscova. Piloții au decis aterizarea de urgență la Omsk, iar la scurt timp după aceea, politicianul a intrat în comă. Medicii din Omsk nu au depistat urme de substanțe toxice și l-au diagnosticat cu o boală metabolică.

Peste două zile, Navalnîi a fost transferat într-o clinică din Berlin. Medicii germani au ajuns la concluzia că politicianul a fost otrăvit cu o substanță din categoria „Noviciok”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: