Vasile Tarlev/Facebook

NM Espresso: Cine va ocupa Moldova, ce se întâmplă cu blocul lui Dodon fără «Inima» și dacă vor fi dezbateri între «Alternativa» și PAS

CEC: buletine de vot, «Democrația Acasă»

CEC a anunțat că, la solicitarea birourilor electorale, buletinele pentru alegerile parlamentare au fost tipărite în șase limbi: romani, bulgară, ucraineană, găgăuză, rusă și română. Comisia a precizat că buletinele sunt «de culoare albastră, cu lungimea de 53 cm, cu indicarea numărului circumscripției și al secției de votare».

CEC a obligat Partidul «Democrația Acasă», condus de Vasile Costiuc, să corecteze în 24 de ore lista de candidați pentru a exclude semnalmentele unui «bloc electoral mascat». În special, au fost excluși doi candidați care fac parte și din Partidul AUR. Costiuc a calificat decizia CEC drept «abuz», menționând că aceștia sunt «membri cu drepturi depline» ai Partidului «Democrația Acasă».


Alegeri și acte de identitate

În ziua alegerilor, Agenția Servicii Publice va lucra între orele 07:00 și 21:00pentru a elibera pașapoarte și acte de identitate provizorii. Cetățenii fără acte vor putea obține gratuit un act provizoriu pentru a vota. De asemenea, toți cei care au depus cereri pentru obținerea unui pașaport nou până la 25 septembrie îl vor putea ridica până în ziua alegerilor, indiferent de termenul de eliberare pentru care au achitat.


Moscova despre planurile UE de a ocupa Moldova

Serviciul de Informații Externe (SVR) al Rusiei a declarat că UE ar planifica «să trimită trupe în Moldova și să ocupe țara» pentru a menține «politica rusofobă» a Chișinăului după alegerile din 28 septembrie. SVR susține că NATO concentrează trupe la granițele Moldovei și a trimis deja militari la Odesa pentru a «intimida Transnistria».

Autoritățile moldovene au calificat acuzațiile drept false, subliniind că de ocuparea teritoriilor altor state se face vinovată Rusia, în timp ce UE se extinde voluntar, «pentru a primi țări în spațiul păcii și prosperității».

Purtătoarea de cuvânt a ministerul rus de externe, Maria Zaharova, a numit«paranoice» declarațiile Președintei Maia Sandu potrivit cărora Moscova ar putea folosi teritoriul Moldovei pentru un atac asupra regiunii Odesa, în cazul victoriei forțelor pro-ruse la alegerile parlamentare.


Ce se întâmplă cu «Blocul Patriotic»

Curtea de Apel Chișinău a admis solicitarea avocaților «Blocului Patriotic» și a Partidului «Inima Moldovei» și a transmis Curții Constituționale o cerere de verificare a constituționalității noțiunii de «subiecți ai dreptului electoral». Potrivit juriștilor, termenul este vag definit în lege și nu este clar dacă se referă la întregul bloc.

Astfel, în cazul unei eventuale suspendări a activității Partidului «Inima Moldovei», statutul juridic al blocului rămâne incert, fapt care, potrivit avocaților, creează riscuri pentru procesul electoral și încalcă drepturile constituționale ale cetățenilor.


PAS și «Alternativa» — vor fi dezbateri?

Liderii Blocului «Alternativa» au chemat reprezentanți PAS la dezbateri electorale, acuzând partidul de guvernământ că încearcă «să intimideze societatea» și să prezinte blocul într-o lumină nefavorabilă. Partidului PAS i s-a propus alegerea timpului, locului și a moderatorului dezbaterilor. În replică, PAS a declarat că participă la toate dezbaterile oficiale și «nu face excepții pentru cei patru foști colaboratori ai lui Dodon».


Noi percheziții în Moldova

Centrul Național Anticorupție a efectuat noi percheziții la 30 de adrese în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor, spălarea banilor și coruperea alegătorilor. În urma acestora, au fost depistate transferuri ilegale din Rusia în valoare de peste 9 milioane de lei. La unul dintre reținuți a fost găsită o geantă cu 800 de mii de lei; persoana a fost reținută pentru 72 de ore. Oamenii legii au ridicat dispozitive electronice, ciorne și alte probe care dovedesc racolarea alegătorilor în favoarea unui partid la alegerile din 28 septembrie.


Închisoare pentru bodyguardul lui Șor

O instanță din Chișinău l-a condamnat pe fostul bodyguard al lui Ilan Șorla cinci ani de închisoare pentru participare la finanțarea ilegală a Partidului «Șansă» în perioda februarie—martie 2024.

Acesta a fost reținut în momentul primirii a 613,5 mii de lei, iar în apartamentul său a fost găsită suma de 4,6 milioane de lei, distribuită în plicuri cu inscripția «Din toată inima! Cu profund respect, Ilan Șor». Inculpatul nu și-a recunoscut vina, nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței și a fost dat în urmărire.


Percheziții la Iași și Victoria Furtună

Poliția română a efectuat percheziții la Iași într-un dosar de domicilii fictive. Printre persoanele vizate se află lidera Partidului «Moldova Mare», Victoria Furtună. Ancheta consideră că Furtună a convenit cu o grupare criminală pentru a-și face o reședință fictivă.


Fake news: Ministerul Apărării, Ministerul Educației, filmul lui Gaidai

Ministerul Apărării a dezmințit zvonurile despre «soldați francezi» aflați în Moldova, apărute după ce în internet au fost publicate fotografii cu militari cu însemne străine într-o benzinărie din Cimișlia. Ministerul a explicat că în imagini sunt atașați militari aflați într-o vizită de documentare la o unitate din Cahul.

Ministerul Educației a semnalat un alt fals: din numele unei angajate a ministerului au fost trimise scrisori în adresa mai multor școli prin care se cerea punerea la dispoziție a sălilor pentru o acțiune a Blocului «Alternativa». Ministerul a precizat că scrisoarea este falsă și urmărește să inducă în eroare conducerea școlilor.

Consiliul Audiovizualului din Moldova (CA) a dezmințit informațiile apărute online despre interzicerea difuzării filmului «Ivan Vasilievici își schimbă profesia». În comunicatul său CA menționează că nici consiliul, nici alte organe de stat nu au interzis difuzarea acestui film și că, probabil, este vorba despre o eroare a operatorilor de cablu.


Strategia Națională în domeniul culturii

În Moldova scade numărul Caselor de cultură și al bibliotecilor, iar participarea cetățenilor la viața culturală se diminuează, sectorul confruntându-se și cu lipsa de specialiști. Pentru a remedia situația, autoritățile au elaborat Strategia Națională în domeniul Culturii pentru anii 2025–2035. Despre cum intenționează guvernul să salveze cultura, într-un material dedicat.


«Avem întrebări» cu Alexandru Gâscă: criptomonede

Moldova este unul dintre liderii regionali în utilizarea criptomonedelor. În noul episod «Avem întrebări» cu Nicolae Paholinițchi, autorul canalului Telegram CryptoDigest Moldova, Alexandru Gâscă, explică de unde să începi investițiile în criptomonede, cum pot fi cumpărate în Moldova și ce probleme întâmpină investitorii cripto în legalizarea veniturilor.


Agenda zilei, 24 septembrie:

  • 10:00 — Ședința Guvernului;
  • 11:00 — Conferință de presă după ședința Guvernului;
  • 12:00 — Acțiune a «Blocului Patriotic».

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/MAN - Mișcarea Alternativă Națională

Protest cu grătar, organizat de partidul lui Ceban lângă gunoiște: „Domnule Hajder, vă invităm”. Reacția ministrului Mediului

Mișcarea Alternativă Națională, formațiune condusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban, a organizat pe 8 mai un flashmob la groapa de gunoi neautorizată din comuna Băcioi. Reprezentanții partidului au acuzat autoritățile că ar tolera depozitările ilegale de gunoi și s-au adresat direct ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, într-un videoclip în care apare un grătar pe fundalul gunoiștii. În reacție, Gheorghe Hajder a declarat că nu a fost „uimit” de manifestația MAN.

Reprezentanții MAN, în frunte cu deputata Olga Ursu și viceprimarul Chișinăului, au acuzat autoritățile centrale și instituțiile de mediu că ar tolera depozitarea ilegală a deșeurilor. Aceștia au menționat că deșeurile nereciclabile de la stația de sortare din Sângera sunt transportate la Băcioi iar substanțele toxice rezultate afectează solul, apa și sănătatea oamenilor din localitățile apropiate.

Participanții, îmbrăcați în tricouri cu inscripția „Îngropăm problemele?” și poziționați în jurul unui grătar pe care se gătea carne, s-au adresat și ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, personal.

Domnule ministru Hajder, vă invităm când vă ocupați de hobby-urile de pregătit carne să veniți aici, lângă gunoiștea pe care tot cei care v-au pus în funcție, neautorizat, au acoperit-o ani de zile. (…) Luați-i vă rog de mânuță pe cei de la Ministerul Mediului, de la Inspectoratul pentru Mediu, de la Agenția de Mediu, care au eliberat autorizații, și veniți vă rog încoace și vedeți ce dezastru ați făcut aici. (…) Oamenii trăiesc nu departe, oamenii trebuie să respire acest aer, oamenii trebuie să bea acea apă care are scurgerile de leviga din acest gunoi, dar dvs. stați și vă ocupați cu hobby-uri”, a declarat Olga Ursu.

Gestul MAN este o referire la un videoclip publicat pe rețelele de socializare de Hajder, în care prezintă o rețetă de carne pentru frigărui.

Contactat de NM pentru o reacție, ministrul Mediului a declarat: „Ceban a rezolvat toate problemele din Chișinău și s-au apucat de grătare în timpul orelor de lucru. Nu m-ați uimit, cam asta e tot ce puteți”.

Amintim că, în ultimele săptămâni, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a denunțat în repetat rânduri depozitări ilegale de deșeuri la Băcioi. Edilul susține că un operator privat care prestează servicii de evacuare a gunoiului pentru mai multe localități din centrul țării transportă deșeurile la stația de sortare din Sângera, în activitatea căreia au fost depistate nereguli, iar nereciclabilele ar fi duse la Băcioi. Ceban a menționat anterior că operatorul ar evita poligonul de depozitare din Tînțăreni – singurul autorizat din țară – pentru a nu suporta costurile de transport și taxa de 300 de lei pe tonă, preferând groapa neautorizată de la Băcioi, aflată la doar 2 kilometri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: