Andrei Mardari / NewsMaker

Nemerenco, despre gluma cu cine „a dominat” în timpul negocierilor contractului la gaz: „Andrei nu s-a supărat”

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a glumit atunci când a spus că colegul său din Guvern, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, l-a dominat pe directorul Gazprom Alexei Miller în timpul negocierilor contractului de furnizare a gazului, în toamna anului 2021. Precizarea a fost făcută chiar de Ala Nemerenco în cadrul ediției din 19 februarie a emisiunii „Новая неделя”, de la TV8. Ministra Sănătății a precizat că Andrei Spînu nu s-a supărat pe gluma făcută. 

În timpul emisiunii, ministra Sănătății a fost întrebată de ce a analizat limbajul nonverbal dintre Spînu și Miller, după care a dedus cine „a dominat” în timpul negocierilor, „dacă nu este psiholog”.

Nu este psihologie, ci comunicație, în primul rând. În al doilea rând, am un simț al umorului foarte dezvoltat. Dacă nu ar fi fost dezvoltat atât de tare, nu aș fi supraviețuit în acești doi ani și jumătate. În al doilea rând, a fost spus în glumă. Dar acum vreau să spun serios: dacă el a reușit să ne scape de „viza de reședință” față de gazul rusesc, atunci înseamnă că am avut dreptate în gluma mea. Dar vreau să vă spun că gluma mea a ajuns în țintă. Eu cred că nu s-a supărat, Andrei, la fel, are un simț al umorului dezvoltat. Sunt foarte îngrijorată că oameni de două ori mai tineri ca mine să înțeleagă glume: pentru că el într-adevăr era tânăr, alături de Miller”, a răspuns Ala Nemerenco vădit amuzată.

Precizăm că, în toamna anului 2021, Andrei Spînu și Alexei Miller au negociat condițiile și formula de preț pentru livrarea gazului de către Gazprom pentru MoldovaGaz. În urma discuțiilor, a fost semnat un contract de livrare pe cinci ani. Negocierile au fost comentate pe larg în societatea moldovenească. Un utilizator de Facebook a analizat imaginea făcută după semnarea contractului, în care Spînu și Miller dau mâna, spunând că limbajul nonverbal indică faptul că șeful Gazprom „a dominat” în timpul negocierilor. În replică, Ala Nemerenco a făcut o analiză proprie a aceleiași imagini și a ajuns la concluzia că, de fapt, Andrei Spînu „a fost în avantaj”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Băcioi a devenit cel mai populat sat din R. Moldova, depășind Congazul. Câți oameni locuiesc acolo

Băcioi a devenit cel mai mare sat din Republica Moldova după numărul populației. Asta arată rezultatele finale ale recensământului populației și locuințelor 2024, publicate de Biroul Național de Statistică.

Potrivit sursei citate, în Băcioi locuiesc 11 663 de persoane, ceea cel face oficial cel mai mare sat din țară după numărul populației. Pe locul doi se clasează Bubuieci – cu 11 152 de locuitori, iar pe locul trei Trușeni – cu 10 937.

Pe poziția a patra s-a clasat Costești – cu 8 427 de oameni. Congaz, anterior cel mai populat sat din țară, a coborât pe locul cinci, cu o populație de 8 269.

La polul opus, cel mai mic sat din Republica Moldova a devenit satul Salcia din raionul Taraclia, unde, conform recensământului, au fost înregistrate doar 182 de persoane.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: