Moldova 1

UE lansează un nou centru regional: va lupta cu dezinformarea în Moldova și Ucraina

Observatorul european al mass-mediei digitale (EDMO) lansează un nou centru regional care va sprijini Ucraina și Republica Moldova să combată dezinformarea. Anunțul a fost făcut pe 15 iulie de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Potrivit sursei citate, acest centru, FACT, va reuni o comunitate multidisciplinară pentru detectarea și analizarea campaniilor de manipulare și dezinformare, în special a dezinformării din partea Rusiei. În cadrul misiunii sale, FACT va monitoriza, de asemenea, viitoarea perioadă electorală din Republica Moldova, contribuind la asigurarea integrității electorale.

Lansarea acestui nou centru aduce la 15 numărul total de centre din rețeaua EDMO, acoperind întreaga UE, dar și țări din afara acesteia.

Pe lângă înființarea centrului FACT, șase centre EDMO existente ale căror contracte de finanțare se încheie în 2025 își vor continua activitatea. Toate centrele au fost selectate în urma unei cereri de propuneri și vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de aproximativ 8,8 milioane de euro din programul „Europa digitală”, pe o perioadă care variază de la 30 la 36 de luni.

EDMO și centrele sale regionale sunt independente de orice autoritate publică națională sau a UE și includ organizații care respectă cele mai înalte standarde de integritate profesională, conduită etică și independență.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN/imagine simbol

Un bărbat din Chișinău a murit de gripă. Numărul cazurilor de infecții respiratorii, în creștere

Un bărbat de 50 de ani din Chișinău, infectat cu gripă, a murit. Acesta suferea și de alte boli și nu era vaccinat împotriva gripei sezoniere. Informația a fost confirmată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) miercuri, 28 octombrie, într-un comunicat.

Totodată, în perioada 19–25 octombrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 2 057 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 9,6% mai multe decât în săptămâna precedentă.

Potrivit ANSP, cele mai multe persoane care au contractat infecții respiratorii sunt copii. Chiar dacă numărul cazurilor a crescut, nivelul de răspândire a acestor infecții se menține scăzut.

În aceeași perioadă, au fost confirmate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe decât în săptămâna precedentă.

Laboratoarele ANSP au analizat 33 de probe pentru depistarea virusurilor gripale și a altor virusuri respiratorii. Coronavirusul a fost identificat într-o probă, iar în alte șase au fost depistate virusuri respiratorii, altele decât cele gripale.

De la începutul sezonului epidemiologic 2026–2027, în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de gripă. Unul dintre pacienți a decedat.

Vaccinarea împotriva gripei

Pentru sezonul gripal actual, în Republica Moldova au fost procurate 240 000 de doze de vaccin antigripal trivalent Influvac, în seringi preumplute. Peste 77 000 de doze au fost deja administrate.

Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de șase luni, în special persoanelor care prezintă un risc mai mare de infectare sau de apariție a complicațiilor. În această categorie se încadrează copiii și adulții cu boli cronice, femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele care locuiesc în instituții specializate.

De asemenea, ANSP recomandă vaccinarea lucrătorilor medicali, a studenților și elevilor colegiilor de medicină, a angajaților din instituțiile de asistență socială, precum și a persoanelor care exercită profesii ce presupun un risc crescut de infectare.

Potrivit specialiștilor, organismul dezvoltă, de regulă, protecție împotriva gripei în decurs de două-trei săptămâni de la vaccinare. Aceasta se menține între șase și 12 luni.

Din acest motiv, vaccinarea este recomandată în fiecare an. Virusurile gripale suferă modificări, iar compoziția vaccinurilor este actualizată în funcție de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru a reduce riscul de infectare, ANSP recomandă și respectarea regulilor de igienă: spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului cu un șervețel în timpul tusei și strănutului, alimentația echilibrată, odihna suficientă și activitatea fizică regulată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: